Cauta

Nevaccinații, cetățeni de mâna a doua. Ce se întâmplă în Ungaria este fără precedent!

Nevaccinații, cetățeni de mâna a doua. Degeaba s-a grăbit Comisia Europeană să vorbească despre respectarea drepturilor celor care nu se vor vaccina împotriva Covid, în unele state a și început prigoana. Autoritățile sunt la vânătoare de „nevaccinați” și o fac pe față, fără nicio jenă. Ungaria, de exemplu, dă chiar amenzi! Și nu-s deloc mici, de ordinul miilor de euro (până la 2800 de euro)!

Budapesta este în prezent scena unui experiment, remarcă presa nealiniată curentului mainstream. Societatea a fost împărțită în două, vaccinați și nevaccinați, buni și răi, cetățeni model și scursuri.

Redeschiderea sectorului HoReCa are loc, ca la un semnal, în mai toată Uniunea Europeană. Ungaria, însă, aplică niște măsuri nemaiîntâlnite. Se permite accesul în restaurante, săli de sport, chiar și biserici, dar numai pentru persoanele vaccinate! Cine prezintă dovada de imunitate, poate intra fără probleme, pentru toți ceilalți accesul este interzis. Grav este, însă, altceva. Amenzile pentru firmele/ entitățile care permit accesul persoanelor nevaccinate încep de la 280 de euro și ajung până la 8350 de euro! Hotelierii, patronii de restaurante, preoții care au în administrare lăcașuri de cult, cu toții sunt pasibili de a fi amendați dacă nu-i resping la intrare pe nevaccinați.

Nevaccinații, cetățeni de mâna a doua. S-au dat deja zeci de amenzi

Cetățenii maghiari se revoltă, căci văd sub ochii lor cum societatea este împărțită în două de autorități. În ultimele zile s-au dat zeci de amenzi, în special proprietarilor de hoteluri și pensiuni. Nevaccinații au devenit, în ochii autorităților, cetățeni de mâna a doua.

„Este ridicol să le cer turiștilor pașaportul de imunitate, când 90% dintre angajati HoReCa nu sunt vaccinați”, zice un manager de hotel din Sopron. Poziția unuia dintre liderii HoReCa (MSZÉSZ, în Ungaria) este tranșantă:

„Am fost păcăliți. Ni s-a pus în cârcă să facem noi pe polițiștii, să triem oamenii. Au venit familii cu soț vaccinat și soție nevaccinată, fiindcă ea avea alergii și nu se putea vaccina. I-am dat afară, altfel eram noi cei amendați”.

Conform noilor reguli impuse de partidul lui Viktor Orban, operatorii din turism sunt obligați să verifice valabilitatea certificatelor de vaccinare ale tuturor clienților. În cazul în care nu reușesc să facă acest lucru, pot primi amenzi drastice (de până la 2800 de euro) sau, mai rău, unitățile pot fi închise până la 12 luni! Același lucru este valabil și în cazul în care angajații fără certificat de imunitate nu poartă o mască de protecție.

„Noi nu facem discriminări între vaccinați și nevaccinați”

Mulți maghiari se plâng că aceste certificate de imunitate sunt inutile și chiar discriminatorii. La Veszprem, de exemplu, un restaurant tip cantină a decis că toți clienții cu certificate de imunitate primesc tăvi maro și pot mânca în interior, în timp ce nevaccinații primesc tăvi albe și pot mânca doar pe terasa restaurantului.

Ca să nu piardă clienții, multe terase, cafenele și restaurante din Ungaria au anunțat că preferă să nu permită accesul în interior decât să-i refuze pe cei care nu s-au vaccinat. Cunoscuta cofetărie Eger a postat următorul anunț pe Facebook:

„Stimați Clienți! Cu siguranță ați auzit vestea că, potrivit ultimului decret guvernamental, putem redeschide interiorul cofetăriei noastre, unde oaspeții cu carduri de imunitate au voie să ia masa. Am decis să nu o deschidem! Cofetăria Eger este aceeași pentru toată lumea, noi nu facem discriminări între vaccinați și nevaccinați, un oaspete și un alt oaspete, un om și altfel de om! Toți suntem egali la Eger!”.

În Ungaria, până în prezent s-au imunizat împotriva Covid-19 aproape 4 milioane de persoane. Urmare a acestui fapt, autoritățile au decis să renunțe la o parte din restricții. Revenirea la normal, însă, este, deocamdată, doar pentru cei cu certificate de vaccinare.

Ultimele stiri

  • Dezvăluiri incredibile despre trecutul judecătoarei lui Vlad Pascu/„A avut concedii medicale repetate și prelungite”
  • Florin Piersic, operat de urgență. Ce a pățit marele actor
  • Citație Rugina Mariana
  • Comunicat de presă Administrație Spitalelor și Serviciilor Medicale București
  • Evoluția acțiunii Transgaz (TGN) în anul 2023
  • Horoscop 30 aprilie 2024 – Stelele vor oferi șansa de a vă îmbunătăți condițiile de viață
  • Incendiu puternic în Bucureşti! Au avut loc şi 3 explozii! O hală dezafectată din Sectorul 1 a luat foc (VIDEO)
  • Un submarin sovietic s-a ciocnit de un submarin american din motive politice absconse
  • WhatsApp introduce o nouă funcţie aplicaţiei, prin care doreşte să „dribleze” sistemul Android al telefonului mobil
  • TAROM primeşte 95,3 de milioane de euro. Cum vor fi chelţuiti banii
  • Exit mobile version