„Este absolut clar, aceasta este o bătălie între utilitatea democrațiilor din secolul XXI și autocrații”, a spus Joe Biden la prima sa conferință de presă de la Casa Albă. O retorică inspirată din primul discurs inagural al lui J F Kennedy în 1961: „Vom plăti orice preț, vom suporta orice povară, vom susține orice prieten, ne vom opune oricărui dușman pentru a asigura supraviețuirea și succesul libertății.” Există puține sentimente durabile în lexiconul politic american decât noțiunea că Statele Unite reprezintă ultima, cea mai bună speranță pentru libertate și democrație într-o lume periculoasă. Cu o singură diferență: geopolitica nu mai trăiește în 1961.
Și acest calcul al unui conflict SUA-China este greșit și contraproductiv. China poate fi un regim autocratic, însă nu amenință în mod expres regimurile democratice existente și nici nu are ca obiectiv extinderea finală a propriului sistem în întreaga lume. Uniunea Sovietică s-a angajat să atingă acest obiectiv și l-a urmărit activ prin intermediul partidelor comuniste din întreaga lume care au luat direcția de la Moscova.
Avantajele Americii
Încadrarea problemei ca o ciocnire a democrațiilor față de autocrații este profund dăunătoare chiar pentru cauza pe care Biden încearcă să o urmărească, și anume contracararea impactului negativ al influenței crescânde a Beijingului în întreaga lume, relatează The National Interest. Unul dintre principalele avantaje ale SUA asupra Chinei în această confruntare este rețeaua sa de relații internaționale. Aceasta include aliații ai Americii, cum ar fi NATO, țările cheie din Asia, Orientul Mijlociu și America Latină și multe altele, precum Vietnamul și India. Acești aliați au căutat din ce în ce mai mult să coopereze cu Statele Unite în domeniul securității. Între timp, cea mai mare slăbiciune a Chinei poate fi faptul că la aproximativ șaptezeci de ani de la înființarea Republicii, nu are încă aliați formali în afară de Coreea de Nord. Viitoarea confruntare cu China este una pentru care istoria americană nu oferă nicio paralelă exactă. China nu este doar un concurent militar și politic, ci unul economic.
În acest context, împărțirea lumii între democrații și autocrații este efectiv un mod de a acoperi punctele slabe ale Chinei, împingând aliații reticenți spre aceasta. În loc să vorbească despre democrație și autocrație, SUA ar trebui să se concentreze asupra modurilor în care acțiunile Chinei amenință toate țările, cum ar fi expansiunea teritorială agresivă și relațiile sale economice extractive, precum și să ajute aceste țări pe o bază bilaterală în propriile lor interacțiuni cu Beijing. Lumea trebuie să se teamă mai mult de o Chină în creștere decât de Statele Unite care au un proces politic transparent. O abordare care poate să nu fie la fel de plină de farmec ca o altă cruciadă pentru democrație, dar o astfel de politică externă este mai probabil să aibă succes.
Articol complet cretin.