Cauta

Biserica Angliei, la ordinele mișcării Black Lives Matter

Biserica Angliei, la ordinele mișcării Black Lives Matter

Biserica Anglicană se pregătește să emită linii directoare cerând fiecărei parohii și catedrale să examineze monumentele sale potențial „problematice”. Adică acelea care ar avea legătură cu sclavagismul și colonialismul.

După ce mișcarea insurgentă Black Lives Matter a dat tonul distrugerii monumentelor și statuilor care evocă „rasismul”, protestele, întrebările și introspecția s-au răspândit în SUA, Europa și în special în Marea Britanie. Unde un val semnificativ de dezbateri se învârte de atunci în jurul trecutului colonial al țării și al reprezentării sale.

Încă de la mijlocul lunii septembrie anul trecut, National Trust, o asociație responsabilă pentru conservarea marilor situri britanice, a avut o revelație și a indicat că o treime din monumentele istorice aflate în responsabilitatea sa aveau legături cu colonialismul sau sclavia.

Anterior, în luna iunie, două vechi instituții britanice, Biserica Anglicană și Banca Angliei, au adoptat aceeași linie exprimând pocăința față de rolul istoric al unora dintre membrii lor în sclavagism. Această pocăință este un răspuns la activitatea Universității College London (UCL), care arată că oficialii acestor instituții au profitat de traficul de persoane.

„Deși recunoaștem rolul principal pe care clerul și membrii activi ai Bisericii Anglicane l-au jucat în abolirea sclaviei, este o sursă de rușine că alții din cadrul bisericii au participat activ și au profitat”, a scris un purtător de cuvânt al Bisericii Anglicane.

„Patrimoniu contestat”

După mai puțin de un an, Biserica Angliei, instituția oficială anglicană, merge mai departe. Potrivit The Guardian, acesta abordează acum un „patrimoniu contestat”, încurajând, prin orientări care vor fi lansate săptămâna aceasta, fiecare dintre cele 12.500 de parohii și 42 de catedrale din țară să examineze monumentele dedicate sclaviei și să ia măsuri (modificare sau retragere directă) în consultare cu comunitățile locale.

Scopul Bisericii Angliei este în principal de a rezolva problema fără a impune nici o decizie sau măsură sistematică. Va fi la latitudinea fiecărei parohii să ia în considerare elementele de patrimoniu în cauză și să acționeze. Măsurile ce pot fi luate variază de la îndepărtarea unei statui, plăci, monument, deplasare, modificare sau adăugarea de informații contextuale.

Conform directivelor emise, ignorarea acestui „patrimoniu contestat” nu este o opțiune pentru parohii, chiar dacă se va lua orice decizie la nivel local. În unele cazuri, și după examinare, s-ar putea să nu existe nici o modificare.

Această decisie urmează unei declarații anterioare a arhiepiscopului de Canterbury, JustinWelby, care a declarat în timpul dezmembrării unei statui a comerciantului de sclavi Edward Colston, că „anumite statui și monumente trebuie demontate”,scrie Le Point.

Arhiepiscopii din Canterbury și York, care au lucrat la înființarea unui grup de lucru anti-rasism, au cerut Bisericii Angliei să își asume responsabilitățile în participarea la comerțul cu sclavi: „Nu vrem să sărbătorim sau să comemorăm necondiționat oamenii care au contribuit sau au beneficiat de tragedia traficului de sclavi”, au spus ei luna trecută.

Și Churchill e rasist

Aceste noi considerații ale anumitor elemente de patrimoniu au dat naștere uneori la tensiuni în societatea britanică, primul ministrul Boris Johnson denunțând „extremiștii” și făcând un apel să nu „cenzureze trecutul”, după protestele care au condus la dezmembrarea unor statui sau etichetarea unui monument al lui Winston Churchill cu inscripția „rasist”.

Actualul primar al Londrei, Sadiq Khan, a înființat recent o comisie pentru îmbunătățirea „diversității în spațiul public”, o măsură care va lua amploare în centrul programului care a dus la realegerea sa, săptămâna aceasta.

Ultimele stiri

  • Breaking news… în jurul lumii: Alegeri decisive în Polonia/UE mârâie la Trump
  • Depresia la Adolescenți în România: O Criză Nevăzută care Nu Trebuie Ignorată
  • Breaking News… în jurul lumii: Trump tensionează scena globală: dublează tarifele la oțel, în timp ce Ucraina ezită la negocierile de pace
  • Vremuri grele? Camera Deputaților cumpără hârtie igienică și prosoape de hârtie de peste 70.000 de euro
  • Ceaiul de Seară: Ritualul Uitat Care Calmează Mintea și Pregătește Corpul Pentru Somn
  • Elevii de la „Sfântul Sava” obțin Marele Premiu la competiția internațională de inginerie spațială și se înscriu în campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României”
  • Primul „1 Iunie” la Berceni Arena. Un weekend de poveste, în care vedete vor fi copiii
  • „România nu se construiește doar cu partide și mediul de afaceri”. Sindicaliștii, scrisoare deschisă către Nicușor Dan
  • Anunț de ultimă oră. Boloș: Trei jaloane din PNRR sunt suspendate, momentan/Care e termenul de rezolvare
  • Vești de la meteorologi. Când se opresc ploile/ANM, prognoza pentru patru săptămâni, până pe 30 iunie
  • Exit mobile version