Simona Halep va juca la Roland Garros, turneu pentru care va primi wild-card. Acest lucru l-a confirmat şi Ion Ţiriac.
De 7 luni suspendată pentru un eventual dopaj cu Roxadustat, Simona Halep a zburat la Nisa și s-a cazat la academia antrenorului ei, Patrick Mouratoglou, unde se va antrena în următoarele 4 săptămâni înainte de a juca la Roland Garros, datorită unei invitaţii (n.red. wild-card).
Ţiriac a trimis-o să joace
Simona Halep va juca la Roland Garros, turneu pentru care va primi wild-card. „Domne, ajunge cât ai făcut lunile astea de suspendare, du-te și joacă!” – a spus Ion Țiriac. Omul de afaceri a continuat:
„Logica ar fi…ce o să facă oamenii ăștia dacă nu le e prea frică de fundul lor?! După război, or să spună «Domne, ai făcut lunile astea, ajunge, du-te mâine și joacă! Du-te mâine și joacă!» Îi trebuiesc 20 de meciuri înainte să joace!”.
Cum se va reacomoda Halep la efort?
Simona Halep se află deja la Nisa, acolo unde și-a reluat antrenamentele. Ieșită din Top 10 mondial, Halep a pierdut cel puțin un milion de dolari din cauza interdicției de a juca, scrie presa sportivă.
„Asta-i o realitate pe care și-o asumă și ea! Se antrenează în fiecare zi, dar nu e același lucru! Cine îi plătește dacă, cumva, Simona are dreptate?!
Eu sunt convins că fata asta, voluntar, nu a luat nimica. La vârsta pe care o are, nu a luat atâția ani, de ce să iei, și la US Open!? E ridicol!”, a mai zis Ion Ţiriac.