Cauta

Efectul Ucraina. Statele Unite își întăresc capacitățile antiaeriene în Europa

Efectul Ucraina. Statele Unite își întăresc capacitățile antiaeriene în Europa

Conflictul din sud-estul Ucrainei, unde forțele ucrainene se confruntă cu separatiștii proruși, a condus armata SUA să se răzgândească și, prin urmare, să ia în considerare din nou importanța de a dipune de capacități antiaeriene cu rază scurtă de acțiune.

La începutul anilor 2000, considerând că nu va mai fi expusă nici unei amenințări aeriene în operațiunile sale viitoare, armata SUA a decis să desființeze toate unitățile sale cunoscute sub numele de SHORAD (Short Range Air Defense) și, prin urmare, capacitățile antiaeriene asociate.

Cu toate acestea, contextul s-a schimbat de atunci, odată cu apariția unor noi amenințări (cum ar fi dronele) și ipoteza înfruntării unui adversar care poate contesta puterea aeriană americană.

Conflictul din sud-estul Ucrainei, unde forțele ucrainene se confruntă cu separatiștii proruși, a condus armata SUA să se răzgândească și, prin urmare, să ia în considerare din nou importanța de a dispune de capacități antiaeriene cu rază scurtă de acțiune.

Acest lucru a dus rapid la revenirea rachetelor FIM-92 „Stinger”, o rachetă antiaeriană de tip MANPADS (Man-portable air-defense systems), cu destocarea a 72 de sisteme Avenger, dintre care 36 au intrat în dotarea (după ce au fost modernizate) batalionului 5 al regimentului 4 artilerie de apărare antiaeriană (5-4 ADA) reactivat la Ansbach (Germania).

În același timp, US Army a lansat programul M-SHORAD (Maneuver Short-Range Air Defense), bazat pe vehiculul blindat Stryker A1. În acest scop, General Dynamics Land Systems (GDLS) a primit un contract de 230 de milioane de dolari pentru livrarea a 28 de vehicule, echipate cu un modul de misiune dezvoltat de Leonardo DRS în parteneriat cu L3 Harris, Moog și Northrop Grumann, un tun de calibrul 30 mm XM 914, o mitralieră M240 de calibrul 7,63 mm, 4 rachete Stinger și 2 rachete Hellfire, scrie Opex 360.

Laser contra drone

Afacerea s-a desfășurat fără probleme, deoarece, printr-un comunicat de presă publicat săptămâna trecută, armata SUA a indicat că Batalionul 5 al Regimentului 4 Artilerie de Apărare Aeriană este prima unitate care a pus în serviciu sistemul M-SHORAD, amintind că acesta din urmă este conceput pentru a „apăra forțele de manevră” împotriva dronelor și a altor amenințări aeriene.

Patru exemplare au fost livrate și altele vor urma până la sfârșitul acestui an, obiectivul fiind de a face din Batalionul 5 prima unitate complet operațională „M-SHORAD” a armatei SUA.

Și se vorbește despre echiparea a patru batalioane suplimentare, GDLS fiind notificat, în acest scop, cu o comandă de 1,2 miliarde de dolari în octombrie anul trecut.

Capacitățile acestor Stryker M-SHORAD vor evolua, de asemenea, cu adăugarea unei arme laser cu o putere de 50 kilowați pentru a contracara amenințarea dronelor. Un contract a fost atribuit companiilor Northrop Grumman și Raytheon în acest scop.

Ultimele stiri

  • Amiralul Horatio Nelson are de gând să elibereze Crimeea în doi timpi și trei mișcări
  • Alege ce citești
  • Iohannis cu Geoană, rocada mică, beleaua mare
  • S-a spart buba angajărilor pe pile la ANRE
  • 300.000 de lire sterline pentru „Șervețelul Messi”!
  • Real Madrid, propulsată în finală, cu orice preț
  • Sincronizare suspectă. România intră în febra pregătirilor pentru un atac nuclear
  • Deficitul prăbușește standardele MAI. S-a dat dezlegare la tatuaje pentru polițiști
  • Imagini impresionante. Zăpadă de peste 4 metri pe Transfăgărășan/Drumarii lucrează în zona cea mai dificilă. „Acum începe greul!” – VIDEO
  • O vară crudă pentru investitori
  • Exit mobile version