Cauta

Carnagiu pe calea ferată! Două trenuri de pasageri s-au ciocnit frontal. Sunt peste 40 de victime – VIDEO

tren

Carnagiu pe calea ferată! Două trenuri de pasageri s-au ciocnit frontal. Sunt peste 40 de victime - VIDEO

Carnagiu pe calea ferată, în Cehia! Cel puţin doi oameni au murit şi alţi 40 au fost răniţi, miercuri dimineață, în urma ciocnirii a două trenuri de pasageri.

Tragedia feroviară a avut loc în satul Milavče, lângă orașul Domazlice, la granița de vest a Cehiei, într-o zonă împădurită. Până în prezent sunt cel puțin două decese și peste 40 de persoane rănite. Dintre acestea, circa 9 sunt în stare critică.

„Putem confirma că două persoane și-au pierdut viața la fața locului”, a declarat poliția cehă pe Twitter.

Intervenție dificilă a salvatorilor

În zonă au ajuns zeci de ambulanțe. Poliția a raportat că mai multe elicoptere ajută la transportul victimelor la spital. Serviciile de urgență, împreună cu pompierii locali, au ajuns, de asemenea, la fața locului pentru a scoate victimele din garniturile distruse.

„Situația este gravă, anulez întregul program și sunt în drum spre locul accidentului”, a declarat ministrul Transporturilor Karel Havlíček, pe contul său de Twitter. Acesta a scris că unul dintre trenuri a ignorat un semnal de oprire și s-a ciocnit cu o altă garnitură.

Ciocnirea s-a produs la scurt timp după ora locală 08.00 (09.00, ora României), iar presa locală relatează că este vorba de două trenuri care transportau persoane, dintre care unul este un Western Express, care circula între München la Praga, potrivit Reuters.

Agenţia de presă CTK a relatat că trenurile s-au ciocnit la mai puţin de 1 kilometru de staţia Pernink. Unul dintre trenuri se îndrepta spre Johanngeorgenstadt, în Germania.

Ultimele stiri

  • Europenii au mai mult timp, iar americanii mai mulți bani
  • De ce vrea Macron să dea bombe nucleare Uniunii Europene
  • Țeapă sub nasul inspectorilor ANAF. Firmele și-au șters, din pix, taxele și impozitele
  • VIDEO. Imagini cu deszăpezirea pe Transfăgărășan. Drumul ar putea fi redeschis mai devreme ca de obicei
  • Becali și ai lui își bagă iar nasul în oala Stelei. Pițurcă și Tudorel Stoica, reacție imediată: „Să-și vadă de echipa lui”
  • Alertă în Capitală. Fată de 13 ani, de cetăţenie străină, căzută de la etaj/Adolescenta, dusă la spital
  • Cazul femeii tranșate: Cum NU A FĂCUT NIMIC comisarul șef de nota 1
  • Ucrainenii nu mai au opțiuni pe câmpul de luptă. Un colaps iminent?
  • Campania Kremlinului împotriva rușilor care luptă alături de Ucraina
  • De 1 Mai, pe Litoral, unii turiști fac insolație noaptea
  • Exit mobile version