Cauta

Episod ca-n filmele de acțiune, în Capitală! A dat să fugă, pe acoperișuri, având polițiștii pe urme! – VIDEO

Pompierii nu vor să fie cobaii vaccinului anti-Covid

O situație desprinsă, parcă, dintr-un film de acțiune! Totul s-a derulat la primele ore ale zilei de joi, iar protagonist a fost un bărbat condamnat la ani grei de închisoare, fiind acuzat de trafic de droguri.

”În această dimineață, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul Investigații Criminale, cu sprijinul Serviciului Acțiuni Speciale, au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis pe numele unui bărbat, condamnat la 10 ani și 10 luni închisoare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri”, se precizează într-o informare făcută publică, joi, de către reprezentanții Poliției Capitalei.

DGPMB: Polițiștii l-au urmărit, prins și imobilizat pe acoperișul unui imobil

Stabilind, în cadrul investigațiilor derulate, că bărbatul s-ar ascunde la o adresă din sectorul 5 al Capitalei, oamenii legii au pornit într-acolo. Doar că în momentul în care a realizat că polițiștii au ajuns în curte, bărbatul ar fi căutat să scape.

Și nu oricum, ci ar fi încercat să dea bir cu fugiții… la înălțime, la propriu. Doar că polițiștii nu s-au lăsat și, chiar dacă a fost vorba despre o urmărire desprinsă parcă din filme, au reușit să-l prindă – pe un acoperiș.

La momentul pătrunderii în curtea imobilului, bărbatul urmărit a escaladat geamul unei dependințe și a început să alerge pe acoperișurile imobilelor învecinate, în încercarea de a scăpa. Polițiștii l-au urmărit, prins și imobilizat pe acoperișul unui imobil”, anunță Poliția Capitalei (DGPMB). Bărbatul a fost dus apoi într-un penitenciar, fiind încarcerat.

YouTube video player
YouTube video player

Ultimele stiri

  • Europenii au mai mult timp, iar americanii mai mulți bani
  • De ce vrea Macron să dea bombe nucleare Uniunii Europene
  • Țeapă sub nasul inspectorilor ANAF. Firmele și-au șters, din pix, taxele și impozitele
  • VIDEO. Imagini cu deszăpezirea pe Transfăgărășan. Drumul ar putea fi redeschis mai devreme ca de obicei
  • Becali și ai lui își bagă iar nasul în oala Stelei. Pițurcă și Tudorel Stoica, reacție imediată: „Să-și vadă de echipa lui”
  • Alertă în Capitală. Fată de 13 ani, de cetăţenie străină, căzută de la etaj/Adolescenta, dusă la spital
  • Cazul femeii tranșate: Cum NU A FĂCUT NIMIC comisarul șef de nota 1
  • Ucrainenii nu mai au opțiuni pe câmpul de luptă. Un colaps iminent?
  • Campania Kremlinului împotriva rușilor care luptă alături de Ucraina
  • De 1 Mai, pe Litoral, unii turiști fac insolație noaptea
  • Exit mobile version