Cauta

RĂZBOI ÎN UCRAINA. „Ușa negocierilor nu este închisă”. Anunț de ultimă oră al Kremlinului despre pace

RĂZBOI ÎN UCRAINA. „Ușa negocierilor nu este închisă”. Anunț de ultimă oră al Kremlinului despre pace / Foto: printscreen

Rusia și Ucraina au încă o șansă de a relua negocierile de pace, a declarat joi, Kremlinul, contrazicând comentariile anterioare ale diplomatului de top al Moscovei, ministrul de Externe Serghei Lavrov.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că negocierile cu Kievul sunt încă posibile, la o zi după ce ministrul de externe Serghei Lavrov a declarat că astfel de discuții „nu au niciun sens”, la aproape cinci luni de la invazia Rusiei asupra vecinului său pro-occidental.

„Ușa negoierilor nu este închisă”

După declarațiile lui Lavrov, cu ocazia vizitei sale în Iran, miercuri, Vladimir Putin a acuzat Ucraina că nu dorește să respecte acordurile anterioare.

„Nici președintele, nici ministrul nu au spus vreodată că ușa negocierilor este închisă”, a declarat însă Peskov pentru agenția de presă de stat RIA Novosti, scrie The Moscow Times.

Anterior, Kremlinul a acuzat Ucraina de „lipsă de voință” pentru a continua discuțiile și de faptul că nu a răspuns la proiectul de acord de pace al Moscovei din aprilie.

Ucraina și Rusia au purtat discuții în această săptămână, sub medierea Turciei și a ONU, pentru a debloca exporturile cheie de cereale, ale căror transporturi din porturile ucrainene au fost întrerupte de război.

În comentariile sale de miercuri, Lavrov a avertizat, de asemenea, că Rusia și-a extins „obiectivele geografice” dincolo de republicile separatiste pro-ruse din estul Ucrainei și de regiunile sudice capturate de Moscova, legând această schimbare de livrările de arme occidentale către Kiev.

În pofida afirmațiilor sale, Institutul pentru Studiul Războiului din SUA a apreciat că actuala ofensivă a Rusiei pentru a centrele centrele majore ale populației rămase în estul teritoriului ucrainean cunoscut sub numele de Donbas va „culmina probabil în următoarele săptămâni”.

Ultimele stiri

  • Noua consolidare fiscală, biruri puse doar pe populație
  • Va supraviețui ayatollahul Khamenei?
  • Agricultorii români îi dau peste nas Ursulei. ”Nu mâncăm armament, ci hrană produsă de fermieri”
  • Trump îl va înlătura pe șeful celei mai puternice bănci centrale din lume?
  • Pericolele triumfalismului în Orientul Mijlociu
  • Poza care i-ar putea grăbi plecarea lui Garnacho!
  • Republica Islamică nu va da înapoi
  • Boala devine un lux. Concediile medicale, taxate cu 20%
  • Riscă ani grei de închisoare după ce a semnat cu CSKA Moscova
  • Tranca-fleanca, mere acre…
  • Exit mobile version