Cauta

Covid-19. Soțul Angelei Merkel îi critică pe germani că sunt leneși la vaccinare

Covid-19. Soțul Angelei Merkel îi critică pe germani că sunt leneși la vaccinare

Soțul cancelarului Angela Merkel i-a acuzat marți, 23 noiembrie, pe germanii nevaccinați că sunt „leneși”, în momentul în care Germania se străduiește să limiteze o creștere dramatică a infecțiilor cu Covid-19.

Este o rară ieșire publică a lui Joachim Sauer, soțul cancelarului Angela Merkel, cunoscut ca o persoană discretă și retrasă.

Resurgența Covid-19 din Germania a fost parțial pusă pe seama ratei sale de vaccinare relativ scăzute în comparație cu alte țări din Europa de Vest precum Franța, Italia sau Spania, cu doar 68% din populație complet imunizată.

„Unii consideră o dictatură a vaccinării”

„Este uimitor că o treime din populație nu urmează și respect descoperirile științifice”, a declarat soțul lui Merkel, Joachim Sauer, într-un interviu pentru ziarul italian La Repubblica și preluat de cotidianul german Die Welt.

„În parte, acest lucru se datorează unei anumite lene și complezență a germanilor”, a spus Sauer, care vorbește rar în public. „Celălalt grup sunt oameni care urmează o convingere personală, un fel de reacție ideologică la ceea ce ei consideră o dictatură a vaccinării”, a spus Sauer, o cohortă despre care a spus că include și medici și oameni de știință.

La fel ca celebra lui soție, Sauer este un chimist cuantic și a fost în Italia într-o vizită academică. Cuplul evită reflectoarele iar Sauer vorbește rar cu presa.

Sauer a adăugat că ezitarea germanilor la vaccinare este cu atât mai regretabilă, având în vedere „miracolul” rapidității dezvoltării serurilor sigure și eficiente în timpul pandemiei, scrie AFP.

Comentariile lui Sauer vin la o zi după ce Merkel a avertizat că Germania nu face suficient pentru a reduce cel de-al patrulea val, „extrem de dramatic” al pandemiei. Lentoarea vaccinării și umplerea rapidă a paturilor la terapie intensivă au declanșat o dezbatere acerbă dacă Germania ar trebui să urmeze exemplul Austriei și să instituie vaccinarea obligatorie.

În trecut, guvernul lui Merkel a exclus întotdeauna această măsură, dar mai mulți politicieni de frunte, inclusiv premierul bavarez Markus Soeder, au cerut în ultimele zile vaccinări obligatorii.

 

Ultimele stiri

  • Pensiile vor fi recalculate altfel, de la 1 septembrie 2024. La ce trebuie să fie atenţi angajaţii
  • Alege ce citești
  • Mugur Isărescu, explicaţii uluitoare: de ce e bine că Guvernul se împrumută masiv pentru finanţarea deficitului
  • Un medic de la Institutul Oncologic, acuzat de ucidere din culpă! Ar fi uitat o compresă în abdomenul unei femei
  • Sică Mandolină l-a băgat în stabor pe Nicușor Dan
  • Erdogan se teme de Israel. Liderul turc a prevăzut ce s-ar întâmpla dacă Hamasul va fi învins
  • Pacientul Florin Piersic a trecut la nivelul următor. Cum a evoluat starea sănătăţii marelui actor
  • Ce a făcut Robert Fico, premierul Slovaciei, înainte de a fi împuşcat la Bratislava. Un martor a dezvăluit totul
  • Ucraina și Moldova pun presiune pe sistemul energetic românesc. Pierderi majore la Transelectrica
  • Tratatul de pace ce putea încheia războiul din Ucraina. Mai lipseau doar semnăturile lui Volodimir Zelenski şi Vladimir Putin. De ce nu s-au mai înţeles
  • Exit mobile version