Cauta

Rusia blochează site-urile legate de fostul oligarh Mihail Hodorkovski

Rusia blochează site-urile legate de fostul oligarh Mihail Hodorkovski

Pentru a consolida autoritatea președintelui rus Vladimir Putin, în vederea alegerilor parlamentare care vor avea loc la jumătatea lunii septembrie, autoritățile publice suprimă un număr tot mai mare de opozanți ai Kremlinului.

După represaliile îndreptate împotriva lui Alexei Navalnîi și a apropiaților săi, a venit rândul lui Mihail Hodorkovski.

Organizații „extremiste”

Autoritățile au blocat site-urile web a două media ruse şi unei organizaţii de apărare a drepturilor omului având legătură cu opozantul Hodorkovski, a anunţat fostul oligarh, care trăieşte în prezent în exil, în noaptea de miercuri spre joi, 5 august.

„După ce toate organizaţiile lui Navalnîi au fost declarate „extremiste”, autorităţile au blocat de asemenea MBKh Media, Open Media şi organizaţia de asistenţă juridică Pravozaşcita Otkrîtki”, a anunţat pe Twitter Mihail Hodorkovski, un opponent de lungă vreme al preşedintelui rus Vladimir Putin, scrie Le Monde.

Joi dimineaţă, site-urile a două media nu puteau fi consultate în Rusia decât prin intermediul VPN, o rețea privată virtuală, în timp ce site-ul organizaţiei de apărare a drepturilor omului părea să nu mai existe.

La cererea procurorului general

Agenţia rusă de reglementare în sectorul comunicaţiilor, Roskomnadzor, a indicat pentru agenția Interfax că a procedat la blocarea acestora la cererea procurorului general „Autorităţile nu vor proiecte media care au o privire critică faţă de ceea ce se întâmplă în ţară”, a menționat pe Twitter Open Media.

Site-ul a explicat că a primit o subvenţie pe cinci ani din partea lui Mihail Hodorkovski în 2017. „Am hotărât, împreună cu investitorul nostru, să oprim munca, întrucât riscurile pentru personalul proiectului sunt prea mari”, a precizat OpenMedia.

Multe mass-media independente și grupuri critice pentru putere au fost recent interzise în Rusia, înainte de alegerile parlamentare din septembrie. O lege, adoptată recent de deputați, ar trebui să conducă la excluderea din buletinul de vot a majorității detractorilor Kremlinului, în special susținătorilor lui Alexei Navalnîi.

Ultimele stiri

  • Europa nu-și poate permite să se decupleze de China!
  • Cea mai puternică armată din lume nu are încredere în inteligența artificială?
  • Habemus… campioana!
  • Incendiu puternic în nordul Capitalei. Fumul gros, vizibil de la mare distanță/S-a emis RO-ALERT
  • Accident în Capitală. Au fost implicate un autobuz și un autoturism/Mai mulți călători, la spital
  • Protest spontan la Registrul Comerțului București. Activitatea cu publicul, suspendată/Ce solicitări au salariații
  • Firea, candidatul PSD la Primărie, a anunțat proiectele pentru Capitală
  • Scandal de proporții în Dâmboviţa! Persoane rănite, în urma unui conflict/Poliţiştii au tras focuri de avertisment
  • Piedone, ironii la adresa lui Ciolacu: „Văd c-ai mai albit în ultima lună! Stresat? Ești bine?”
  • Are sau nu șanse Iohannis să devină secretar general al NATO? Băsescu, opinie tranșantă – VIDEO
  • Exit mobile version