Cauta

S-au bătut cu balegă de vacă ca să alunge Covid-19

S-au bătut cu balegă de vacă ca să alunge Covid-19

O mulțime uriașă s-a angajat într-o bătălie cu balegă de vacă, într-un sat din India, în timpul festivalului tradițional „Gorehabba” care are loc la câteva zile după Diwali, cea mai mare sărbătoare indiană. 

Pentru acest ritual anual, asemănător „Tomatinei” spaniole, care constă în a arunca roșii unul în celălalt, locuitorii au început prin a colecta „muniții” de la proprietarii de vaci din Gumatapura, localitate situată la granița statelor Karnataka și Tamil Nadu.

„Dacă au o boală, aceasta va fi vindecată”

Apoi bălegarul a fost apoi adusă la un templu pe remorci de tractor, înainte ca un preot să efectueze ceremonia de binecuvântare.

În fiecare an, mulți vizitatori se adună în Gumatapura, sperând că participarea la acest ritual îi va scuti de boli.  „Dacă au o boală, aceasta va fi vindecată”, a spus Mahesh, un fermier prezent, sâmbătă, la festival.

Mulți hinduși, majoritatea în țară, cred că excrementele de vacă, un animal sacru pentru ei a cărui carne nu o consumă, au proprietăți vindecătoare, inclusiv de Covid-19.

Prim-ministrul naționalist hindus Narendra Modi este un susținător ferm al animalelor și multe state indiene au interzis de multă vreme sacrificarea lor pentru carne, scrie AFP.

Membrii partidului lui Modi au sfătuit populația să folosească urina de vacă pentru a preveni și vindeca Covid-19 dar și alte boli. Guvernul său încearcă, de asemenea, să încurajeze producția de pastă de dinți, șampon și repellenți pentru țânțari din deșeurile de bovine.

Ultimele stiri

  • Europenii au mai mult timp, iar americanii mai mulți bani
  • De ce vrea Macron să dea bombe nucleare Uniunii Europene
  • Țeapă sub nasul inspectorilor ANAF. Firmele și-au șters, din pix, taxele și impozitele
  • VIDEO. Imagini cu deszăpezirea pe Transfăgărășan. Drumul ar putea fi redeschis mai devreme ca de obicei
  • Becali și ai lui își bagă iar nasul în oala Stelei. Pițurcă și Tudorel Stoica, reacție imediată: „Să-și vadă de echipa lui”
  • Alertă în Capitală. Fată de 13 ani, de cetăţenie străină, căzută de la etaj/Adolescenta, dusă la spital
  • Cazul femeii tranșate: Cum NU A FĂCUT NIMIC comisarul șef de nota 1
  • Ucrainenii nu mai au opțiuni pe câmpul de luptă. Un colaps iminent?
  • Campania Kremlinului împotriva rușilor care luptă alături de Ucraina
  • De 1 Mai, pe Litoral, unii turiști fac insolație noaptea
  • Exit mobile version