Cauta

Scandalul submarinelor. Paris anulează o întâlnire între miniștri apărării francez și britanic. Boris Johnson își declară „dragostea” pentru Franța

Scandalul submarinelor. Paris anulează o întâlnire între miniștri apărării francez și britanic. Boris Johnson își declară „dragostea” pentru Franța

Franța a anulat o întâlnire între Florence Parly și Ben Wallace, după ce Australia a torpilat un mega-contract de livrare a submarinelor franceze (Naval Group) în favoarea celor americane, în cadrul unui acord de securitate cu SUA și Marea Britanie.

O criză diplomatică fără precedent

„Întâlnirea prevăzută la Londra, nu va mai avea loc, la cererea Franței”, a indicat o sursă din cadrul ministerului francez.

Decizia vine în mijlocul unei crize diplomatice fără precedent între Fanța, Statele Unite, Australia și Regatul Unit, care, miercuri, au anunțat un parteneriat strategic pentru a contracara China, AUKUS, inclusiv furnizarea de submarine americane cu propulsie nucleară pentru Canberra, scoțând Franța din joc.

Franța a semnat în 2016 un contract de 90 de miliarde de dolari australieni (56 miliarde de euro) pentru furnizarea către Australia a 12 submarine cu propulsie diesel, adesea calificat drept „contractual secolului” datorită amplorii sale și a sferei sale strategice.

La Londra, o sursă din Ministerul Apărării a declarat că nu poate nega și nici nu poate confirma această anulare. „Marea Britanie rămâne în conversație cu omologul său francez cu privire la aceste întâlniri. Continuăm să avem o relație de apărare strânsă și fructuoasă cu Franța, care rămâne un aliat de încredere” , a afirmat sursa, scrie Ouest-France.

Londra, „a cincea roată la căruță”

Șeful diplomației franceze Jean-Yves Le Drian evocase sâmbătă o „criză gravă” , denunțând o „minciună (…) o duplicitate (…), o ruptură majoră de încredere” și un „dispreț” din partea celor trei aliați la adresa Franței.

În condițiile în care președintele SUA, Joe Biden, s-a angajat să reia legăturile strânse cu țările europene. Deocamdată, Washingtonul a șuntat cea mai mare forță militară a UE, în favoarea unei țări non-UE, Marea Britanie.

Le Drian a estimat inutilă rechemarea ambasadorului de la Londra, așa cum a făcut-o cu diplomații francezi din Washington și Canberra. „Cunoaștem oportunismul lor permanent”, a ironizat ministrul francez, la câteva luni după Brexit. „Marea Britanie este în această afacere un fel de a cincea roată la căruță”.

Președintele francez Emmanel Macron și președintele american Joe Biden urmează să aibă o convorbire telefonică în următoarele zile, pe subiectul acestei crize.

Boris Johnson: „Dragostea Londrei pentru Paris este de nezdruncinat”

În fața furiei francize, premierul britanic Boris Johnson a subliniat duminică, 19 septembrie, „imensa importanță” a relației dintre Marea Britanie și Franța și dragostea „de nezdruncinat” a Londrei pentru Paris.

Johnson urmează să urmează să participe la Adunarea Generală a ONU și să se întâlnească cu Joe Biden la Casa Albă.

„Acest parteneriat nu este în nici un caz destinat să fie o sumă nulă, nu este menit să fie exclusive”, a declarat Boris Johnson. „Nu este ceva de care trebuie să se îngrijoreze nimeni şi în particular prietenii noştri francezi”.

Ultimele stiri

  • Scholz și Macron se întâlnesc înaintea vizitei lui Xi Jinping
  • Incendiu puternic lângă București. Pompierii au intervenit de urgență în Mogoșoaia
  • Țările UE „Big Bang” riscă să-și piardă avantajul competitiv
  • Cap compas Riad. Petrobogăția atrage giganții bancari
  • Vehiculele Green Deal nu sunt pentru muritorii de rând. Prețurile cresc, în loc să scadă
  • Accident rutier cumplit, în Joia Mare. Doi oameni au murit, în Argeș
  • Elefantul lui Buddha ar putea strivi în curând Dragonul lui Confucius
  • Pică transferul lui Coman?! Arabii n-au mai venit la București
  • Dolarul puternic, marea amenințare pentru dușmanii Americii
  • Bursa este pe moarte!
  • Exit mobile version