Cauta

Vaccinare obligatorie în New York. Biden își pune poliția-n cap

Vaccinare obligatorie în New York. Biden își pune poliția-n cap - Ziarul National

Vaccinare obligatorie în New York. Biden își pune poliția-n cap

Polițiștii și pompierii din New York nu vor avea în curând altă opțiune decât să fie vaccinați împotriva Covid-19 pentru a continua să-și facă meseria. Dar campania de vaccinare obligatorie, dusă de administrația Biden, riscă să provoace agitație, la fel ca în alte orașe mari americane.

După profesori și îngrijitori, toate meseriile a aproximativ 160.000 de angajați municipali din New York vor fi vizate de o obligație strictă de vaccinare, de la 1 noiembrie, de la poliție până la pompieri și angajații din salubritate.

Covid sau infractorii?

Însă șeful principalului sindicat de poliție al orașului (NYCPBA), Patrick Lynch, care susținuse campania de realegere a lui Donald Trump în vara anului 2020, a promis imediat să atace decizia primarului democrat Bill de Blasio în instanță. „Pentru a proteja libertățile membrilor noștri”, a motivate Lynch, reamintind în același timp că el nu se opune vaccinului.

La Chicago, șeful sindicatului de poliție a cerut celor 13.000 de membri ai săi să nu asculte ordinele primarului democrat Lori Lightfoot, care a impus poliției vaccinarea sau teste regulate pentru Covid-19. În al treilea oraș ca mărime din SUA, sindicatul speră să câștige confruntarea invocând că străzile au nevoie de polițiști, pe fondul creșterii criminalității.

Un discurs auzit și la Boston. „Lipsa personalului este cea mai mare amenințare la adresa siguranței publice astăzi”, a declarat luni, într-o conferință de presă, președintele Asociației Poliției din statul Massachusetts, Michael Cherven, deplângând personalul deja insuficient, deși a fost de acord că 85% dintre membrii organizației sale au fost vaccinați.

Virusul, mai rău ca gloanțele

De la începutul pandemiei, Covid-19 a fost principala cauză de deces „în serviciu” a ofițerilor de poliție din SUA, cu 237 de decese cauzate de coronavirus în 2021 față de 50 cu arme de foc, dintr-un total de 369, scrie Boursorama. În New York, aproape 71% din totalul ofițerilor (55.000, inclusiv aproape 35.000 în uniformă) au primit cel puțin o doză de vaccin, a declarat NYPD. O cifră mult sub populația adultă totală a orașului (84%), dar în creștere față de septembrie, când se situa la 61% în rândul polițiștilor.

Până acum, polițiștii sau pompierii din New York aveau de ales între vaccin sau prezentarea regulată a unui test negativ pentru Covid. Singura excepție sunt gardienii penitenciarului, pentru care obligația de vaccinare este amânată la 1 decembrie din cauza problemelor de personal la închisoarea Rikers Island, unde se subliniază constant deteriorarea condițiilor de detenție.

Vaccinarea obligatorie rămâne un subiect sensibil în SUA, între democrați și republicani. În Texas, al doilea cel mai populat stat din țară (29 milioane de locuitori), guvernatorul republican Greg Abbott a interzis tuturor entităților, inclusiv companiilor private, să solicite imunizare obligatorie.

Ultimele stiri

  • Horoscop 8 decembrie 2025 – Este timpul să trăiești și să iubești
  • Marcel Ciolacu, favorit detașat în alegeri pentru CJ Buzău
  • Alegerile pentru Primăria Capitalei 2025. Primele rezultate oficiale de la AEP
  • Cătălin Drulă, subiect de scandal politic după alegeri: Victor Ponta cere ieșirea USR de la guvernare
  • Alegeri pentru Primăria Capitalei. George Simion, după apariția rezultatelor exit-poll: „Nimeni nu ne poate trimite la colț” – VIDEO
  • Omul lui Nicușor, EȘEC TOTAL. În nici 2 ani, Cătălin Drulă a pierdut 3 ture de alegeri
  • Alegeri în București 2025. Daniel Băluță, reacție-fulger: Rezultatul exit-poll-ului este neconcludent/Este esențială numărătoarea voturilor – VIDEO
  • Alege ce citești
  • Alegeri în București 2025. Ciprian Ciucu, după aflarea rezultatelor EXIT-POLL: „Vreau să fac din București proiectul vieții mele” – VIDEO
  • Rezultate exit-poll, alegeri București. Ciprian Ciucu este noul primar al Capitalei
  • Exit mobile version