Cauta

Prima putere nucleară din lume care atacă America. „Suntem, cumva, sclavii voștri?”/ Războiul din Ucraina divide lumea

Prima putere nucleară din lume care atacă America. „Suntem, cumva, sclavii voștri?”/ Războiul din Ucraina divide lumea

Premierul pakistanez Imran Khan i-a atacat, duminică, 6 martie, pe emisarii occidentali din Islamabad care i-au cerut să condamne acțiunile Rusiei în Ucraina. Imran Khan le-a adresat diplomaților din Vest întrebarea dacă ei consideră că Pakistanul este „sclavul” lor.

Șefii a 22 de misiuni diplomatice, inclusiv ai statelor membre ale Uniunii Europene, au publicat, la 1 martie, o scrisoare comună în care îndeamnă Pakistanul să susțină o rezoluție în cadrul Adunării Generale a Națiunilor Unite care condamnă agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei.

„Suntem prieteni cu Rusia”

În acest caz, Pakistanul, un aliat tradițional al Occidentului, s-a abținut de la vot în timp ce Adunarea Generală a ONU a criticat în mod covârșitor Rusia pentru invadarea Ucrainei. La fel a procedat și India.

„Ce credeți despre noi? Că suntem sclavii voștri? Că orice veți spune vom face?”, a lansat spus Imran Khan, exprimându-se la un miting politic.

„Vreau să-i întreb pe ambasadorii Uniunii Europene: ați scris o astfel de scrisoare către India?”, a mai spus Khan, care a notat că țaras rivală Pakistanului s-a abținut și ea de la vot, scrie The Tribune. Khan a mai spus că țările europene nu au cenzurat India pentru acțiunile sale în Kașmir, o regiune muntoasă pentru care Pakistanul și India au purtat două războaie.

Liderul de la Islamabad a mai spus că Pakistanul a suferit pentru că a sprijinit alianța NATO în Afganistan și, în loc de recunoștință, a primit critici.

Imran Khan, în vizită la Kremlin

Imran Khan și guvernul său s-au trezit în centrul atenției după ce el a făcut o vizită la Moscova, la sfârșitul lunii februarie, în timp ce temerile de invazie în Ucraina creșteau, și apoi l-a întâlnit pe Vladimir Putin la câteva ore după ce președintele rus a ordonat trupelor sale să intre în Ucraina.

„Suntem prieteni cu Rusia și suntem, de asemenea, prieteni cu America. suntem prieteni cu China și cu Europa. nu suntem în nicio tabără!”, a adăugat Khan.

Pakistanul va rămâne neutru și va lucra cu cei care încearcă să pună capăt războiului în Ucraina, a dat asigurări premierul.

Pakistan se află pe lista țărilor care dețin arma nucleară. Numărul de focoase active pe care-l deține această țară, singurul stat musulman cu arme nucleare si capacitatea de a le fabrica, este estimat la 65-90.

Programul nuclear pakistanez a început în 1972 iar primul test nuclear a fost făcut în 1998.

Ultimele stiri

  • Gigi Becali, dezvăluire BOMBĂ: „Am dat la PSD 500.000 euro!”. Cine a primit banii de la patronul FCSB
  • Ciucă despre candidatura la prezidențiale: „Vedem după locale”
  • Creștere a cazurilor de rujeolă în Europa
  • Weekendul porților deschise la Spitalul de Stomatologie construit de Sectorul 4
  • Poza Zilei
  • Toyota vrea să creeze maşina supremă cu inteligenţă artificială
  • Polonia susține ca spionii cibernetici ruși au făcut ravagii
  • Horoscop 9 mai 2024 – Astăzi veți avea o mare capacitate de a reflecta și de a gândi
  • Premiul Nobel pentru Literatură a fost câștigat de Cartea Mileniului OMUL VĂLURIT
  • Alege ce citești
  • Exit mobile version