Cauta

China anunță că va opri construirea centralelor pe cărbune în străinătate

China anunță că va opri construirea centralelor pe cărbune în străinătate - Ziarul National

China anunță că va opri construirea centralelor pe cărbune în străinătate

Președintele Xi Jinping a declarat marți, 21 septembrie, că China nu va mai construi noi proiecte energetice pe cărbune în străinătate, folosindu-se de tribuna Adunării Generale a ONU pentru a face noi promisiuni în lupta împotriva schimbărilor climatice.

China și-a adăugat vocea la o serie de anunțuri privind lupta împotriva schimbărilor climatice, la Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unirte.

Promisiuni fără un calendar specific

Beijingul va înceta să construiască centrale electrice pe cărbune în străinătate, a declarat marți președintele chinez Xi Jinping, dar fără a specifica un calendar.

O astfel de promisiune a fost făcută recent și de Coreea de Sud și Japonia.

Beijingul s-a confruntat de mult cu o presiune diplomatică puternică pentru a nu mai finanța proiecte pe bază de cărbune în străinătate, pentru a contribui la apropierea de obiectivele climatice stabilite de Acordul de la Paris.

„China își va intensifica sprijinul acordat altor țări în curs de dezvoltare pentru a dezvolta energie ecologică și cu emisii scăzute de carbon”, a mai spus Xi Jinping într-un discurs preînregistrat, repetând promisiunile făcute anul trecut potrivit cărora China va atinge neutralitatea emisiilor de dioxid de carbon până în 2060, scrie France 24.

Măsuri similare așteptate în China

„Zilele energiei cărbunelui sunt numărate”, a reacționat pe Twitter, președintele COP26, Alok Sharma, spunând că salută anunțul chinez. „La COP26 (care va avea loc la Glasgow în perioada 31 octombrie – 12 noiembrie), trebuie să facem din cărbune istorie”.

Acesta este un „punct istoric de cotitură pentru a ne îndepărta de cel mai murdar combustibil fosil din lume”, a declarat Helen Mountford de la World Resources Institute într-un comunicat. Această organizație amintește că, în „ultimul deceniu”, China a investit „miliarde de dolari” în fabricile de cărbune din alte țări.

Acesta este cazul, de exemplu, în Indonezia, Vietnam sau Bangladesh, ca parte a „noilor drumuri ale mătăsii” – un program gigantic de infrastructură lansat de președintele Xi Jinping.

„Dacă abandonarea treptată a finanțării cărbunelui în străinătate este foarte importantă, acest lucru nu scutește China de a lua măsuri ambițioase în interiorul granițelor sale”, a reamintit totuși Helen Mountford.

Pentru că anunțul de marți este departe de a însemna sfârșitul complet al investițiilor Beijingului în cărbune.

Ultimele stiri

  • Nick Reiner, fiul celebrului regizor Rob Reiner, reținut în ancheta privind moartea părinților săi
  • Eurovision 2026 aduce reveniri surprinzătoare și proteste politice: România reintră în concurs
  • Trenurile spre Aeroportul Otopeni, blocate în câmp: peste 100 de pasageri riscă să piardă zborurile
  • Alege ce citești
  • Încurcăturile politicilor climatice. Ce vrea America de la Uniunea Europeană
  • Trădare sau incompetență? Statul român își EXECUTĂ propria fabrică de avioane
  • Cartel Alfa spulberă Guvernul Bolojan. ”Sacrificați cetățenii și protejați companiile și sponsorii de partid”
  • Și Cristiano se face “patron”. L-a costat 65 de milioane
  • Gardienii euro lasă rata dobânzilor neschimbată, dar următoarea mișcare ar putea fi o creștere
  • UPDATE Moțiunea simplă împotriva ministrului Mediului, adoptată de Senat/PSD a votat alături de AUR
  • Exit mobile version