Cauta

Semnalul venit de la Iohannis: ”Coaliţia funcţionează, dar nu funcţionează perfect”. Ce îl nemulțumește – VIDEO

(sursa foto: Klaus Iohannis/facebook)

Klaus Iohannis a fost, miercuri, în vizită în Parcul Natural Comana, din județul Giurgiu, unde s-a plimbat cu barca și a abordat aspecte ce țin de mediu, dar, ajuns în fața reprezentanților presei, a răspuns și întrebărilor jurnaliștilor.

Pe lângă chestiuni ce țin de campania de guvernare, dar și de Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), presa a vrut să afle de la președinte dacă e mulțumit de modul în care funcționează coaliția de guvernare.

Și până să anunțe o concluzie, președintele a amintit de situația de anul trecut de la nivelul alianței aflate la guvernare. ”Să ne amintim cum a apărut această coaliţie şi cum s-au poziţionat unii faţă de alţii cei care sunt acum împreună. Noi am avut (…) la sfârşitul anului trecut campanie electorală şi aproape s-au duelat în public. Vă daţi seama că o astfel de coaliţie are nevoie de timp până când se rodează, până când mecanismele funcţionează foarte bine. Şi având în vedere de unde am pornit, pot să spun, da, coaliţia funcţionează, dar nu funcţionează perfect”, a punctat Klaus Iohannis.

”SIIJ nu a fost desfiinţat, chit că toată lumea s-a lăudat că aşa va face”

În acest context, președintele a amintit discuțiile privind desființarea așa-numitei Secții Speciale – Secția pentru investigarea Infracțiunilor din Justiție, în această privință fiind arătat cu degetul Stelian Ion, actualul ministru al Justiției.

”Mai sunt multe lucruri care nu funcţionează. Bunăoară, SIIJ nu a fost desfiinţat, chit că toată lumea s-a lăudat că aşa va face, dar ministrul Justiţiei nu a găsit încă calea potrivită, legile justiţiei – nici nu există un proiect acceptat în coaliţie şi sunt şi eu nemulţumit de aceste lucruri. Sunt şi alte, şi alte reforme care au fost promise şi deocamdată auzim că se întâlnesc şi se discută, deci mai este mult de lucru, dar această formulă sunt convins că poate să funcţioneze”, a declarat Iohannis.

Ce anunțase Stelian Ion zilele trecute

Pe de altă parte, zilele trecute, Stelian Ion anunțase, pe pagina sa de Facebook, ”pași concreți pentru a repara legile, pentru combaterea corupției și pentru un sistem de justiție eficient”.

Și anume:

”➡️ Lansăm în dezbatere publică modificările aduse Codului penal, existând un acord în coaliție pentru acest demers. Vor fi 30 de zile pentru observații și propuneri din partea oricui este interesat, iar Ministerul Justiției le va analiza și le va prelua pe cele care aduc soluții îmbunătățite.
➡️ Lansăm, de asemenea, în dezbatere publică Strategia Națională Anticorupție pentru perioada 2021 – 2025.
➡️ Am prezentat coaliției proiectul de transpunere a Directivei privind avertizorii de integritate. Insistăm pe măsurile de protecție a celor care semnalează fapte de corupție sau comportamente neetice în instituțiile de stat, dar și în mediul privat. Voi discuta și cu reprezentanții administrației locale despre rolul crucial pe care îl au avertizorii de integritate pentru protejarea interesului public în primării”, a transmis ministrul Justiției, pe 27 iulie, pe rețeaua de socializare.

YouTube video player

Ultimele stiri

  • Catastrofa Air India, o sinucidere?
  • Avertisment de la CNAS: „Atenție la înșelătorii! Casele de asigurări de sănătate nu solicită asiguraților informații despre conturi bancare”
  • „Școala românească nu are o direcție clară în fața consumului de droguri. Este grav” – Concluziile Conferinței Webdidactica, organizată de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României
  • COD GALBEN de ploi, vijelii și grindină. Atenționarea meteo vizează 16 județe – HARTĂ/Cum va fi vremea în București
  •  Admiterea la liceu 2025. A fost publicată ierarhia absolvenților de clasa a VIII-a/Ce urmează pentru elevi
  • Dacian Cioloș, refuzat de un taximetrist la Aeroportul Otopeni/Ce a pățit șoferul de taxi – FOTO
  • Ce spune Grindeanu despre relaţia cu Bolojan: „Eu cred că oamenii nu se aşteaptă să fim prieteni” – VIDEO
  • Ce presupune reforma pensiilor speciale și la cât ar putea crește vârsta de pensionare. Ministrul Muncii: „Magistrații știu foarte bine la ce mă refer”
  • Dezvăluiri de culise în privința măsurilor fiscale. Grindeanu: Pîslaru a mers la Bruxelles și a venit de acolo cu un to-do list – VIDEO
  • Comunicat de presă KABE BOYS SRL
  • Exit mobile version