Cauta

Diplomația harakiri sau când America bate toba războiului și în Asia

Diplomația harakiri sau când America bate toba războiului și în Asia - Ziarul National

SUA trimit un nou "junghi" în costa ruşilor: 18 bărci de patrulare!

Recenta vizită întreprinsă de Joe Biden în Asia de Sud-Est trebuia să fie ocazia perfectă pentru o lecție de politică externă oferită de unul dintre cei mai mare diplomați americani ai ultimelor decenii. Lumea se aștepta la cinci zile de profesionalism occidental predat de Joe Biden – promovare, în primul rând, a intereselor țărilor partenere, Japonia și Coreea de Sud.

Spre marea dezamăgire, POTUS a recitat textul ce i-a fost înmânat de CIA, NSA și Departamentul de Stat (mai nou, poreclit de ziariștii americani „Biroul de presă al industriei de armament”).

De fapt, Joe Biden a venit în Asia aducând vântul rece al războiului. POTUS s-a concentrat doar pe recrutarea soldaților care vor lupta pentru Washington într-un viitor conflict cu China și Coreea de Nord.

Diplomația harakiri, așa poate fi numită vizita delegației americane în regiunea indo-pacifică din Asia de Sud-Est.

Alianța militară trilaterală Japonia-Coreea de Sud-America

Alianța militară trilaterală Japonia-Coreea de Sud-America este declarația de război neoficială pe care SUA o fac Chinei.

Riscul de securitate regională a crescut din cauza ultimelor decizii luate de Casa Albă: politica privitoare la Coreea de Nord, alianța militară trilaterală Japonia-Coreea de Sud-SUA și declarația lui Joe Biden privind intervenția militară americană într-un posibil război Taiwan – China.

În peninsula coreeană, tensiunile sunt la cote maxime după ce Biden a acceptat cererea noului guvern conservator al premierului Yoon Suk-yeul de a întări puterea armatei sud-coreene, promițând Seului desfășurarea de active militare strategice (inclusiv arma nucleară)!

Iar alianța militară trilaterală Japonia-Coreea de Sud-America (JKUS) nu va aduce stabilitate în regiune, dimpotrivă! Să nu uităm că, în caz de război, Washingtonul poate comanda armata sud-coreeană, prin documentul OPCON, care conferă Americii acest drept.

Însă ceea ce este îngrijorător în această alianță militară JKUS are legătură cu posibilitatea prezenței trupelor nipone pe teritoriul coreean. Pentru coreeni, o astfel de posibilitate este un coșmar deoarece se știe că ambiția Japoniei de a guverna din nou Asia și în mod special toată peninsula Coreea este încă vie.

Coreea de Nord a reacționat violent la acest anunț lansând 13 rachete cu rază scurtă și medie, inclusiv patru rachete simultan, pentru a arăta că poate atinge mai multe ținte în același timp. Phenianul se simte amenințat de noile autorități de la Seul, acolo unde conservatorul Yoon este un anti-nord-coreean și pro-japonez declarat. În astfel de circumstanțe, aproape sigur Coreea de Nord va decide să se alăture blocului Rusia-China într-un eventual război Est-Vest.

Casa Albă asmute Taiwanul pe China

Și mai terifiant de atât a fost declarația lui Biden privind intervenția militară americană în cazul unui război Taiwan-China.

Chiar dacă la nivel declarativ SUA au recunoscut politica „O singură China”, de ani buni Washingtonul înarmează Taipeiul pregătindu-l pentru o confruntare armată cu Beijingul. Azi, insula Taiwan a devenit, așa cum spun ofițerii din intelligence-ul militar, un portavion fix care amenință China pe ușa din față.

Există cinci condiții care ar împinge Beijingului să intervină în Taiwan:

Acum, există temeri că Washingtonul poate cere Japoniei să provoace o situație în care una dintre aceste condiții ar fi încălcată, iar niponii vor fi fericiți să accepte fiind visul grupului imperialiștilor condus de fostul premier Shinzo Abe (Neo-Meiji, NMRG) să bată China cu ajutorul Washingtonului și să aducă, din nou, domnia Japoniei peste acea regiune din Asia.

Amintiți-vă că Shinzo Abe neagă predarea Japoniei în 1945 și nu acceptă existența Curții Penale de război din Tokyo. Pentru a-și realiza visul, Japonia trebuie să distrugă China. Pentru a distruge China, Japonia are nevoie de o armată în adevăratul sens al cuvântului, nu doar de așa-numita armată de autoapărare. Pentru a face acest lucru, Japonia trebuie să modifice Constituția Păcii din 1948, în special controversatul articol 9.

Și iată cum, printr-o vizită atent pregătită în birourile CIA, America a bătut toba războiului atât de tare încât a răsunat în toate marile cancelarii de pe glob.

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • Platformele online urmăresc minorii. Estimarea vârstei prin selfie, în plină expansiune
  • De 1 decembrie, am fluturat steagul tricolor. De pe 2, fluturăm buzunarele goale
  • Consiliul Fiscal: S-a greșit în politica bugetară din ultimii ani. Românii trebuie să plătească
  • Scandalul pariurilor ilegale zguduie Premier League
  • INCOMPETENȚĂ totală la Ministerul Mediului. CATASTROFA de la Paltinu e nimic față de ce va urma
  • De la Doctrina Monroe la ”Doctrina Donroe”. Emisfera vestică, curtea din spate a SUA
  • Revoltă la Real Madrid: toată lumea împotriva lui Xabi Alonso!
  • De ce firmele europene sunt nevoite să-și mute lanțurile de aprovizionare în afara Chinei
  • Alertă maximă în rândul militarilor: Președintele Nicușor Dan a IGNORAT listele trimise de avansare în grad
  • Exit mobile version