AcasăSOCIALȘi-au pus în cap să ne înfometeze! Măsuri criminale luate în numele...

Și-au pus în cap să ne înfometeze! Măsuri criminale luate în numele Green Agenda

Și-au pus în cap să ne înfometeze! Măsuri criminale luate în numele Green AgendaȘi-au pus în cap să ne înfometeze! Măsuri criminale luate în numele Green Agenda / Sursa FOTO: Twitter.com

Nu este un secret faptul că, potrivit politicienilor și a presei mainstream, penuria de alimente și o criză a aprovizionării fără precedent sunt pe drum. Prin 2012, oamenii de știință preziceau că schimbările climatice și lipsa apei vor aduce foametea pe Pământ, transformând omenirea într-o lume vegetariană și asta până în 2050. Sub pretextul încălzirii globale s-au luat o serie de măsuri radicale, unele chiar de neexplicate și care ne fac să ne gândim dacă nu cumva cei care ne conduc nu și-au pus în cap să înfometeze planeta.

Pregătirea populației pentru o Apocalipsă alimentară a început cam de prin 2020.

Din Marea Britanie până în Australia

Atunci, Marea Britanie își avertiza cetățenii că urmează să se confrunte cu o penurie de alimente ca urmare a haosului post-Brexit. Aceeași poveste a fost rostogolită și la începutul pandemiei Covid, când mass-media anunța „cea mai gravă criză alimentară de la cel de-Al Doilea Război Mondial încoace”.

Anul acesta, prin ianuarie, Australia s-a lovit de o criză a lanțului de aprovizionare fără precedent. Din cauza variantei Omicron, transportatorii n-au mai putut să preia/distribuie comenzi și astfel au apărut supermarketuri cu rafturile goale.

Pe 25 martie, într-o conferință de presă ținută la Bruxelles, Joe Biden a lăsat deoparte războiul din Ucraina și a decretat că vine …foametea! „Da, am vorbit despre penuria de alimente, va fi real!”.

Semne că totul este un plan bine pus la punct

Într-adevăr, va fi real! Câteva semne ne arată că aprovizionarea cu alimente este pe cale să fie cu adevărat lovită.

  • Războiul din Ucraina și sancțiunile occidentale

Se știe că atacarea Ucrainei de către Rusia a determinat creșterea prețurilor la țiței, gaze și grâne. Parțial din cauza temerilor legate de extinderea conflictului armat, dar mai ales ca urmare a sancțiunilor occidentale impuse Federației Ruse. Moscova este cel mai mare exportator de grâu și în Top 3 la alte cereale!

Pe cale de consecință, națiunile care boicotează grâul rusesc vor fi obligate să crească prețurile alimentelor în mod direct proporțional cu costurile importurilor din alte părți.

Altfel, ce altă dovadă mai bună vreți decât raționalizarea uleiului de floarea soarelui impusă deja de anumiți retaileri în vestul Europei?! În plus, sunt informații că măsuri similare vor fi extinse și la alte produse, inclusiv cârnați, carne de pui, paste și bere.

Și când te gândești că acest război ruso-ucrainean putea fi prevenit dacă s-ar fi dorit cu adevărat! Combinați asta cu dimensiunea sancțiunilor impuse Rusiei – de neegalat în istorie! – și puteți vedea că tot haosul creat face parte, de fapt, dintr-o politică deliberată care servește agendei de la Davos, Marea Resetare.

  • Creșterea prețului la țiței și gaze

Prețul crescut la petrol și țiței (Rusia este cel mai mare exportator de gaze din lume și al doilea de țiței) are efecte naturale și evidente pentru fiecare sector industrial – de la transport și logistică până la agricultură. În ciuda temerilor legate de scumpirea costului vieții, a avertismentelor privind criza alimentară ce va lovi omenirea, America și aliații ei occidentali au mers mai departe cu planul lor.

Menținerea costului ridicat al țițeiului este o decizie politică deliberată și una care arată că criza ce urmează a fost proiectată în mod intenționat.

  • Gripa aviara

De câteva zile, se bate monedă pe (re)apariția unei epidemii majore de gripă aviară. Păsările sunt verificate folosind teste PCR și sacrificate dacă rezultatul iese pozitiv. Deja cel puțin 27 de milioane de păsări de curte a fost sacrificate doar în SUA (cel mai mare exportator mondial). Franța, Canada și Marea Britanie au sacrificat, de asemenea, milioane de păsări.

Gripa aviară a provocat deja creșterea prețului la carnea de pasăre și la ouă.

  • Marea Britanie și America plătesc fermierii să renunțe la agricultură!

Sub pretextul Green Agenda, în mai 2021 Administrația Biden a început o campanie de convingere a fermierilor din America să își înscrie terenurile agricole în „Programul rezervației de conservare” (program federal care are drept scop conservarea mediului înconjurător). În esență, programul îi plătește pe fermieri să nu mai facă agricultură.

Iar în California, alt exemplu, agricultorii sunt plătiți să cultive mai puține terenuri, de data aceasta în numele economisirii apei. Decizii politice foarte ciudate, având în vedere criza alimentară ce se prefigurează.

Interesant este și că Marea Britanie are un program similar – din februarie 2021, Guvernul Boris Johnson plătește sume forfetare de până la 100.000 de lire sterline fermierilor care doresc să se retragă din agricultură! Din nou, o politică ciudată apărută într-o perioadă de tulburări geopolitice care afectează aprovizionarea cu alimente.

  • Lipsa îngrășămintelor chimice

Rusia și Belarus, doi dintre cei mai mari exportatori de îngrășăminte din lume, nu mai pot opera pe piața din Vest din cauza sancțiunilor. Iar China, al treilea cel mai mare exportator, tocmai ce a anunțat că nu mai vinde nimic, alegând să-și protejeze piața internă de criza alimentară iminentă.

Bonus: într-un mod inexplicabil, în America a apărut o „erupție” de incendii la fabricile de procesare a alimentelor, în ultimele șase luni.

Luate individual, poate că aceste puncte ar putea fi văzute ca simple greșeli politice sau coincidențe. Dar, puse în același context, nu este greu să vedem că există un tipar, iar planul merge mai departe.

author avatar
Nicholas Cezar Redactor
4.123 afisari

12 COMENTARII

  1. Putin nu vrea masuri deastea satanice si e atacat prin cumparatul de la kiev asa ca desteptarea din amagirea occidentului care si a instalat toti dezaxatii pe la conduceri !!!

  2. Mă întreb cum vor scoate „ai noștri” cămașa cînd sîntem, ÎM LUME, la export, pe locul:
    – 3 (TREI) la porumb
    – 7 (ȘAPTE) la grîu
    – 8 (OPT) la orz
    Parcă anul trecut am fost locul întîi la floarea soarelui din UE.
    Pe-„ai noștri” nu-i văd bine. La omul flămînd nu ține cu m-a pus nu știu cine.

  3. https://foreignpolicy.com/2022/03/05/sri-lanka-organic-farming-crisis/

    Faced with a deepening economic and humanitarian crisis, Sri Lanka called off an ill-conceived national experiment in organic agriculture this winter. Sri Lankan President Gotabaya Rajapaksa promised in his 2019 election campaign to transition the country’s farmers to organic agriculture over a period of 10 years. Last April, Rajapaksa’s government made good on that promise, imposing a nationwide ban on the importation and use of synthetic fertilizers and pesticides and ordering the country’s 2 million farmers to go organic.

  4. Nu ar tebui sa fie nici o criza alimentara este capacitate din belsug. Dar globalistii dementi fac tot posibilul ca sa o creeze. Desteaptate romane ar trebui tradus in fiecare tara din lume

  5. Trompeta rusofila platita în ruble scofalcite are și câțiva adepți debili. Atenție la drobul de sare.

  6. Sunt vremuri agitate, cum au mai fost, dar cucuvelele lui put(or)în trebuie sa merite simbria, nu?

    • Cand rafturile magazinelor vor fi goale, iar sobolanii vor ajunge o delicatese, sa nu uiti ca „sunt vremuri agitate, cum au mai fost”!

  7. Noi nu suntem cu noi bai astia care va duceti dupa oi sau dupa capre ca la foame nu va pune la masa lor nici putin nici biden si niciun european!!

  8. Bai, in Occidentul ala ateu si decadent o sa fie cum o sa mai fie, dar sa vedeti voi cand incepe tavalugul foametei sa muste din Bukalistan, atunci o sa inceapa circul la romanasi cu adevarat !! Cand painea, care acum e 9 lei o sa ajunga la 15 lei, de atunci incepe Balciul Desertaciunilor, o sa fie mancati criminalii aia ordinari din gubern si din sparlament, aia sigur o sa fuga toti undeva pe afara, asa cum au sters-o si absolut toti oligarhii din Ukro-na-zia, iar acum dau indemnuri patriotice naziste la idiotii inutili de carne de tun care au fost destul de prosti sa ramana pe acolo !! Bai, de abia asteptam sa vedem vremurile cand cutitul va ajunge la os, atunci sa vezi mai ceva ca Untoldul, Saga si NeverSea la un loc, o sa fie totul o distractie continua !! Bai, aia e, vi s-a tot spus ca scapa numai cine poate, in cativa ani se cam termina si cu asa-zisa civilizatie umana, iar cei care vor ramane in viata o sa zica ca aia care au murit sunt norocosi, asa d egrea va fi viata, ca in sec. 15 !! Bai anonim, cumpara-ti inca de pe acum un bunkar undeva in Groenlanda, daca vrei sa scapi !! Ha ha ha 🙂

  9. Intr-adevar este o problema cu seceta. Solul este uscat , plantele suferă, chiar dacă le udăm noi, tot apa de ploaie ajută creșterea lor.
    Este ceva trist să citim că niște oameni fac planuri sa distrugă alți oameni.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger