Cauta

Putin recunoaște independența regiunilor Herson și Zaporojia, urmează Donețk și Lugansk. Sărbătoare la Moscova / Reacția furibundă a lui Joe Biden – VIDEO

Putin recunoaște independența regiunilor Herson și Zaporojia, urmează Donețk și Lugansk. Sărbătoare la Moscova / Reacția furibundă a lui Joe Biden - VIDEO / Foto: Kremlin.ru

Președintele rus Vladimir Putin a recunoscut independența regiunilor ucrainene Zaporojia și Herson, potrivit decretelor prezidențiale emise joi seara, în ajunul finalizării anexării acestora de către Rusia.

Președintele rus Vladimir Putin a recunoscut joi, prin decret, independența regiunilor ocupate Hherson și Zaporojia din sudul Ucrainei, deschizând astfel calea integrării lor oficiale pe teritoriul Federației Ruse.

Sărbătoare la Moscova

„Ordon să se recunoască suveranitatea și independența de stat” a acestor teritorii din sudul Ucrainei, a decretat Putin în aceste texte.

Vladimir Putin urmează să prezideze vineri, la Kremlin, o ceremonie de semnare a anexării celor patru teritorii ucrainene unde au avut loc referendumuri de anexare în ultimele zile, în regiunile Donețk, Lugansk, Zaporojia și Herson.

După ce Putin va semna tratatele de aderare a noilor regiuni la Rusia, documentele vor fi înaintate Curții Constituționale a Rusiei. După aceea, Duma de Stat – camera inferioară a parlamentului rus – va trebui să ratifice acordurile, care vor fi apoi trimise la Consiliul Federal, camera superioară a acestuia, pentru aceeași procedură.

Rusia se pregătește să oficializeze vineri, de la ora 12.00, anexarea regiunilor ucrainene Donețk, Lugansk, Herson și Zaporojia. Vladimir Putin va ține „un discurs important”, adresându-se și Dumei de Stat potrivit purtătorului de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Traficul va fi interzis într-o mare parte a centrului orașului pentru a face loc unui concert, potrivit presei ruse. Este posibil ca președintele rus să-și facă apariția. Liderii politici instalați de Moscova în cele patru regiuni ucrainene au sosit deja în capitala rusă, potrivit presei locale.

Biden: „Niciodată, niciodată, niciodată”

De partea sa, președintele american Joe Biden s-a angajat să nu recunoască „niciodată, niciodată, niciodată” rezultatele referendumurilor „orchestrate de Rusia” în Ucraina.

WATCH LIVE: President Biden hosts the U.S.-Pacific Island Country Summit

„Vreau să fiu foarte clar în legătură cu acest lucru: Statele Unite nu vor recunoaște niciodată, niciodată, niciodată, niciodată pretențiile Rusiei asupra teritoriului suveran al Ucrainei”, a declarat președintele american la un summit la Washington al liderilor insulelor din Pacific.

„Aşa-zisele referendumuri au fost o parodie, o parodie absolută. Rezultatele au fost orchestrate la Moscova”, a adăugat preşedintele Biden, salutând „sacrificiul” ucrainenilor pentru „a-şi salva poporul şi a menţine independenţa ţării lor”.

UE și Kievul au denunțat deasemenea aceste referendumuri, pe care le consideră ilegale, ilegitime și fără valoare de drept.

 

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • PSD, campion la mersul pe loc
  • Noua consolidare fiscală, biruri puse doar pe populație
  • Va supraviețui ayatollahul Khamenei?
  • Agricultorii români îi dau peste nas Ursulei. ”Nu mâncăm armament, ci hrană produsă de fermieri”
  • Trump îl va înlătura pe șeful celei mai puternice bănci centrale din lume?
  • Pericolele triumfalismului în Orientul Mijlociu
  • Poza care i-ar putea grăbi plecarea lui Garnacho!
  • Republica Islamică nu va da înapoi
  • Boala devine un lux. Concediile medicale, taxate cu 20%
  • Exit mobile version