Cauta

„Nu vom livra absolut nimic, nici gaze, nici petrol, nici cărbune” / Putin detonează nucleara energetică în Europa

„Nu vom livra absolut nimic, nici gaz, nici petrol, nici cărbune” / Putin detonează nucleara energetică în Europa / Foto: Kremlin.ru

Rusia nu va mai furniza petrol sau gaze țărilor care limitează prețul hidrocarburilor vândute de Moscova, a avertizat miercuri președintele Vladimir Putin, într-un moment în care Occidentul lucrează la o astfel de măsură.

Liderul de la Kremlin a declarat la un forum economic din Vladivostok (Extremul Orient rus) că plafonarea prețurilor „ar fi o decizie absolut stupidă”.

„Țările europene să-și revină”

„Nu vom livra absolut nimic dacă este împotriva intereselor noastre, în acest caz economice. Nici gaz, nici petrol, nici cărbune (…), nimic”, a adăugat el.

„Nu vom furniza nimic în afara cadrului contractelor” semnate cu țările importatoare, a declarat Putin în fața liderilor de afaceri ruși și asiatici. „Dar cei care încearcă să ne impună ceva nu sunt astăzi în măsură să ne dicteze ceva”, a spus el, informează Boursorama.

Liderul rus a făcut apel la țările europene să „își revină”, în condițiile în care în Occident se ridică voci care acuză Rusia că folosește energia ca pe o „armă”, ca represalii la sancțiunile legate de intervenția militară a Rusiei în Ucraina. Aceste acuzații au fost respinse miercuri de Vladimir Putin: „Alte prostii!”

Potrivit președintelui rus, europenii, confruntați cu creșterea prețurilor, „au mai multe soluții: fie subvenționează prețurile ridicate (ale energiei), (…) fie reduc consumul”. „Din punct de vedere economic, acest lucru este corect. Dar, din punct de vedere social, este periculos. Poate provoca o explozie”, a avertizat el.

„Este mai bine să respectăm obligațiile contractuale, regulile civilizate”, a susținut el. „Este imposibil să subminezi legile economice și obiective. Altfel, se vor întoarce la voi ca un bumerang”, a avertizat el.

Ultimele stiri

  • Aeroportul București-Sud va deservi peste 11 milioane de pasageri/ Băluță: Împreună am făcut primul pas – GALERIE FOTO
  • Șeful Casei Naționale de Pensii, anunț de ultimă oră pentru pensionari. Hotărârea, publicată în Monitorul Oficial
  • Nicușor Dan, complice prin pasivitate și dezinteres la dezastrul și jaful de la Arena Națională
  • Speranța gimnasticii românești între cei „100 de tineri pentru dezvoltarea României”
  • Candidatul AUR la Primăria Capitalei: Procurorii ne-au anunţat că au început urmărirea penală în urma plângerii la DNA împotriva lui Nicuşor Dan
  • Un bărbat înarmat care a încercat să incendieze o sinagogă din Franța, ucis de poliţie
  • Comunicat de presă COLEGIUL ECONOMIC ”VIILOR”
  • Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Cum va fi vremea în prima parte a lunii iunie
  • Terifiant! Director de închisoare, asasinat. Primise ameninţări cu moartea de la deţinuţi
  • Planuri de călătorie date peste cap. Zeci de oameni au ratat zborul Cluj Napoca-Paris. Ce s-a întâmplat la aeroport
  • Exit mobile version