Cauta

Israel i-a eliminat pe liderii Jihadului Islamic din Fâșia Gaza / IDF anunță o săptămână de raiduri

Israel i-a eliminat pe liderii Jihadului Islamic din Fâșia Gaza / IDF anunță o săptămână de raiduri / Foto: printscreen

Armata israeliană a anunțat sâmbătă, că i-a „neutralizat” pe liderii „militari” ai grupării Jihadul Islamic din Fâșia Gaza, în cursul unor operațiuni care, potrivit autorităților din enclava palestiniană, s-au soldat cu 24 de morți, dintre care șase copii.

În cursul serii, Oded Basiok, șeful Direcției de Operațiuni a armatei statului evreu, a trimis o declarație către AFP în care a afirmat că „conducerea superioară a aripii militare a Jihadului Islamic din Gaza a fost neutralizată”.

Pregătiri pentru „o săptămână de raiduri”

„Bătălia se află încă în faza incipientă”, a declarat anterior Mohammed Al-Hindi, un lider al grupului armat care lansează rachete spre Israel. Ministerul Sănătății din Gaza a mai spus că 215 persoane au fost rănite într-un raport actualizat. Autoritățile israeliene contrazic acest bilanț și asigură că mai mulți copii palestinieni au fost uciși sâmbătă seara la Jabaliya (nord) de o rachetă ratată a Jihadului Islamic spre Israel. „Forțele de securitate israeliene nu au lovit Jabalia în ultimele ore”, a declarat biroul premierului israelian Yair Lapid într-un comunicat.

Armata israeliană (IDF) a anunțat sâmbătă că se pregătește pentru „o săptămână” de raiduri în Gaza, vizând Jihadul Islamic, declarând că a ucis 15 combatanți. Printre ei, un comandant șef, Tayssir Al-Jabari.

Noua confruntare, care a început vineri, este cea mai gravă între statul evreu și organizațiile armate din Gaza de la războiul din mai 2021, care s-a soldat cu 260 de palestinieni morți în 11 zile, inclusiv combatanți, și cu 14 morți în Israel, inclusiv un soldat, potrivit autorităților locale, scrie Le Monde.

Surse egiptene au declarat că Cairo, un intermediar istoric între Israel și grupurile armate din Gaza, încearcă să medieze. Într-un discurs, președintele egiptean Abdel Fattah Al-Sissi a declarat că lucrează „neobosit” pentru a aduce calmul. Dar, pe teren, schimbul de focuri a continuat sâmbătă seara, Israelul „nu poartă în prezent negocieri pentru o încetare a focului”, a declarat un purtător de cuvânt militar israelian.

Armata israeliană a început vineri să lovească enclava cu o populație de 2,3 milioane de locuitori, ca parte a unui „atac preventiv” împotriva Jihadului Islamic, a declarat aceasta. Ca represalii, aproximativ 400 de proiectile – rachete și obuze de mortier – au fost lansate din Gaza în  24 de ore, potrivit unui oficial israelian. Cele mai multe au fost interceptate de scutul antirachetă Domul de Fier, a precizat armata.

Ultimele stiri

  • Aeroportul București-Sud va deservi peste 11 milioane de pasageri/ Băluță: Împreună am făcut primul pas – GALERIE FOTO
  • Șeful Casei Naționale de Pensii, anunț de ultimă oră pentru pensionari. Hotărârea, publicată în Monitorul Oficial
  • Nicușor Dan, complice prin pasivitate și dezinteres la dezastrul și jaful de la Arena Națională
  • Speranța gimnasticii românești între cei „100 de tineri pentru dezvoltarea României”
  • Candidatul AUR la Primăria Capitalei: Procurorii ne-au anunţat că au început urmărirea penală în urma plângerii la DNA împotriva lui Nicuşor Dan
  • Un bărbat înarmat care a încercat să incendieze o sinagogă din Franța, ucis de poliţie
  • Comunicat de presă COLEGIUL ECONOMIC ”VIILOR”
  • Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Cum va fi vremea în prima parte a lunii iunie
  • Terifiant! Director de închisoare, asasinat. Primise ameninţări cu moartea de la deţinuţi
  • Planuri de călătorie date peste cap. Zeci de oameni au ratat zborul Cluj Napoca-Paris. Ce s-a întâmplat la aeroport
  • Exit mobile version