Cauta

ALERTĂ pentru turiştii români: cele 7 ţări preferate în vacanţe ce au intrat pe lista roşie!

grecia granita

De astăzi, încă 7 ţări din toată lumea au intrat pe lista roşie. Unele dintre ele sunt destinaţii de vacanţă preferate de români. Aşadar, Grecia a fost inclusă pe lista roşie, ca urmare a creşterii incidenţei.

Noua listă a intrat în vigoare în noaptea sâmbătă spre duminică.

Cum eviţi carantina?

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a adoptat, în 29 iulie 2021, Hotărârea numărul 52 privind aprobarea listei ţărilor/teritoriilor de risc epidemiologic ridicat”, a transmis CNSU.

Vă reamintim, dacă vă întoarceţi dintr-una din ţările aflate pe lista roşie, puteţi evita carantina doar dacă sunteţi vaccinaţi. Ţările care au intrat recent pe lista roşie sunt: Grecia, Irlanda, Monaco, Maldive, Bahamas, Curaçao şi Insulele Virgine ale Statelor Unite.

Vă reamintim că persoanele care sosesc în România din state aflate în zona roşie nu intră în carantină dacă sunt vaccinate.

De asemenea, copiii cu vârsta sub 6 ani sunt exceptaţi automat de la carantină, iar cei cu vârsta între 6 şi 16 ani sunt exceptaţi dacă prezintă la intrarea în ţară un test cu rezultat negativ efectuat cu cel mult 72 de ore înainte”, a mai transmis CNSU.

Altfel, în zona galbenă au intrat:

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • Ciolacu, în campanie. Pentru Cotroceni!
  • Alexandru cel Mare smulge întregul Taiwan din ghearele comuniștilor
  • Macron și-a adus „gaullismul” în biroul prezidențial!
  • Publicitate de miliarde: Big Tech își revine după zilele întunecate din 2022
  • Băncile centrale, forțate să amâne reducerile ratelor dobânzilor? Cine sucește politica monetară
  • Se alege praful de democrația Occidentului!
  • Cum învrăjbește banul. Noul război de clasă socială: decalajul de bogăție între mileniali
  • Ministerul Energiei își trimite angajații la cursuri, ca să învețe lucruri elementare
  • Jocuri de putere la Moscova. Începe marea epurare?
  • Exit mobile version