Cauta

Rusia spune de ce a oprit gazele prin conducta Nord Stream 1 „Nu există nici un alt motiv pentru aceste probleme”

Kremlinul a declarat luni că oprirea livrărilor de gaze rusești către Germania prin conducta strategică Nord Stream 1 este exclusiv din vina Occidentului, deoarece sancțiunile acestuia au împiedicat întreținerea infrastructurii de gaze.

„Problemele cu pomparea gazului au apărut din cauza sancțiunilor statelor occidentale. Nu există niciun alt motiv pentru aceste probleme”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. Peskov s-a exprimat la câteva zile după închiderea completă a Nord Stream 1, o conductă crucială pentru aprovizionarea europenilor care se tem de o criză energetică în această iarnă.

O criză energetică fără precedent în această iarnă?

„Aceste sancțiuni (…) sunt cele care au dus la situația pe care o vedem acum”, a declarat el într-o informare telefonică. De asemenea, purtătorul de cuvânt al Kremlinului a „respins categoric” „încercările neîncetate” ale Occidentului de a „da vina pe Moscova”.

„Occidentul – în acest caz, Uniunea Europeană, Canada și Marea Britanie – este responsabil pentru faptul că situația a ajuns într-un asemenea punct”, a adăugat el, scrie 20 Minutes.

Dmitri Peskov a justificat încă o dată oprirea livrărilor de gaz rusesc către Germania prin gazoductul Nord Stream1 , prin „întreținerea serioasă” de care, potrivit acestuia, avea nevoie ultima turbină care funcționa până atunci. Nu funcționează cum trebuie, există defecțiuni. Acest lucru face ca fluxul să se oprească”, a spus el.

Gigantul rus Gazprom a declarat vineri că a descoperit „scurgeri de ulei” în turbină în timpul unei operațiuni de întreținere la o stație de comprimare din Rusia. Moscova susține că sancțiunile occidentale impuse în urma ofensivei Rusiei în Ucraina împiedică returnarea unei turbine Siemens care fusese trimisă în Canada pentru reparații.

Germania, unde se află turbina, susține că Rusia este cea care blochează întoarcerea acestei componente cheie. Întreruperea fluxurilor de gaze între Rusia și Germania prin Marea Baltică a sporit în ultimele zile temerile europenilor de a se confrunta cu o criză energetică fără precedent în această iarnă.

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • Campania electorală, între isterie și profesionalism
  • Au votat Legea offshore pentru eoliene și acum cer protecția ecosistemului marin
  • Prețul petrolului, la cheremul bancherilor centrali?
  • Libertatea de exprimare, noua afacere a lui Elon Musk?
  • Românii, obligați de UE să ia credite ipotecare pentru reabilitarea energetică a locuințelor
  • FCSB a luat titlul, performanța mai așteaptă
  • România, ţara pensiilor speciale. Cine sunt românii care beneficiază de aceste legi „cu dedicaţie”
  • Sudul Global, noul front al competiției geoeconomice dintre China și UE
  • Mașini mai puternice – mai multe accidente. Dacia face excepție de la regulă
  • Exit mobile version