Cauta

Apropiere istorică între Iran și Arabia Saudită. Cum schimbă Biden jocul în Orientul Mijlociu

Apropiere istorică între Iran și Arabia Saudită. Cum schimbă Biden jocul în Orientul Mijlociu

Ministrul iranian de Externe a confirmat prima dată, luni, discuțiile cu  marele rival al Republicii Islamice, Arabia Saudită, dar a declarat că este încă „prea devreme” pentru a evoca rezultatul.

Organizate la începutul lunii aprilie, discuțiile, facilitate de primul ministrul irakian Moustafa al-Kazimi, au rămas secrete până când ziarul Financial Times a raportat că a avut loc o primă întâlnire la Bagdad.

„Subiectul acestor discuții a vizat atât chestiuni de ordin bilateral, cât și regional”, a declarat purtătorul de cuvânt al diplomației iraniene, Said Khatibzadeh.

Reluarea dialogului, confirmată deja de surse oficiale irakiene, marchează primul efort semnificativ pentru a dezactiva tensiunile care au persistat de mai bine de cinci ani între cele două puteri rivale din regiune.

„Dar să așteptăm să vedem rezultatele (…) S-ar putea să fie prea devreme pentru a discuta detaliile negocierilor”, a temperat  Khatibzadeh, subliniind că Iranul „a fost întotdeauna în favoarea acestui tip de discuții”.

„Dezescaladarea și stabilirea relațiilor” între aceste două țări riverane Golfului Persic „sunt benefice pentru cele două națiuni”, a spus el.

Iranul a salutat deja la sfârșitul lunii aprilie „schimbarea tonului” Arabiei Saudite, după declarațiile considerate conciliante de către prințul moștenitor saudit, care spusese că își dorește „relații bune și speciale” cu Republica Islamică.

Teheran și Riad au întrerupt relațiile diplomatice în 2016, creând o linie de fractură în regiune. Cele două țări sunt implicate în conflicte regionale, susținând tabere opuse, în special în Siria și Yemen.

Cum te faci frate cu dracu și invers

Ambasadorul Rayed Krimly, șeful planificării politicii la ministerul de Externe al Arabiei Saudite, a declarat săptămâna trecută pentru Reuters că discuțiile dintre Arabia Saudită și Iran au ca scop reducerea tensiunilor regionale. El a spus că este prea devreme pentru a judeca rezultatulele și Riad-ul vrea să vadă „fapte verificabile”.

Iranul și Arabia Saudită au fost blocate într-o rivalitate care s-a derulat în conflicte prin procură în întreaga regiune, de la Yemen, la Siria și Irak.  Oficialii și sursele din Orientul Mijlociu au declarat luna trecută că cele două țări au purtat două runde de discuții.

Sosirea președintelui Joe Biden în fruntea Statelor Unite a modificat calculul diplomatic din Orientul Mijlociu. Washingtonul urmărește să reia acordul nuclear cu Iranul, pe care predecesorul lui Joe Biden, Donald Trump, l-a abandonat, și a cerut Arabiei Saudite să pună capăt unui război împotriva forțelor Houthi, aliniate Iranului, din Yemen.

Unele surse au declarat luna trecută că Teheranul a promis să-și folosească influența pentru a opri atacurile rebelilor houthi asupra Arabiei Saudite, cerând în schimb Riadului să susțină negoierile privind dosarul nuclear iranian.

Discuțiile pe tema acestui dosar, purtate la Viena între Teheran și puterile mondiale, urmăresc să readucă Washingtonul și Iranul în deplină conformitate cu acordul nuclear. Ca represalii pentru sancțiunile reimpuse din 2018 de Donald Trump, Iranul a încălcat restricțiile nucleare impuse în cadrul pactului.

Ultimele stiri

  • Aeroportul București-Sud va deservi peste 11 milioane de pasageri/ Băluță: Împreună am făcut primul pas – GALERIE FOTO
  • Șeful Casei Naționale de Pensii, anunț de ultimă oră pentru pensionari. Hotărârea, publicată în Monitorul Oficial
  • Nicușor Dan, complice prin pasivitate și dezinteres la dezastrul și jaful de la Arena Națională
  • Speranța gimnasticii românești între cei „100 de tineri pentru dezvoltarea României”
  • Candidatul AUR la Primăria Capitalei: Procurorii ne-au anunţat că au început urmărirea penală în urma plângerii la DNA împotriva lui Nicuşor Dan
  • Un bărbat înarmat care a încercat să incendieze o sinagogă din Franța, ucis de poliţie
  • Comunicat de presă COLEGIUL ECONOMIC ”VIILOR”
  • Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Cum va fi vremea în prima parte a lunii iunie
  • Terifiant! Director de închisoare, asasinat. Primise ameninţări cu moartea de la deţinuţi
  • Planuri de călătorie date peste cap. Zeci de oameni au ratat zborul Cluj Napoca-Paris. Ce s-a întâmplat la aeroport
  • Exit mobile version