AcasăNewsMinune după Paşte! Cum a supravieţuit o femeie din Râmnicu Sărat, după...

Minune după Paşte! Cum a supravieţuit o femeie din Râmnicu Sărat, după ce a căzut sub roţile unui camion (VIDEO)

O femeie din Râmnicu Sărat a fost la un pas să moară strivită sub roțile unui TIR, deși traversa strada regulamentar. A salvat-o instinctul de a se ghemui, în momentul în care a simțit că este trasă sub cabina autotrenului.

Aglomerația din trafic a făcut ca mașina să înainteze lent, victima având șansa și timpul necesar să iasă de sub vehiculul de mare tonaj.

Şoferul frânează, apoi se uită sub cabină

Pe imagini, se vede cum femeia ajunge în dreptul unui TIR și brusc dispare sub cabina acestuia. Șoferul mașinii frânează, apoi coboară să vadă ce se întâmplă.

Se observă imediat cum victima se strecoară printre roțile mașinii și iese pe propriile picioare, fără să dea vreun semn de vătămare corporală prin gesturile sale.

Zdruncinată și șocată de ceea ce tocmai i se întâmplase, tânăra dă să se îndepărteze, apoi revine și se ceartă cu un șofer martor la incident, care a început să gesticuleze, în timp ce alt martor ocular vine spre ei și își face cruce.

Şoferul a rămas 2 luni fără permis

Evenimentul care putea avea urmări dezastruoase a intrat în atenția Poliției, când un martor la incident a sunat la 112. Camionagiul a fost sancționat contravențional și s-a ales cu suspendarea permisului de conducere pentru 60 de zile.

Victima acestui episod este o profesoară de 29 de ani, din comuna Poșta Câlnău (Buzău).

author avatar
Andrei Ștefan