Cauta

România, obligată de von der Leyen să-și închidă termocentralele! Comisia Europeană ne vrea săraci, plini de datorii și ținuți în frig!

(sursa foto: cvlpress.ro)

După ce recent președintele Comisiei economice din Senat, Daniel Zamfir, a pus accent pe faptul că e nevoie să fie oprită urgent închiderea celor două grupuri energetice pe cărbune de la Turceni și Rovinari, cerându-i premierului Ciucă, în contextul vizitei sale la Bruxelles, să explice Comisiei Europene „că nu putem pune în pericol stabilitatea sistemului energetic național”, s-a aflat la ce soluție de compromis s-ar fi ajuns cu reprezentanții acestui for european, în urma unor discuții.

România trebuie să închidă termocentralele pe cărbune din Complexul Energetic Oltenia până la finalul anului în curs. Adică în mai puțin de două luni. Totul, ca parte a jaloanelor din arhidiscutatul deja PNRR, Planul Național de Redresare și Reziliență. În caz contrar, ar urma să se piardă peste un miliard de euro din banii deja primiți de la Comisia Europeană, titrează joi știripesurse.ro.

Care ar fi varianta de compromis

În tot acest context, s-a aflat, în baza unor surse guvernamentale, citate de site-ul menționat, că s-ar fi ajuns la o variantă de compromis cu reprezentanții Comisiei Europene.

Care ar fi această vehiculată soluție? Aceea că termocentralele ar urma să fie trecute în conservare, în loc să fie închise direct.

Ceea ce presupune că, în situația unor vârfuri de cerere de energie electrică, termocentralele ar putea fi pornite în orice moment.

Zamfir: Trebuie oprită urgent închiderea celor două grupuri energetice pe cărbune de la Turceni și Rovinari!

„Trebuie oprită urgent închiderea celor două grupuri energetice pe cărbune de la Turceni și Rovinari!

Prim ministrul Ciucă trebuie să explice Comisiei Europene că nu putem pune în pericol stabilitatea sistemului energetic național pentru că niste neisprăviți din minister au făcut un calendar de închidere/ deschidere de capacități de producție absolut nerealist!
România a ajuns-din cauza politicilor dezastruase ale ministerului Energiei- să importe 10% din necesarul de energie electrica și 13,5% din necesarul de cărbune!

Dle prim ministru, dați ordinul: La loc comanda, dle Popescu!”, a cerut, în urmă cu trei zile, pe Facebook, senatorul PSD Daniel Zamfir.

Ultimele stiri

  • Polonia verifică dacă judecătorul care a cerut azil în Belarus a fost spion
  • VIDEO| Emmanuel Macron şi Xi Jinping cer „armistițiu olimpic”
  • Poza Zilei
  • Iohannis, din nou turist. De această dată se va întâlni cu Joe Biden la Casa Albă
  • Horoscop 7 mai 2024 – Mergi la căldura casei tale
  • Germania acuză Rusia de atacuri cibernetice. Ambasadorul Germaniei în Rusia a fost rechemat în țară.
  • Alege ce citești
  • Alertă, păziți vistieria: Iohannis a plecat în America!
  • Digitalizarea ANAF, praf și pulbere. Nici aplicațiile banale nu funcționează
  • Obiectivele militare ”pârjolesc” totul în jur. Terenurile din zonă, confiscate, mascat, de stat
  • Exit mobile version