Un teren de nisip de 24.500 de metri pătrați din Jumeirah Bay a fost achiziționat pentru 125 de milioane de dihrami (34 de milioane de dolari), devenind astfel cel mai scump teren vândut în Emiratele Arabe Unite.

Tranzacția de săptămâna trecută a depășit recordul anterior pentru vânzarea unui teren, de 91 de milioane de dihrami, a declarat luni compania globală de consultanță imobiliară Knight Frank, care a reprezentat vânzătorul și cumpărătorul în această tranzacție.

Terenul a fost vândut unui “cumpărător international”, deși identitatea acestuia nu a fost dezvăluită. Vânzătorul este Umar Kamani, în vârstă de 35 de ani, fondatorul retailerului de modă PrettyLittleThing, cu sediul în Marea Britanie.

„Cererea a fost foarte puternică din cauza exclusivității și a rarității ofertei în Jumeirah Bay”, a declarat Andrew Cummings, partener și șef al departamentului rezidențial prime la Knight Frank.

Vânzările de locuințe de lux din Dubai au atins 6 miliarde de dihrami în primul trimestru al acestui an, cumpărătorii bogați achiziționând 88 de unități evaluate la peste 10 milioane de dolari, în timp ce vânzările de proprietăți de primă mână au continuat să se intensifice pe fondul unei redresări economice mai ample.

Piețele rezidențiale din emirat, Palm Jumeirah, Emirates Hills și Jumeirah Bay Island, au reprezentat 64% din vânzările de case de lux în perioada de trei luni, prețurile medii ale tranzacțiilor în aceste locații cu cerere mare ajungând la 8.800 de dihrami pe picior pătrat(square foot).

Dubai a fost clasat pe locul patru în lume ca fiind cea mai activă piață pe segmentul rezidențial de lux, deoarece vânzările de proprietăți continuă să se intensifice.

Anul trecut, emiratul a înregistrat vânzarea a 219 locuințe cu prețuri de peste 10 milioane de dolari, valoarea totală a tranzacțiilor ajungând la 3,8 miliarde de dolari. Această cifră plasează Dubaiul după New York (244 de vânzări), Los Angeles (225 de vânzări) și Londra (223 de vânzări)

Majoritatea analiștilor economici sunt de acord că slăbirea dolarului american nu îi poate pierde statutul de monedă dominantă a lumii, deoarece nu există „nicio alternativă”  la orizontul vizibil. Poate, da nu spun asta multor țări care se întrec pentru a găsi  alternative.

Exemplul principal în acest moment este aurul, care a crescut cu 20% în șase luni. Cererea nu este condusă de suspecții obișnuiți – investitori mari și mici, care caută o acoperire împotriva inflației. În schimb, cumpărătorii importanți sunt băncile centrale: își reduc drastic deținerile de dolari și caută ceva mai sigur.

Ce spune Ruchir Sharma, președintele Rockefeller Internațional: “Aceste bănci cumpără acum mai multe tone de aur decât oricând de când au început să existe date, în 1950, și reprezintă un nivel record de 33% din cererea lunară de aur la nivel mondial”.

Explozia  achizițiilor a contribuit la creșterea prețului aurului la niveluri aproape nemaivăzute și cu peste 50% mai mult decât ar sugera modelele bazate pe ratele reale ale dobânzii. În mod clar, ceva nou determină prețul aurului.

Nouă dintre primii zece cumpărători se află în țările în curs de dezvoltare, inclusiv Rusia, China și India. Nu întâmplător, aceste trei națiuni sunt în discuții cu Brazilia și Africa de Sud pentru a crea o nouă monedă care să provoace dolarul.Obiectivul lor imediat: să facă schimburi comerciale între ele direct, în propria monedă. „În fiecare seară mă întreb de ce toate țările trebuie să își bazeze comerțul pe dolar”, a declarat recent președintele brazilian Luiz Inacio Lula da Silva în timpul unei vizite în China, argumentând că o alternativă ar ajuta la „echilibrarea geopoliticii mondiale”.

Astfel, aurul –  cel mai vechi și mai tradițional dintre active – devine un vehicul al revoltei băncilor centrale împotriva dolarului. Adesea, în trecut, atât dolarul, cât și aurul au fost considerate paradisuri, dar acum metalul prețios este văzut ca fiind mult mai sigur.În timpul scurtei crize bancare din martie, aurul a continuat să crească în timp ce dolarul a scăzut. Diferența de mișcare nu a fost niciodată atât de mare.

Și de ce se revoltă acum națiunile emergente, când comerțul global se bazează pe dolari de la sfârșitul celui de-al doilea Război Mondial? Pentru că SUA și aliații lor au apelat din ce în ce mai mult la sancțiuni financiare ca armă.

În mod uimitor, 30% din toate țările se confruntă acum cu sancțiuni din partea SUA, UE, Japoniei și Regatului Unit – față de 10% la începutul anilor ’90. Până de curând, majoritatea țintelor erau mici. Apoi, acest grup a lansat un atac total de sancțiuni împotriva Rusiei pentru invazia sa în Ucraina, tăind accesul băncilor rusești la sistemul global de plăți bazat pe moneda americană. Dintr-o dată, a devenit clar că orice națiune poate fi o țintă.

Prea încrezătoare în invincibilitatea bancnotei verzi, America a văzut în sancțiuni o modalitate fără costuri de a lupta împotriva Rusiei. Dar plătește prețul în pierderi de loialitate monetară. Printre națiunile care încheie acorduri pentru a face comerț fără dolar se numără acum vechi aliați ai Washingtonului, precum Filipine și Thailanda.

Numărul de țări ale căror bănci centrale analizează modalități de a-și lansa propria monedă digitală s-a triplat din 2020 până la peste 110, reprezentând 95% din produsul intern brut mondial. Multe testează aceste monede digitale pentru a le utiliza în comerțul bilateral – o altă provocare deschisă pentru dolar.

Riscul pentru America este ca încrederea sa excesivă să crească, alimentată de povestea „fără alternativă”. Această narațiune se bazează pe încrederea globală în instituțiile și statul de drept american, dar tocmai acest lucru este exact ceea ce a fost atât de mult subminat prin înarmarea dolarului.Se bazează, de asemenea, pe încrederea în capacitatea de a-și plăti datoriile, însă și aceasta este în scădere, pe măsură ce dependența sa de finanțarea externă continuă să crească.

Ultima linie de apărare a dolarului este reprezentată de China, singura economie suficient de mare și de centralizată pentru a contesta supremația monedei americane, dar care este și mai îndatorată și mai disfuncțională din punct de vedere instituțional.

Când un gigant ajunge să se bazeze pe slăbiciunea rivalilor, este timpul să se privească bine în oglindă. Atunci când se confruntă cu provocări din partea aurului și a unor noi concurenți, cum ar fi moneda digitală, ar trebui să caute modalități de a consolida încrederea în finanțele sale, nu să-și ia statutul de superputere financiară drept un lucru de la sine înțeles.

Zilele călătoriilor de afaceri de înaltă ținută, cu cheltuieli mari, s-ar putea să se fi încheiat pentru totdeauna.

După cum se arată într-un nou raport al companiei de cercetare Morning Consult: “Călătoriile de afaceri nu vor reveni niciodată la normal”.Bugetele mai restrânse ale corporațiilor și noile modalități de lucru virtual au schimbat definitiv călătoriile de afaceri, potrivit raportului, intitulat “Business, but Not as Usual.”

Și datele demografice se schimbă – călătorii de afaceri sunt acum mai tineri și mai predispuși să zboare la clasa economică, iar aproximativ jumătate dintre ei câștigă mai puțin de 50.000 de dolari pe an. Un model diferit se înrădăcinează încet, dar sigur, cristalizând o „nouă normalitate” pentru industrie.

Pe plan international, călătoriile de afaceri au înregistrat cea mai slabă creștere în 2022, doar 1%. Comparativ cu perioada de dinaintea pandemiei, mai puțini oameni călătoresc în interes de serviciu – iar cei care călătoresc o fac mai rar.

Aproape o treime din companii și-au modificat politicile de călătorie în interes de serviciu, cel mai adesea prin reducerea frecvenței călătoriilor de afaceri (60%) sau prin trimiterea mai puțini angajați în călătorii (56%).Mai mult de jumătate din directori(54%) “analizează mai atent cheltuielile de călătorie”.

Aceste schimbări au fost făcute pentru a reduce costurile, pentru a îmbunătăți sănătatea și starea de bine a angajaților și pentru că reuniunile virtuale au eliminat necesitatea unor întâlniri față în față.

Un studiu privind călătoriile corporative publicat de Deloitte în această lună (“Navigating toward a new normal”) arată că una din șapte companii intervievate în SUA – și una din cinci în Europa – se așteaptă ca eforturile de sustenabilitate să reducă semnificativ aceste călătorii în 2023.

Una din trei companii americane – și aproximativ 40% din companiile europene – au indicat necesitatea de a reduce în general cheltuielile de călătorie ale angajaților cu peste 20%.

„Cel puțin jumătate dintre francezii, britanicii și germanii care făceau frecvent călătorii de lucru înainte de pandemie spun că nu vor mai face niciodată acest lucru”, a declarat Lindsey Roeschke, analist la Morning Consult, citat de CNBC. „Alte zone par însă mai promițătoare, mai exact India, China și Brazilia”.

Companiile spun că economisesc bani alegând cazări mai ieftine (59%), rezervând zboruri mai ieftine (56%) și limitând frecvența călătoriilor (45%).

Și aproape 70% cântăresc strategic nevoia de călătorii – echilibrând factori precum costurile și emisiile de carbon cu păstrarea angajaților și generarea de venituri.

Apple are o acoperire globală și o încredere a consumatorilor mult  mai mare decât majoritatea băncilor. Este de mirare, atunci, că se transformă încet, dar sigur, într-o instituție financiară?

Chiar înainte de a lansa un cont de economii lider de piață, care plătește de 415 ori mai mult decât cea mai mică rată de la băncile vechi, precum Chase sau Bank of America, Apple avea deja propriul card de credit, capacitatea de împrumut peer-to-peer, aplicația Wallet și un serviciu “buy now, pay later”, care permite clienților cu portofele digitale să își achite cumpărăturile – fără dobândă – în rate.

Între timp, băncile au anunțat săptămâna trecută o pierdere de 60 de miliarde de dolari din cauza ieșirilor de depozite în primul trimestru, chiar în momentul în care Apple a anunțat noul său cont de economii.

Se poate discuta dacă un mariaj între Big Tech și marile bănci este un lucru bun pentru concurență. Dar, potrivit Financial Times, compania Apple pare să fie bine plasată pentru a rezolva unele dintre problemele care au afectat băncile tradiționale de ani de zile.

De fapt, finanțează împrumuturile în mare parte din propriul bilanț, care avea o sumă considerabilă de 165 de miliarde de dolari în numerar și titluri tranzacționabile în primul trimestru din acest an. Această proporție contrastează cu cea a majorității băncilor, care își desfășoară activitatea zilnică cu 90% sau mai mult de bani împrumutați.

Un alt avantaj pe care Apple îl are față de multe bănci tradiționale este marca sa. Se află frecvent în fruntea listelor corporatiste  „cele mai admirate”, în timp ce ar fi greu de găsit o bancă (cu excepția, poate, a JP Morgan) care să facă același lucru.

În plus, există o anumită intimitate a consumatorilor: studiile arată că este posibil ca oamenii să își atingă smartphone-ul de peste 2 600 de ori pe zi. Aceasta nu este o conexiune pe care o au intrând într-o sucursală bancară.

Încrederea, sau cel puțin percepția acesteia, este un lucru pe care Apple l-a comercializat în mod activ în efortul de a se distinge de companii precum Google sau Meta, care depind în mare măsură de publicitatea direcționată, sau de așa-numitul capitalism de supraveghere, pentru a se îmbogăți.

Apple nu încearcă să devină o bancă în sensul oficial, cu toate avantajele de salvare care merg cu ea. Pare o strategie înțeleaptă, având în vedere cum s-au descurcat alte companii de tehnologie atunci când au încercat să intre în afacerile financiare tradiționale. Meta, de exemplu, a petrecut ani de zile încercând să construiască un stablecoin garantat în dolari, Diem, înainte de a renunța în cele din urmă la proiect.

Dar faptul că acționează ca o bancă arată influența fintech, și a Big Tech în general. Poate grăbi exodul depozitelor din sectorul bancar tradițional în moduri care încep să submineze instituțiile financiare deja asediate.