Cauta

Livrările de petrol rusesc via Ucraina au fost întrerupte / Mai multe țări europene sunt afectate

Livrările de petrol rusesc via Ucraina au fost întrerupte / Mai multe țări europene sunt afectate - Ziarul National

Livrările de petrol rusesc via Ucraina au fost întrerupte / Mai multe țări europene sunt afectate

Livrările de petrol rusesc către trei țări europene via Ucraina au fost oprite după ce o tranzacție bancară legată de sancțiunile împotriva Moscovei a fost respinsă, a anunțat marți compania rusă responsabilă cu transportul hidrocarburilor.

Într-un comunicat, Transneft explică faptul că plata sa pentru dreptul de tranzit prin Ucraina pentru luna august, efectuată la 22 iulie, a fost refuzată la 28 iulie din cauza intrării în vigoare a unor sancțiuni împotriva Moscovei.

Ungaria, Slovacia și Cehia, afectate

Ca urmare, compania ucraineană UkrTransNafta „a încetat să mai furnizeze servicii de transport de petrol prin teritoriul ucrainean începând cu 4 august”, a precizat Transneft.

Este vorba despre livrările prin intermediul unui sector al conductei Drujba, care trece prin Ucraina și deservește trei țări europene fără ieșire la mare, Ungaria, Slovacia și Cehia.

Livrările către Polonia și Germania, prin intermediul unei alte ramificații a conductei Druja prin Belarus, „continuă în mod normal”, a declarat Transneft. În pofida ofensivei militare a Rusiei de la sfârșitul lunii februarie, petrolul și gazele rusești continuă să circule prin Ucraina către Uniunea Europeană, mai mulți dintre membrii acesteia fiind puternic dependenți de hidrocarburile Moscovei.

În iunie, UE a adoptat un embargou progresiv asupra petrolului rusesc, care include interzicerea importurilor de țiței pe cale maritimă în termen de șase luni.

Cu toate acestea, livrările prin conducta Drujba au fost autorizate să continue „temporar”, fără un termen limită, o concesie obținută de premierul ungar Viktor Orban, care își cultivă relațiile cu Vladimir Putin și a cărui țară depinde de acest petrol rusesc ieftin pentru 65% din consumul său.

De la conflictul din Ucraina, țările europene încearcă să își reducă dependența energetică de Rusia și acuză Moscova că își folosește aprovizionarea cu hidrocarburi ca pe o „armă de război”. În ultimele săptămâni, Rusia și-a redus drastic livrările de gaze către Europa.

Ultimele stiri

  • Un cablu de telecabină a căzut până aproape de pârtie, la Poiana Braşov! Un schior s-a lovit, iar alţi turişti au fost şi ei în pericol!
  • Ger aprig în România! Unde a fost Polul frigului: s-au înregistrat minus 21 de grade
  • Revoluția alimentară americană a început!
  • Fiul lui Ramzan Kadîrov a ajuns în stare gravă la spital după ce a fost implicat într-un accident de maşină, la Groznîi!
  • Horoscop sâmbătă 17 ianuarie. Este o zi bună pentru pace, iertare și armonie în familie
  • Acordul Mercosur: SUA acuză UE de monopol comercial în America de Sud
  • Soții Iohannis, trecuți din nou pe lista datornicilor
  • Nelu Iordache iese din închisoare după decizia definitivă a Curții de Apel
  • Generația care dezvoltă România: s-au deschis înscrierile în ediția 2026 a campaniei „100 de tineri pentru dezvoltarea României”
  • VIDEO. Premierul Bolojan, huiduit, vineri, la Iași. „Trădătorule!”
  • Exit mobile version