Cauta

Germania vrea să cumpere un scut antirachetă din Israel / Sistemul ar putea proteja și România

Germania vrea să cumpere un scut antirachetă din Israel / Sistemul ar putea proteja și România

După invazia Rusiei în Ucraina și utilizarea pe scară largă a rachetelor pentru a ataca ținte în conflict, Germania are în vedere achiziționarea de sisteme de apărare antirachetă din Israel în viitorul apropiat.

Chestiunea a fost discutată la o întâlnire între cancelarul Olaf Scholz și generalul Eberhard Zorn, șeful Apărării.

Domul de Fier sau Arrow 3

Germania ar vrea să cumpere sistemul Iron Dome (Domul de Fier) al Israelului, pentru apărare împotriva rachetelor cu rază scurtă de acțiune, precum și sistemul Arrow 3 pentru apărare împotriva rachetelor balistice.

Arrow 3 este încă în curs de dezvoltare în Israel, dar și-a demonstrat capacitățile într-o serie de teste de succes.

Legiuitorii germani au cerut și în trecut achiziția sistemelor israeliene.  „Trebuie să ne apărăm mai bine împotriva amenințării ruse. Pentru aceasta, avem nevoie de o umbrelă de protecție pentru toată Germania. Sistemul israelian Arrow 3 este o soluție bună”, a declarat Andreas Schwarz, din partidul Social Democrat al lui Scholz, responsabil în chestiuni de apărare. Potrivit estimărilor, achiziția sistemului – dacă acest lucru se va dovedi posibil din punctul de vedere al SUA și Israelului, care îl dezvoltă – va costa cel puțin două miliarde de euro.

Poate acoperi România, Polonia și țările baltice

Germanii estimează că ar putea fi operațional până în 2025. Sursele au declarat pentru Bild am Sonntag că puternicul radar „Green Pine” al sistemului va fi dislocat în trei locații din Germania, de unde datele vor fi trimise către Centrul de operațiuni aeriene combinate al forțelor aeriene NATO din Uedem, în vestul țarii. Lansatoarele de interceptoare de rachete ar fi staționate în diferite locuri din Germania.

Surse din apărare au spus că radarul este atât de puternic încât putea detecta și lansări de rachete asupra României, Poloniei și țărilor baltice. Aceste țări ar putea să cumpere interceptoare în mod independent, Germania furnizând imaginea radar. „Am putea „răspândi” utilizarea sistemului peste țările vecine”, a spus Schwarz, „și Germania ar juca astfel un rol central în securitatea europeană”.

Ultimele stiri

  • Guvernul protejează multinaţionalele: Falimentând firmele româneşti mici şi mijlocii, actualul guvern nu face altceva decât să depopuleze România
  • Cheltuieli pentru apărare. Va fi atins obiectivul de 5%?
  • Comunicat de presă MIRUNA BEAUTY CONCEPT S.R.L
  • Stalin și Regele Mihai
  • Planul de Guvernare și Aviația
  • Cât au ajuns să coste o felie de pizza și o merdenea în Eforie Nord/Cât au de scos din buzunar turiștii pentru a-și cumpăra un porumb fiert
  • UPDATE. Cumnatul lui Mircea Geoană, Ionuț Costea, adus marți în România. A fost preluat din Turcia – VIDEO
  • Stare de urgență în Grecia, pe o insulă preferată de mii de români. Sute de pompieri luptă cu incendiile de vegetație – VIDEO
  • UPDATE. Au fost aleși noii președinți ai celor două Camere ale Parlamentului. Grindeanu, la șefia Camerei Deputaților
  • Presa din Iran anunță începerea armistițiului cu Israelul
  • Exit mobile version