Cauta

Doar armele sunt imune la pandemia Covid-19

Doar armele sunt imune la pandemia Covid-19

În ciuda pandemiei, cheltuielile militare globale au crescut cu 2,6% pe parcursul unui an, chiar dacă PIB-ul global a scăzut cu 4,4%.

Cheltuielile militare globale au continuat să crească în 2020, în ciuda pandemiei Covid-19, ajungând la aproape 2.000 de miliarde de dolari potrivit unui raport al Institutului Internațional de Cercetare a Păcii din Stockholm (Sipri), publicat luni.

Anul trecut, cheltuielile militare s-au ridicat la 1.981 miliarde dolari în întreaga lume, o creștere cu 2,6% pe parcursul unui an – în timp ce PIB-ul global a scăzut cu 4,4%. Până în 2019, aceste cheltuieli au atins deja cel mai înalt nivel de la sfârșitul Războiului Rece.

Potrivit lui Diego Lopes da Silva, coautor al raportului, dacă „am fi putut crede că vor scădea cheltuielile militare” din cauza pandemiei, astăzi este „posibil să concluzionăm cu cvasi-certitudine că pandemia Covid-19 nu a avut efecte semnificative asupra cheltuielilor militare, cel puțin în 2020”.

Cercetătorul a avertizat însă că este încă devreme pentru a trage aceste concluzii pe termen lung, deoarece probabil va fi nevoie de timp pentru ca națiunile „să se adapteze la șoc”.

Povara militară și NATO

Faptul că cheltuielile militare au continuat să crească într-un an marcat de o încetinire economică înseamnă că „povara militară” – ponderea cheltuielilor militare în PIB – a crescut, de asemenea. Această pondere a crescut cu 0,2 procente într-un an la nivel mondial, ajungând la 2,4%. Aceasta este cea mai mare creștere de la an la an de la criza financiară din 2009.

Anul trecut, 12 țări NATO și-au dedicat cel puțin 2% din PIB domeniului apărării – ținta stabilită de Alianță, față de doar doar nouă în 2019. Cu toate acestea, în timp ce cheltuielile militare au crescut la nivel global, unele țări precum Chile sau Coreea de Sud au preferat să redirecționeze o parte din aceste cheltuieli planificate pentru a răspunde crizei de sănătate.

Alte țări, precum Ungaria, au decis dimpotrivă să își mărească cheltuielile militare „ca parte a unui plan de redresare ca răspuns la pandemie”, potrivit lui Diego Lopes da Silva.

F-35, mai tare decât SARS-CoV-2

Bugetul militar numărul unu a rămas cel al Statelor Unite, care a crescut cu 4,4% în 2020, adică la 778 miliarde de dolari – sau 39% din cheltuielile globale. SUA a înregistrat o creștere pentru al treilea an consecutiv, după șapte ani de scădere.

„Aceasta reflectă îngrijorări din ce în ce mai mari cu privire la amenințările percepute din partea unor concurenții strategici precum China și Rusia, precum și disponibilitatea administrației Trump de a consolida ceea ce el a considerat că este o armată americană epuizată”, a declarat Alexandra Marksteiner, co-autor al raportului, scrie AFP.

Diego Lopes da Silva constată că noua administrație a lui Joe Biden „nu a dat niciun indiciu că va reduce cheltuielile militare”. În spatele Statelor Unite se află China, care a reprezentat 13% din cheltuielile militare globale. Cheltuielile militare ale Chinei, care au crescut constant de 26 de ani, sunt în paralel cu ascensiunea economică a țării.

Ultimele stiri

  • VIDEO. Motivul pentru care Nicușor Dan nu participă la festivitățile de Ziua Marinei, de la Constanța. Ministru: „E într-o perioadă de concedii”
  • Adormirea Maicii Domnului, prăznuită de credincioșii ortodocși pe 15 august. Tradiții și obiceiuri de Sfânta Maria Mare
  • UPDATE. Lumea întreagă, cu ochii pe întâlnirea Trump-Putin. Ce atitudine va adopta liderul de la Casa Albă la negocierile cu președintele rus?/Avionul lui Putin a aterizat în Alaska – VIDEO
  • Caricatura Zilei
  • Horoscop 15 august 2025 – Ai mult optimism și bună dispoziție astăzi
  • Alege ce citești
  • Trump și Putin împart lumea/România, piesa de decor pe care nimeni nu o vrea
  • Gata și cu PNRR. Bolojan blochează toate șantierele și renunță la contracte
  • Alertă națională. În plină criză energetică și cu prețuri majorate, profiturile Hidroelectrica s-au prăbușit
  • Statele UE părăsesc, tip-til, Green-Deal-ul Ursulei. Emisiile de CO2 au început să crească
  • Exit mobile version