Cauta

Summit NATO de urgență! Planul în cazul unei invazii a Rusiei în Ucraina!

Miniștrii de externe ai NATO se întâlnesc marți, 30 noiembrie, la Riga, în Letonia, pentru a discuta despre modul de răspuns la întărirea prezenței militare ruse la granița cu Ucraina, pe măsură ce temerile cresc cu privire la o posibilă agresiune împotriva acestei țări.

Reuniunea de două zile vine într-un moment de instabilitate pe flancul estic al NATO, mai ales că aliații trebuie să abordeze și criza migratorie orchestrată de Belarus, un aliat al Kremlinului.

Letonia are nevoie de o prezență militară permanentă a SUA pentru a descuraja Rusia și dorește să-și consolideze apărarea cu rachete americane Patriot, a declarat luni ministrul Apărării Artis Pabriks.

NATO: „Vedem blindate și zeci de mii de soldați peregătiți de luptă”

„Intențiile Rusiei nu sunt clare, dar există o concentrare neobișnuită de forțe pentru a doua oară în acest an”, a declarat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, în timpul unei vizite la forțele Alianței în Letonia.

„Vedem vehicule blindate grele, drone, sisteme de război electronic și zeci de mii de soldați pregătiți pentru luptă”, a spus el. Rusia, care a invadat Crimeea în 2014 și sprijină separatiștii care luptă împotriva Kievului, a negat ferm că plănuiește un atac și, la rândul său, acuză NATO că a alimentat tensiunile.

Diplomații NATO rămân nesiguri cu privire la intențiile președintelui Vladimir Putin, dar miniștrii vor discuta despre planuri de urgență în cazul unei posibile invazii. Dar Alianța condusă de SUA merge pe sârmă: vrea să arate Kremlinului că s-ar confrunta cu costuri mari dacă ar folosi forța împotriva Ucrainei, evitând în același timp să provoace.

Oficialii se așteaptă la discuții privind sprijinul suplimentar pentru armata ucraineană și o potențială consolidare a forțelor NATO desfășurate de-a lungul flancului său estic.

Aceștia subliniază, însă, că Ucraina, care aspiră la NATO și care va participa la summit-ul de la Riga, nu este protejată de pactul de apărare colectivă al Alianței.

„Nu vrem să lăsăm nicio îndoială în mintea oamenilor că vor exista consecințe grave, consecințe strategice pentru Rusia dacă va urma calea pe care ne temem că o va lua”, a spus un înalt oficial american. Președintele american Joe Biden a declarat vineri că probabil va purta discuții cu liderii ruși sau ucraineni pentru a preveni creșterea tensiunilor.

Amenințare „hibridă” din Belarus

Neliniștea tot mai mare în jurul Ucrainei vine în momentul în care membrii NATO Polonia, Lituania și Letonia se confruntă cu o altă amenințare din est.

Cele trei țări îl acuză pe aliatul Moscovei, Belarus, că a orchestrat criza migratorie și că plasează astfel o amenințare „hibridă” asupra Uniunii Europene, ca răspuns la sancțiunile blocului comunitar, ceea ce Minsk dezminte.

NATO și-a exprimat „solidaritatea” cu membrii săi din Est, dar a rămas pe margine, considerând că nivelul amenințării provocat de criza migratorie este sub cel al unei posibile agresiuni active, scrie Le Point. Președintele polonez Andrzej Duda a evocat creșterea numărului de forțe NATO dislocate pe flancul său estic, în timpul unei întâlniri cu Stoltenberg săptămâna trecută.

Dar decizia de a declanșa consultări de urgență în temeiul articolului 4 al Alianței pare să fi fost suspendată deocamdată. Vorbind duminică într-un turneu comun în statele baltice, Stoltenberg și șefa UE, Ursula von der Leyen, s-au angajat doar să intensifice „cooperarea” în fața unor astfel de provocări.

Ultimele stiri

  • S-a dat drumu’ la bombardieri! Niciun sezon estival fără teribilişti blocaţi cu bolizii în nisip, la mare, la Eforie Nord. Ce amendă a primit (VIDEO)
  • Emoţii şi în Armenia! Elicopterul care îl transporta pe premierul Nikol Paşinian, aterizare de urgenţă
  • Circ la Cernavodă! Primarul ar fi fost bătut în plină stradă de un preot și de o femeie (VIDEO)
  • Reacţia lui Marcel Ciolacu în dosarul Coldea – Dumbravă: „Partidul principal al penalilor a devenit USR”
  • Val de companii străine care deschid afaceri în România, atrase de măsurile și investițiile susținute de PSD
  • Nicușor Dan recunoaște că e incapabil să rezolve problemele din Capitală. Traficul și apa caldă, peste alte două mandate
  • Incident aviatic cu un avion Tarom. Aeronava s-a întors pe aeroportul din Paris!
  • România se implică puternic pe front. Decizia cu efect direct asupra tancurilor Abrams ne poate transforma într-o ţintă
  • Cum se apără Florian Coldea după ce a dat 15 ore „cu subsemnatul” la DNA. Fostul general SRI, plasat sub control judiciar!
  • Horoscop – sâmbătă, 25 mai 2024. Toate zodiile au parte de schimbări în bine, dar sub aspecte diferite
  • Exit mobile version