Cauta

Bode, replică-fulger pentru Barna: ”Total incorect” – VIDEO

Bode, replică-fulger pentru Barna: ”Total incorect” - VIDEO

Liberalul aflat în fotoliul destinat ministrului de Interne n-a trecut cu vederea constatarea căreia i-a dat glas, în cursul acestei zile, vicepremierul Barna, copreședintele USR PLUS. Cea cu privire la jandarmii care s-au aflat, vineri seară târziu, la Spitalul Foișor, la momentul evacuării masive a pacienților internați acolo, ca urmare a deciziei de a transforma unitatea medicală într-una suport COVID.

Am văzut în spațiul public o afirmație nedreaptă la adresa Jandarmeriei Române. Este total incorect să faci trimitere la o instituție fundamentală a statului român (…) cum este Jandarmeria”, a punctat Lucian Bode, într-o conferință de presă, e drept că fără să facă vreo nominalizare.

Totodată, liberalul aflat la șefia MAI-ului e aplicat în ce condiții au ales jandarmii să meargă la unitatea spitalicească respectivă, susținând că ar fi fost vorba despre o acțiune ”din proprie inițiativă”.

”Responsabilitatea asigurării măsurilor de pază de la respectiva activitate revenea firmei de pază. În condițiile în care ei se vedeau depășiți de situație, aveau obligația să solicite sprijin poliției și jandarmeriei. Din păcate, nimeni nu ne-a solicitat acest lucru. Și, din proprie inițiativă, unitatea de jandarmi a decis să participe și să se implice în asigurarea ordinii și liniștii publice în fața Spitalului Foișor, fără să fie solicitați la acest lucru. În consecință, rolul Jandarmeriei a fost acela de a asigura protecția celor care erau în situația de a fi externați în fața spitalului. Din proprie inițiativă, subliniez, fără să fi fost solicitați”, a declarat Bode, într-o conferință de presă.

Ce spusese Barna

Anterior în cursul zilei, până să aibă loc ședința Coaliției, în care să se discuție pe marginea situației apărute vineri seară târziu la Spitalul Foișor, dar și referitor la soarta actualului ministru al Sănătății, date fiind nemulțumirile apărute în rândul mai multor liberali cu privire la Vlad Voiculescu, vicepremierul Dan Barna declarase, cu referire la acel episod, că ”este o chestiune de onoare legată de cei care au permis ca jandarmii să stea să privească cum pacienții erau înghesuiți de alți cetățeni sau de media”.

”Nicăieri în lume nu se văd camere de filmat băgate în sufletul bolnavului pe targă”, mai susținuse Dan Barna, aflat la Parlament.

Ultimele stiri

  • Șeful Statului Major al Armatei Franceze rupe în bucățele planul de pace al lui Trump din Ucraina și cheamă țara la război împotriva Rusiei: „Pregătiți-vă să vă pierdeți copiii!”
  • Noi dezvăluiri. Ce s-a aflat despre planul american menit să pună capăt războiului din Ucraina. Cele 28 de puncte ale planului
  • Intrarea în Biserică a Maicii Domnului. Tradiții și obiceiuri în această zi de mare sărbătoare
  • Caricatura Zilei
  • Horoscop 21 noiembrie 2025 – Este o zi bună pentru întâlniri cu prietenii
  • Alege ce citești
  • Lovitură pentru ANAF: cererea de sechestru împotriva familiei Iohannis, respinsă
  • COP30, evacuată de urgență după izbucnirea unui incendiu. Mii de participanți au fost evacuați
  • Extrema dreaptă, spaima progresiștilor UE
  • HAIDUCIE girată de Bolojan: Fiscul, asmuțit pe tot ce înseamnă capital românesc!
  • Exit mobile version