Cauta

RĂZBOI ÎN UCRAINA. Italia și Ungaria cer excluderea Rusiei din sistemul Swift. Coșmarul lui Putin începe

Premierul Italiei Mario Draghi promite să sprijine sancțiunile împotriva Rusiei, inclusiv excluderea din sistemul interbancar Swift.

„Mario Draghi i-a reafirmat președintelui Voldimir Zelensky că Italia sprijină și va sprijini pe deplin linia Uniunii Europene privind sancțiunile împotriva Rusiei, inclusiv pe cele referitoare la sistemul Swift”, a declarat guvernul italian într-un comunicat emis în urma unei conversații telefonice între cei doi lideri.

Zelenski: Germania să aibă „curajul”

UE examinează în prezent această măsură ca răspuns la invazia rusă în Ucraina. S-au ridicat multe voci pentru a cere excluderea Rusiei din aceast sistem essential al finanțelor globale, pentru a pune presiune asupra economiei rusești.

Este „o opțiune”, potrivit președintelui american Joe Biden, dar pe care a refuzat până acum să o ia, subliniind că anumite țări europene se opun pentru moment.

Președintele ucrainean a cerut astfel sâmbătă Germaniei și Ungariei să aibă „curajul” să aprobe excluderea Rusiei din Swift, măsură față de care Berlinul și Budapesta sunt reticente.

Orban îl lasă pe Putin

Surprinzător, premierul Poloniei, Mateusz Morawiecki, a anunțat că omologul său maghiar Viktor Orban, considerat un apropiat al Kremlinului, l-a informat că și Ungaria nu se va mai opune excluderii Rusiei.

Un anunț similar a fost făcut de Cipru. Poziția Ciprului nu este doar simbolică: țara este unul dintre cei mai mari investitori străini din Rusia, iar a doua cea mai mare bancă de pe insulă este rusă.

În urma atacului rusesc din Ucraina, Germania a declarat că este „deschisă” acestei măsuri, dar cancelarul Olaf Scholz a preferat să păstreze această pârghie pentru a o folosi eventual mai târziu dacă se va dovedi necesară o întărire a sancțiunilor.

Fostul campion mondial la șah Garry Kasparov, fost disident sovietic și oponent al lui Vladimir Putin, a cerut și el Occidentului să „excludă Rusia de pe piețele financiare”, într-un interviu acordat cotidianului italian Il Corriere della Sera, publicat sâmbătă.

La rândul ei, Franța a declarat că nu se va opune excluderii Rusiei din sistemul bancar Swift.

Ultimele stiri

  • Creșterea impozitelor pe proprietate: măsură pentru finanțarea investițiilor locale
  • România, pacient la terapie intensivă: Bolojan spune că „nu există soluții magice”, doar plapumă scurtă și datorie lungă
  • Alege ce citești
  • Maia Sandu, în centrul atenției: liderii europeni, SCUT în jurul său (FOTO)
  • Companiile etalon din sectorul energetic, profitabilitate de 23% din cifra de afaceri
  • Marea confruntare: Xiaomi vs Tesla și Apple
  • Primarul Mangaliei, arestat. Cristian Radu este acuzat de 5 fapte de luare de mită
  • Republica Specialilor: magistrații vor pensii, Nicușor – controlul SRI și SIE!
  • Măsuri fiscale 2025: schimbări radicale care vor lovi buzunarele românilor
  • Creștere uriașă a cererii de petrol la nivel global. UE, înțepenită, păgubos, în tranziția verde
  • Exit mobile version