Cauta

De la Hiroshima, SUA dă lecții despre folosirea armelor nucleare / Avertisment pentru Putin

Premierul japonez Fumio Kishida și ambasadorul SUA în Japonia, Rahm Emanuel, au avertizat sâmbătă Rusia împotriva folosirii armelor nucleare, în timpul unei vizite la Hiroshima, una dintre cele două ținte ale bombardamentelor atomice americane.

Avertismentul lor vine în vreme ce Moscova a refuzat marți să excludă posibilitatea desfășurării arsenalului său nuclear, asigurând că Rusia l-ar putea folosi în Ucraina în cazul unei „amenințări existențiale”.

În timp ce Fumio Kishida și Rahm Emanuel au vizitat parcul Memorialului Păcii și muzeul acestuia din Hiroshima, ambasadorul american a considerat poziția Rusiei „inacceptabilă”.

SUA, părintele armelor atomice

Statele Unite rămân singura țară care a folosit vreodată arme nucleare într-un conflict.

Emanuel a emis o declarație sâmbătă în care condamnă poziția Moscovei. „Istoria Hiroshimei ne învață că este inadmisibil ca o națiune să facă o astfel de amenințare”, a spus el.

Se estimează că aproximativ 140.000 de oameni au murit în bombardamentul de la Hiroshima – și în urma consecințelor acestuia – pe 6 august 1945. Trei zile mai târziu, Washingtonul a aruncat o bombă cu plutoniu asupra orașului-port japonez Nagasaki, ucigând aproximativ 74 000 de oameni.

„Trăim vremuri fără precedent în care Rusia amenință că va folosi arme nucleare, ceva ce era cândva de neconceput, chiar de nespus”, a adăugat el, scrie Le Journal de Montreal.

La rândul său, premierul Kishida a declarat că „ororile armelor nucleare nu trebuie să se mai repete”.

La câteva zile după începerea războiului declanșat pe 24 februarie în Ucraina, președintele rus Vladimir Putin a anunțat că pune în alertă „forța de descurajare nucleară”, declanșând un cor de proteste internaționale.

Temerile se referă în special la posibila utilizare de către Moscova a armelor nucleare de mici dimensiuni.

„Avem o doctrină de securitate internă, este publică, puteți citi acolo toate motivele folosirii armelor nucleare. Și dacă este o amenințare existențială pentru țara noastră, atunci ele pot fi folosite în conformitate cu doctrina noastră”, a declarat marți pentru CNN purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • Alertă, păziți vistieria: Iohannis a plecat în America!
  • Digitalizarea ANAF, praf și pulbere. Nici aplicațiile banale nu funcționează
  • Obiectivele militare ”pârjolesc” totul în jur. Terenurile din zonă, confiscate, mascat, de stat
  • Bătaie pe Dani Coman. Două rivale de moarte din Superligă îl vor
  • Șeful anticorupție din arbitraj, arestat pentru trafic internațional de droguri
  • Doi vajnici moldoveni pur-sânge tânjesc după regionalizarea României
  • România, sub ocupație economică. Germania, Franța și SUA controlează totul
  • Sindromul Havana – paranoia Occidentului. Ipoteza „Rușii au făcut-o” nu are probe
  • Întrebarea de 9 trilioane de dolari: cine plătește tranziția ecologică?
  • Exit mobile version