Cauta

Canicula pune stăpânire pe mai multe zone din țară. Până la cât vor urca temperaturile în Capitală

Alertă meteo: val de căldură și disconfort termic ridicat! Câte zile e valabil CODUL GALBEN de la ANM și în ce zone/Prognoză specială pentru București

Temperaturile caniculare vor pune din nou stăpânire pe mai multe județe din țară, astfel că specialiștii au emis o informare, valabilă pentru zilele de 6, 7 și, respectiv, 8 august.

Ceea ce înseamnă că joi, vineri și sâmbătă sudul și estul teritoriului vor fi greu încercate de caniculă. Conform specialiștilor de la Administraţia Naţională de Meteorologie, maximele vor urca până la valori de 34-37 de grade.

Va fi și disconfort termic. Din ce au mai precizat specialiștii, în special vineri și sâmbătă, indicele temperatură-umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități ”în cea mai mare parte a Munteniei și a Dobrogei și local în Moldova și Oltenia”. Nici vântul nu va lipsi din peisaj, fiind anunțate intensificări temporare ce pot ajunge la viteze de 40-50 km/h.

Ce temperaturi se anunță pentru Capitală

Veștile despre vremea din București nu sunt nici ele mai bune, cel puțin privite din prisma locuitorilor Capitalei care suportă cu greu temperaturile foarte ridicate.

Specialiștii ANM au transmis o prognoză specială pentru București, prin intermediul căreia informează că de joi la prânz și până sâmbătă seară, la ora 20, Capitala nu va fi ocolită de valul de căldură. Astfel, meteorologii spun că la amiază vremea va fi caniculară, iar vineri și sâmbătă indicele temperatură-umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități. Mercurul termometrelor va urca până la 35-37 de grade.

De asemenea, Administraţia Naţională de Meteorologie transmite că vântul va sufla în general moderat, cu intensificări temporare în orele amiezilor și al serilor, când se pot semnala rafale de circa 45-50 km/h.

Ultimele stiri

  • Europa, all-in pe război! România, piață de desfacere pentru vechiturile Vestului
  • Febra materiilor prime critice. UE obligă statele să răscolească pământurile
  • S-a schimbat Covidul. Autoritățile europene cer un nou vaccin
  • Cele mai recente informații despre starea de sănătate a actorului Florin Piersic, internat la Cluj
  • Anul dezastrului în energie. Dispar și sute de MW din hidro
  • Paria sau pionier? Turcia, mișcare îndrăzneață împotriva războiului Israelului din Gaza
  • Marea revenire: creșterea comerțului mondial va fi mai mult decât dublă în acest an
  • Guvernele, în foame de bani: taxele pe mașinile electrice adaugă costuri pentru cumpărători
  • Ion Iliescu, un mesaj care a cutremurat Facebook: „Le mulţumesc angajaţilor SPP, foşti şi actuali…”/Ultimele vești despre starea fostului președinte
  • Washingtonul alege momentul nepotrivit pentru a provoca China
  • Exit mobile version