Cauta

SUA înfurie China cu o vizită la nivel înalt în Taiwan. Beijingul acuză Statele Unite că „pun în pericol pacea”

SUA

Secretarul american al sănătății Alex Azar intenționează să facă o vizită istorică în Taiwan, care va mânia Beijingul cel mai probabil, scrie CNN. Taiwan nu este recunoscut de ONU şi are din 1949 un guvern independent. Dar China pretinde că insula face parte din teritoriul său, de aceea se opune contactelor la nivel înalt cu SUA.

„China se opune ferm schimburilor oficiale între SUA şi Taiwan”, a amintit purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe chinez, Wang Wenbin, care a adăugat că Beijingul a formulat un protest pe lângă administraţia preşedintelui american Donald Trump.

Prima călătorie a unui oficial american în șase ani

Vizita lui Azar marchează prima călătorie pe insulă de către un oficial american în șase ani. Taiwanul a confirmat vizita secretarului american, fără a specifica data la care va avea loc, dar precizând că oficialul se va întâlni cu acest prilej cu preşedinta Tsai Ing-wen, „oaia neagră” a liderilor de la Beijing.

Călătoria lui Alex Azar la Taipei va înrăuți probabil relațiile dintre Beijing și Washington, care trec printr-o perioadă tensionată în legătură cu mai multe subiecte, între care noua lege privind securitatea naţională din Hong Kong, drepturile minorităţii musulmane uigure din China şi mai multe aspecte comerciale şi tehnologice, dar și pandemia de coronavirus.

În timpul vizitei sale, Azar se va întâlni cu omologii din Taiwan, responsabilii cu criza Covid-19 și experți, în numele președintelui american Donald Trump, pentru a discuta despre pandemie, parteneriatul SUA-Taiwan și rolul insulei ca „furnizor global de echipamente medicale și tehnologie”, potrivit CNN. Ministerul de Externe al Taiwanului a declarat că vizita va fi un „testament al încrederii reciproce solide și al comunicării fără probleme între Taiwan și SUA” și „parteneriatul strâns dintre cele două națiuni”.

SUA a rupt relațiile cu Taiwan în urmă cu 40 de ani

SUA au rupt în 1979 relaţiile cu guvernul insulei, cu sediul la Taipei, recunoscând regimul comunist al Chinei continentale (cu capitala la Beijing) drept unica autoritate legitimă chineză. Washingtonul continuă însă să întreţină relaţii în plan comercial cu insula. Statele Unite nu mențin legături diplomatice formale cu Taiwan, cu toate acestea, rămâne un susținător ferm al insulei și al furnizorului principal de arme.

Ultima dată când un oficial al Cabinetului american a vizitat Taiwanul a fost acum șase ani, când fostul președinte Barack Obama a trimis-o pe insulă pe administratorul Agenției pentru Protecția Mediului, Gina McCarthy, în 2014. Această vizită a determinat un protest acerb din partea Beijingului, ministrul său de externe exprimând „opoziția hotărâtă și o nemulțumire puternică ”.

Ultimele stiri

  • Scandal de proporții în Dâmboviţa! Persoane rănite, în urma unui conflict/Poliţiştii au tras focuri de avertisment
  • Piedone, ironii la adresa lui Ciolacu: „Văd c-ai mai albit în ultima lună! Stresat? Ești bine?”
  • Are sau nu șanse Iohannis să devină secretar general al NATO? Băsescu, opinie tranșantă – VIDEO
  • Comunicat de presă DACOREX COM SRL
  • Comunicat de presă Administrație Spitalelor și Serviciilor Medicale București
  • Poza Zilei
  • Horoscop 29 aprilie 2024 – Trebuie să fiţi diplomaţi
  • Primele imagini cu ”Poarta Eroilor” iluminată. Construcția e ridicată în intersecția Eroii Revoluției din Sectorul 4 al Capitalei
  • Alege ce citești
  • Ciolacu, în campanie. Pentru Cotroceni!
  • Exit mobile version