AcasăDezvaluiriAncheteRomânia, cel mai bun client NATO: ”Shopping” de 25 miliarde!

România, cel mai bun client NATO: ”Shopping” de 25 miliarde!

În anul 2014, toate statele membre ale NATO și-au luat angajamentul ferm ca până cel târziu în 2024 să mărească bugetul pentru Apărare la 2 la sută din PIB-urile naționale. Și iată că termenul limită se apropie vertiginos, marea surpriză a Alianței Nord Atlantice fiind tocmai România! O Românie codașă cam la toți ceilalți indicatori, dar care se dovedește de departe cel mai bun client al NATO. Cel puțin în ceea ce privește sumele alocate înzestrării armatei.

România mai dă 25 de miliarde pentru Apărare dar avioanele tot la sol ruginesc

Astfel că mai -marii NATO, în frunte cu chiar secretarul general Jens Stoltenberg nu se sfiesc să laude România pentru cele 25 de miliarde de lei cu care a fost finanțată ultima partidă de ”shopping” de armament.

Suntem peste Franța!

Iar cel mai bun indicator privind cât de în serios au luat autoritățile de la București angajamentul celor ”2 la sută” este faptul că suntem chiar și înaintea Franței la acest aspect! România ajungând la un buget alocat de 2,07 la sută din PIB pentru Apărare, adică 21,4 miliarde lei. La care se aduagă și alte angajamente ferme, astfel că specialiștii apreciază la cel puțin 25 miliarde de lei bugetul alocat pentru Apărare! În timp ce Franța a alocat 2,04%, Norvegia și Slovacia – 2%. Iar dacă Germania nu a catadicsit să aloce mai mult de 1,56% din PIB, Bulgaria a schimbat și ea macazul în acest an. Astfel că de la un procent de 3,3% a redus la doar 1,6 % din PIB! Asta în timp ce Belgia de-abia a sărit la… 1,07 %. Și chiar dacă România se află printre fruntașele statelor membre NATO în ceea ce privește bugetul alocat Apărării, tot rămâne marea întrebare pe ce se vor duce zecile de miliarde de lei, din moment ce încă nu reușim să ne fabricăm singuri praful de pușcă necesar Armatei Române? Sau să ne asigurăm tot singuri misiunile obligatorii de poliție aeriană. Așa că…

author avatar
Catalin Tache
3.673 afisari

29 COMENTARII

  1. Incompetenti si spagari. Astia sunt generalii armatei romane si politicienii cu Academia de Informatii… Doar lapidarea in piata publica ne mai scapa de blestemul acestor tradatori de tara..

  2. Mai este nevoie sa va spun cine sunt ? Ati ghicit , sunt Kostea Sugiuk Tiraspol , din ora in ora halesc cate o galeata cu borhot ( 20:18 , 21 ,18 ) , p-aia de la 22:18 cred ca i-o cedez lui Vrabiuta Livia , mie mi s-a aplecat …..

    • AK-24 , astazi , 23 martie 2021 : ” MAMA LUI SOSOACA ESTE IN MASONERIE . CUM SI-A INTRODUS FIICA IN POLITICA PRIN INTERMEDIUL REZERVISTILOR DIN SERVICIILE SECRETE SI ARMATA „.

      • Ce faci wai securila? N-ai tu mecla de fofoloanca vanjoasa a d-nei Sosoaca. Daca pune gaiba pe tine iti ies ochii si gaozul ca la melc.

        • Eu am mecla , mi-au iesit ochii ca la broscoi si gaozul ca la melc cand i-am ars niste harsturi si sugiukuri sub bikinii cu manecuta ……

      • Realitatea doare ? N-ai facut rost de strugurina , ti s-a sclipetit botoxul si limba de la „parfumul „de sub bikinii cu manecuta ?

  3. Unde-s patrioții ? ! Nu se cunosc și nu colaborează ! ( Cind l-a criticat Pirvulescu pe Ceaușescu , nimeni n-a scandat , Pirvulescu ales , la al XII-lea . congres ! )

  4. G4 Media .ro , 1 august 2019 , articol aparut in Die Welt , citat de Rador : ” NOUA INARMARE DIN BALCANI . PE CINE CONTEAZA NATO SI RUSIA IN REGIUNE „.

  5. Presedintele Serbiei , Aleksandar Vucic : ” Nu avem dusmani , dar avem adversari . IN ARMATA TREBUIE SA AI CU CE TE APARA . In astfel de imprejurari ESTE MAI BINE SA FII GODZILLA DECAT BAMBI . Acum sunt mai multi Godzilla in lume , in afara de SUA , China si Rusia , pe scena au urcat si India , Turcia , unele tari africane , Japonia , Indonezia . Nu ne permitem sa fim Bambi „.

  6. Ne lauda NATO ce vinzari fac ei, dar sodele celor retructuratii ramin ajutoare sociale, Niste mamelucii politicii, numai ei si atit.!!!

  7. LAUDA PROSTULUI !bani aruncati pe vechituri F16 la a N a mana vezi Polonia F35 NOI !;vezi Pirania 5 cu o turela de rasul lumii refuzata de Norvegia !,vezi rachetele Patriot din generatia bunicii vandute la romani ca s-a facut curat in magazii. „FELICITARI MACIUCA „.
    Ieri o sapca de la STRUMF ,azi un zambet dispretuitor de la Stoltenberg !, bravos natiune .

  8. Am servit micul dejun mai tarziu , sunt in cura de slabire , am bagat la mat numa doua prajiturele govno la interval de 2 minute si 8 secunde ( 9:25:07 , 9:27:15 ) , au alunecat usor dupa stacana de mitilic , ma simt revigorat . Papa bun ….mmmmmmmm……ce savoare …….mmmmmmmm……un deliciu ….!

  9. Nerecunoscatorilor ce sunteti voi nerecunoscatori ! Da’ bine mă națiune troglodită din cocioc, cheltuielile ale ale „lor” cu șepcuță nu se pun? Cine stie cate biliarde de triliarde de Coco i-o fi costat șepcuță aia la care se închină ciolan ?!

    • Asa mi-a dictat tovarashul Lenin la mausoleu , mi-a dat sapca cadou pe sestache , o port la defilari prin batatura .

      • Hai sa vedem – razboi total Rusia- SUA pe teritoriul Romaniei! Si atunci trnasam odata si pentru totdeauna chestiunea pretinsei superioritati a armamentului american.

        PS

        Eu tin cu Rusia!

        • Eu nu sunt sanatos la cap , am pacalit infirmierii si am fugit azi noapte din ospiciul de pe strada Gvardinskaya nr.9 Tiraspol . Am labuit din Secretariat si laptop-ul de pe care tastez , vreau sa TRNASEZ pentru totdeauna abilitatea cainilor de urmarire , sa vedem daca ma dibuie in boschetii din spatele garii Tiraspol . Daca imi sfasie fustita mini si-mi demasca chelia zmotocindu-mi peruca , inseamna ca sunt buni si tin cu Rusia , daca se tarcaie pe mine ma dau cu americanii , sunt maidanezi , nu sunt de rasa . Astept sa vedem ce iese , se cam uita gales un acar la mine , nu scap de sodomizare ….

          • Ultimul examen psihologic de pe Batistei m-au declarat apta! Rusia castiga si noi suntem de partea invingatoarei!

  10. Tataie,vezi ca te cauta a cu coasa
    Pe acasa,iar tu umbli si faci balamuc
    Mai lasa clanta nu fi ticaloasa
    Fiinta dementa kosea sugiuk!

    Parca esti Axinia , nebuna din Shipka
    Luata de apa si dusa la la vale
    Cu ochii ei rosii la gura cu bale
    Scarpinandu si spinarea cu gripka

    Daca te prind bai ghijoaga smintita
    Iti bag pe gat trei oale cu steve
    Sa ti amintesti sa nu razi de o tara
    Mergi naibii la spital sau la vreo kinovie

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger