Războiul Rusiei din Ucraina a scos la iveală vulnerabilitatea aprovizionării cu combustibil în Europa. În Polonia, unele gospodării ard gunoaie pentru a înlocui cărbunele.
Când Paulina Mroczkowska, o gospodină din Varșovia, a observat o grămadă tot mai mare de gunoaie în curtea atelierului de tâmplărie de peste drum, preocuparea ei nu era legată de riscurile deșeurilor necolectate, ci de modul în care acestea urmau să fie folosite.
„Se simte mirosul de gunoi ars în fiecare zi”
În Polonia se află 40 dintre cele 100 de orașe cu cea mai proastă calitate a aerului din Uniunea Europeană, din cauza dependenței de cărbune pentru încălzirea locuințelor, o moștenire a epocii comuniste care a susținut mineritul. Dar acum, lipsa combustibilului și creșterea costurilor de trai îi determină pe oameni să ardă alternative, inclusiv deșeuri menajere.
„Se simte mirosul de gunoi ars în fiecare zi, ceea ce este complet nou”, a declarat Mroczkowska, 35 de ani, mamă a trei copii din Jablonna, la periferia nordică a Varșoviei. „Este înfricoșător să te gândești ce se va întâmpla când vremea se va răci și mai mult”.
În timp ce războiul Rusiei din Ucraina expune fragilitatea securității energetice a Europei, Polonia are un alt nivel de risc: ca eforturile de combatere a poluării să dea înapoi într-o țară cu una dintre cele mai mari prevalențe de decese premature de pe continent legate de aerul contaminat, scrie Hindustan Times.
Guvernul, care a suspendat temporar controalele de calitate a aerului, ia în considerare distribuirea de măști de protecție pe măsură ce temperatura scade.
„Trebuie să ardem aproape totul”
Luna trecută, liderul partidului la putere Lege și Justiție, Jaroslaw Kaczynski, a sugerat oamenilor să facă tot ceea ce este necesar pentru a se încălzi. El le-a spus susținătorilor la un miting în Nowy Targ, în sudul Poloniei, că „trebuie să ardem aproape totul, cu excepția anvelopelor și a materialelor la fel de dăunătoare”.
Unele municipalități au relaxat restricțiile de mediu introduse în ultimii ani. Adunarea regională Malopolska din Cracovia, care este controlată de partidul Lege și Justiție, a votat luna trecută pentru a amâna o interdicție, permițând arderea oricăror materiale combustibile, de la cărbune la gunoi, până la începutul anului 2024. Înainte de pandemie, poliția din Cracovia a început să desfășoare drone cu camere de luat vederi pentru a verifica coșurile de fum de sus, pentru a detecta semnele că în cuptoarele casnice se arde ilegal gunoiul.
Utilizarea cărbunelui de către Polonia face din această țară un caz izolat în rândul celor 27 de state membre ale UE, chiar dacă promite să nu mai folosească acest combustibil pentru producerea de energie electrică până în 2050. Această țară de 38 de milioane de locuitori reprezintă 77% din totalul gospodăriilor din UE care încă folosesc cărbunele pentru încălzire.
În ciuda asigurărilor președintelui Andrzej Duda că Polonia are suficient cărbune pentru 200 de ani, țara a devenit periculos de dependentă de aprovizionarea din Rusia. Atunci când guvernul a decis în aprilie să interzică cărbunele rusesc, au apărut cozi lungi de camioane în fața minelor.
60% din gospodării nu au rezerve de cărbune pentru iarnă
Sondajele arată că 60% dintre gospodării nu au suficiente rezerve de cărbune pentru a trece iarna, potrivit lui Piotr Siergiej, purtător de cuvânt al unei rețele de activiști de mediu numită Polski Alarm Smogowy. „Oamenii sunt speriați și adună tot ceea ce poate fi folosit pentru ardere”, a spus el.
Aceasta include lignit, lemn, turbă, ovăz – și gunoi. Nowy Sacz, la aproximativ 100 de kilometri sud-est de Cracovia, se confruntă cu o situație „fără precedent”, în care orașul colectează acum mai puține gunoaie decât în aceeași perioadă a anului trecut, potrivit primarului Ludomir Handzel. Asta într-un loc care a fost clasat anul trecut ca fiind cel mai poluat dintre cele 334 de orașe și localități monitorizate de Agenția Europeană de Mediu.
„Observăm o scădere semnificativă a colectării gunoiului, mai ales când vine vorba de materiale care, cel puțin teoretic, ar putea fi potrivite pentru ardere, cum ar fi hârtia, cartonul și ambalajele”, a declarat Handzel pentru canalul de știri TVN24. „Îi vom amenda pe cei care încearcă să ne otrăvească pe noi și pe copiii noștri”.
Polonia a înregistrat în ultimii ani aproximativ 40.000 de decese premature legate de poluarea aerului, anual, cele mai multe din UE pe cap de locuitor, după Bulgaria. Kamil Sukiennik, care activează și el în cadrul Polski Alarm Smogowy și locuiește în Nowy Dwor, în afara Varșoviei, a declarat că smogul din cartierul său provine de la oamenii care își aprind sobele seara. Mirosul persistent și pătrunzător poate fi simțit deja acum, la începutul toamnei, când temperaturile nu sunt încă scăzute.