Cauta

Verdict în procesul George Floyd. Ziua neagră a polițiștilor albi

Verdict în procesul George Floyd. Ziua neagră a polițiștilor albi

Derek Chauvin, fostul ofițer de poliție din Minneapolis, condamnat pentru uciderea afro-americanului George Floyd în aprilie, își va cunoaște, vineri, 25 iunie, pedeapsa. El riscă închisoare între 12 și 30 de ani.

Legal analyst predicts 20- to 25-year sentence for Derek Chauvin

Baremul pedepselor în statul Minnesota prevede cel puțin 12,5 ani de închisoare pentru ofițerul de 45 de ani, care a fost încarcerat după ce a fost găsit vinovat de moartea lui Floyd. Chauvin a fost descris ca un polițist extrem de devotat, medaliat, dar și ca un om singuratic și cu un comportament dur.

Dar, judecătorul Peter Cahill, care va pronunța sentința vineri, într-un tribunal din Minneapolis, a reținut patru circumstanțe agravante, deschizând calea pentru o sentință mult mai grea.

Un proces sub influența Black Lives Matter

Chauvin „a abuzat de poziția sa de încredere și autoritate”, „l-a tratat pe George Floyd cu mare cruzime” , a acționat în prezența minorilor și „și-a comis crima alături de alți polțiști” , a scris magistratul în amonte de audiență.

 

La 25 mai 2020, Derek Chauvin și trei colegi l-au arestat pe George Floyd, suspectat că a folosit o bancnotă de 20 de dolari falsă pentru a-și cumpăra țigări.

Pentru a-l controla, l-au cătușat și l-au întins la pământ în mijlocul străzii. Chauvin și-a ținut un genunchi timp de zece minute pe gâtul lui Floyd, indiferent la rugămințile acestuia – „nu pot respira”- și la cele ale martorilor care asistau șocați la agonia afro-americanului.

Scena, filmată și distribuită online de o adolescentă, a făcut înconjurul lumii și a declanșat proteste de mare amploare în SUA, catalizate de mișcarea insurgentă Black Lives Matter.

Puternic speculată politic, moartea lui Floyd a fost folosită pentru a induce idei periculoase: a priori, toți polițiștii albi sunt rasiști pentru că arestează sau împușcă afro-americani, poliția trebuie „reformată”, a se citi dezarmată, etc.

Biden s-a antepronunțat înaintea instanței

Dezbaterile rămân vii în Statele Unite, unde președintele Joe Biden  s-a antepronunțat și i-a transmis familiei lui George Floyd, „ușurarea” sa, după aflarea verdictului.

Senatorii republicani și democrați, însă, au anunțat, joi, după săptămâni de negocieri, că au ajuns la „un acord de principiu cu privire la un proiect de reformare a poliției”. „Mai este de lucru pentru legea finală”, au spus ei.

Dubii privind imparțialitatea juraților

Aavocatul lui Derek Chauvin, Eric Nelson, a insistat că moartea lui George Floyd s-a datorat problemelor de sănătate ale acestuia combinate cu ingestia de droguri.

Oricare ar fi decizia judecătorului Cahill, aceasta va face obiectul unei contestații, Nelson și-a indicat deja intenția de a solicita anularea verdictului, în special din cauza îndoielilor cu privire la imparțialitatea anumitor jurați.

El a evidențiat riscul ca Derek Chauvin, care a fost închis într-o unitate de înaltă securitate, să fie ucis, scrie Ouest-France.

Dosarul judiciar nu se va opri aici: cei trei colegi ai lui Derek Chauvin vor fi judecați în martie 2022 pentru „complicitate la crimă” de către justiția din Minnesota.

În paralel, cei patru bărbați se vor confrunta și cu un proces în justiția federală care i-a acuzat pentru „încălcare a drepturilor constituționale” ale lui George Floyd.

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • Campania electorală, între isterie și profesionalism
  • Au votat Legea offshore pentru eoliene și acum cer protecția ecosistemului marin
  • Prețul petrolului, la cheremul bancherilor centrali?
  • Libertatea de exprimare, noua afacere a lui Elon Musk?
  • Românii, obligați de UE să ia credite ipotecare pentru reabilitarea energetică a locuințelor
  • FCSB a luat titlul, performanța mai așteaptă
  • România, ţara pensiilor speciale. Cine sunt românii care beneficiază de aceste legi „cu dedicaţie”
  • Sudul Global, noul front al competiției geoeconomice dintre China și UE
  • Mașini mai puternice – mai multe accidente. Dacia face excepție de la regulă
  • Exit mobile version