Cauta

11 persoane au ars de vii, accident cumplit în Thailanda / Mărturia singurului supraviețuitor – VIDEO

11 persoane au ars de vii, accident cumplit în Thailanda / Mărturia singurului supraviețuitor - VIDEO / Foto: printscreen

Un incendiu izbucnit într-o dubă implicată într-un accident rutier a ucis 11 persoane, inclusiv doi copii, în provincia thailandeză centrală Nakhon Ratchasima, a anunțat luni un oficial al poliției.

 

Incidentul a avut loc sâmbătă seară pe o autostradă, când vehiculul, care transporta 12 persoane din Amnat Charoen (est) spre Bangkok, a ieșit de pe banda de mers, izbindu-se de separatoarele de pe partea mediană a autostrăzii.

Flăcările au cuprins în 30 de secunde vehiculul

مقتل 11 شخصاً بينهم طفلان في حادث تحطم حافلة ركاب وسط تايلاند

Un tânăr a scăpat înainte de izbucnirea incendiului, dar ceilalți blocați în mașină „au murit în incendiu”, a declarat pentru AFP colonelul de poliție Yingyos Poldej.

Thanachit Kingkaew, singurul supraviețuitor, dormea când un țipăt l-a trezit în momentul accidentului, a povestit acesta pentru televiziunea de stat Thai PBS.

„Am spart geamurile cu piciorul și am reușit să scap printr-o gaură îngustă”, a declarat acest student în vârstă de 20 de ani, informează TVA Nouvelles. „La scurt timp după aceea, duba a explodat”, a spus el.

Incendiul a cuprins vehiculul în mai puțin de 30 de secunde, a declarat un salvator aflat la fața locului pentru Thai PBS.

Potrivit primelor informații strânse de poliție, incendiul a fost provocat de benzină, deși în dubă se afla și un rezervor de gaz natural, care nu a avut scurgeri.

O investigație este în curs de desfășurare pentru a afla de ce duba a părăsit banda de mers, a declarat Yingyos.

Incidentul, care a avut loc în timpul sărbătoririi Anului Nou Lunar, amintește de pericolul traficului în Thailanda, care este cunoscută pentru numeroasele sale accidente rutiere.

Potrivit celor mai recente date ale Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) din 2019, regatul are o rată a deceselor cauzate de accidentele rutiere care este de două ori mai mare decât media din Asia de Sud-Est.

Ultimele stiri

  • Au votat Legea offshore pentru eoliene și acum cer protecția ecosistemului marin
  • Prețul petrolului, la cheremul bancherilor centrali?
  • Libertatea de exprimare, noua afacere a lui Elon Musk?
  • Românii, obligați de UE să ia credite ipotecare pentru reabilitarea energetică a locuințelor
  • FCSB a luat titlul, performanța mai așteaptă
  • România, ţara pensiilor speciale. Cine sunt românii care beneficiază de aceste legi „cu dedicaţie”
  • Sudul Global, noul front al competiției geoeconomice dintre China și UE
  • Mașini mai puternice – mai multe accidente. Dacia face excepție de la regulă
  • O poveste cu sex și mită. „Fat Leonard”, escrocul pe care amiralii americani îl numeau frate
  • Reconquista americană în Africa de Nord
  • Exit mobile version