Cauta

Familia lui Adrian Nastase l-a vizitat pe fostul premier la Rahova: “E ca un vis urat”

Sotia, dar si cei doi copii au fostului sef al Executivului au venit, joi dimineata, la penitenciarul Rahova, pentru a-l vizita pe Andrian Nastase.

Familia lui Adrian Nastase l-a vizitat pe fostul premier la Rahova: “E ca un vis urat” - Ziarul National
Adrian Nastase s-a predat Politiei la putin timp dupa pronuntarea sentintei, fiind condus catre arest de catre fiul sau cel mare, Andrei

Aflat de trei zile la Rahova, in regim de carantina, Nastase a putut fi vizitat de doua dintre persoanele dragi- sotia si fiul cel mic, Mihnea. In tot acest timp, baiatul cel mare, Andrei Nastase, a stat de vorba cu jurnalistii, spunandu-le ca, desi de aceasta data el nu a putut intra sa-si vada parintele, accesul fiind limitat la doar doi membri ai familiei, i-a adus tatalui sau haine si divere lucruri de care avea nevoie.

Cat priveste modul in care reusesc sa treaca peste aceasta perioada dificila pentru familia lor, fiul cel mare al fostului prim-ministru a afirmat ca nici el si nici mama sau fratele sau nu si-au revenit inca din socul aflarii sentintei in “dosarul Zambaccian”, verdictul fiind anuntat luni. “E greu (…) Nici nu ne-am revenit inca, e ca un vis urat. O sa ne revenim si o sa ne obisnuim cu gandul. (…) Ma bucur ca suntem sanatosi, suntem o familie unita. Daca reusim sa ramanem asa, vom trece peste absolut orice”, a marturisit Andrei Nastase, amintind, totodata, si de faptul ca familia sa a primit multe mesaje de sustinere, in ultimele zile, de cand s-a aflat decizia magistratilor in cazul fostului premier.

Andrei a mai declarat ca, impreuna cu avocatul familiei, se gandesc deja la variantele la care pot apela pentru eliberarea conditionata. Adrian Nastase a fost adus la Rahova, luni seara, la scurt timp dupa ce s-a predat, la sectia 2 de Politie din Capitala. Insotit de fiul cel mare, fostul sef al Guvernului a ajuns la circa de politie la doar cateva zeci de minute dupa ce a aflat ca magistratii ICCJ au decis sa-l condamne la patru ani de inchisoare cu executare in “dosarul Zambaccian”. Sotia sa, Dana Nastase, a primit, in acelasi dosar, o condamnare de trei ani cu suspendare.

Cititi si: Nastase, prima postare pe blog, dupa condamnare: “Nu mi-am inchipuit ca razbunarea politica poate…”

Adrian Nastase s-a predat la sediul unei sectii de Politie din centrul Capitalei

Sentinta in dosarul Zambaccian: Adrian Nastase, inchisoare cu executare. Sotia sa, condamnare cu suspendare

Sora lui Adrian Nastase, primele reactii dupa aflarea sentintei in “dosarul Zambaccian”

Primul gest facut de Andrei, fiul sotilor Nastase, dupa aflarea sentintei in dosarul Zambaccian!

Prima declaratie a lui Adrian Nastase, dupa condamnarea sa la inchisoare cu executare, in “dosarul Zambaccian”

Adrian Nastase, condamnat politic si o victima a regimului Basescu, in opinia lui Ponta

Avocat: Adrian Nastase nu are absolut niciun tratament special

Ion Iliescu, despre condamnarea lui Nastase: Nu crede ca e o legatura directa intre factorii politici si justitie

Sursa foto: Facebook/Andrei Nastase

Ultimele stiri

  • Comunicat de presă COMUNA SALCUTA
  • Geopolitica microprocesoarelor, lecție dură pentru Europa
  • Directorul general al TAROM și-a dat demisia
  • Criză în reciclarea plasticului: UE strânge șurubul importurilor ieftine după închiderea fabricilor
  • Concert de Crăciun la Suceava: glasurile copiilor au unit generațiile, într-un eveniment susținut de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României
  • Inteligenţa Artificială, încă o enigmă pentru mulţi români, deşi ţara noastră se află în topul european al conectivităţii la Internet
  • Spargere dată ca-n filme, la Cluj-Napoca: s-a deghizat în livrator de mâncare şi a folosit o “cheie mincinoasă”. A furat 41.000 de euro
  • Programul supermarketurilor de Crăciun 2025. Ce orar vor avea magazinele Kaufland, Lidl, Carrefour, Mega Image, Auchan şi Penny
  • Catedrala Mântuirii Neamului se redeschide pentru credincioşi cu ocazia Sărbătorilor de iarnă. Patriarhia Română a anunţat şi programul
  • Primele imagini de la locul în care s-a prăbuşit avionul care îl transporta pe Șeful Statului Major al Libiei. Oficialul a murit când pleca din Turcia
  • Exit mobile version