Cauta

Soarta Ucrainei, runda a doua. Consiliul NATO-Rusia se întrunește la Bruxelles

Soarta Ucrainei, runda a doua. Consiliul NATO-Rusia se întrunește la Bruxelles - Ziarul National

Soarta Ucrainei, runda a doua. Consiliul NATO-Rusia se întrunește la Bruxelles

SUA și aliații săi europeni vor începe miercuri, 12 ianuarie, discuțiile cu Moscova la sediul NATO din Bruxelles, în încercarea de a dezamorsa riscul unui nou conflict în Ucraina, dar Rusia nu a dat nici un semn că renunță la ceea ce numește „garanții de securitate”.

Secretarul de stat adjunct al SUA, Wendy Sherman, a informat marți reprezentanții celor 30 de membri NATO cu privire la discuțiile sale de la Geneva cu ministrul adjunct de Externe al Rusiei, Serghei Riabkov.

„Nu există nici un motiv să fim optimişti, dar ruşii sunt serios angajaţi în secvența diplomatică”, a declarat reprezentantul unei ţări europene. Rusia va fi reprezentată de ministrul adjunct de Externe Alexandr Grușko, care a numit întâlnirea „un moment al adevărului” în relațiile dintre Rusia și NATO.

Discuțiile de la Geneva au fost neconcludente. Rușii și americanii au rămas ferm în pozițiile lor respective.

„Relația NATO-Ucraina nu privește Rusia”

Moscova a cerut de la Washington și de la aliații săi o garanție concretă că Ucraina nu va adera la NATO. Americanii nu au făcut concesii, dar au formulat propuneri pentru a reduce riscurile de conflict și a iniția dezarmarea convențională și nucleară, a explicat noul ambasador al Statelor Unite la NATO, Julianne Smith.

Washingtonul a asigurat Moscova că nu intenţionează să poziţioneze arme ofensive în Ucraina, dar a negat că intenţionează să efectueze o demilitarizare în Europa, a declarat, la rândul său, un diplomat european.

„Este prea devreme să spunem dacă rușii sunt serioși sau nu pe calea diplomației, sau dacă sunt gata să negocieze serios”, a declarat Jen Psaki, purtătorul de cuvânt al Casei Albe. „Relația NATO cu Ucraina este o problemă care privește doar Ucraina și pe cei 30 de aliați ai NATO, și nu alte țări”, a reiterat ea, scrie AFP.

Moscova: Vom face presiuni pentru o reacție concretă”

Wendy Sherman a ținut să-i asigure, marți, pe auropeni pentru a le atenua resentimentele de a fi lăsați pe margine. Ea a asigurat că nimic din punct de vedere al securității în Europa nu s-ar face fără europeni, a subliniat diplomatul european.

Consiliul NATO-Rusia riscă însă să fie o repetare a discuțiilor de la Geneva, fiecare parte rămânând la pozițiile sale.

„Așteptările noastre sunt destul de realiste și sperăm că va fi o conversație serioasă și aprofundată”, a anunțat Grușko. Rusia va cere un răspuns cuprinzător din partea Alianței la cererile sale. „Vom face presiuni pentru o reacție concretă, substanțială, articol cu ​​articol, la proiectul de acord rusesc privind garanțiile”, a spus el.

Dar Moscova nu a făcut nici un gest de dezescaladare. Rusia nu a oferit nici o dovadă că nu va invada Ucraina și nici o explicație cu privire la motivul pentru care a dislocat aproximativ 100.000 de militari la granița cu Ucraina, a spus Sherman.

Ultimele stiri

  • Epidemie de super-gripă, „fără precedent” de la pandemia COVID-19, în Regatul Unit, înaintea unei greve a medicilor rezidenţi
  • Sfârșitul unei ere la PSD Constanța: Felix Stroe demisionează de la șefia filialei
  • BREAKING NEWS. Al doilea caz de lepră confirmat în România. Ce a anunțat DSP
  • Călin Georgescu, mesaj tranșant în scandalul momentului: „Justiția trebuie refăcută din temelii!”
  • Planul lui Trump: Make Europe Great Again! Cine va face parte din C5, cel mai puternic organism de pe glob
  • Avertismentul înspăimântător al șefului NATO, Mark Rutte: „Suntem următoarea țintă a Rusiei. Prea mulți cred că timpul este de partea noastră. Nu este”
  • Ministrul Justiției, după scrisoarea magistraților: „Este inacceptabilă orice formă de persecuție/Astfel de sesizări trebuie verificate și clarificate”
  • Incendiu puternic la o hală din Sălaj. Intervenție de amploare a pompierilor: 11 autospeciale trimise la fața locului
  • Cutremur, vineri dimineață, în România. Ce magnitudine a avut seismul din 12 decembrie
  • Big Sister
  • Exit mobile version