Cauta

Scandal în jurul lui Raed Arafat. Rămâne fără atribuții? / „Dacă deranjează şeful, o cale e: păstrezi sistemul, scapi de șef”

Raed Arafat

Scandal în jurul lui Raed Arafat. Rămâne fără atribuții? / „Dacă deranjează şeful, o cale e: păstrezi sistemul, scapi de șef”

Este scandal uriaș între șeful DSU Raed Arafat și Ministerul Sănătății. După instalarea noului Guvern la Palatul Victoria, ministrul Sănătății a decis să preia o parte din sarcinile acestuia. Astfel, secretarul de Stat ar putea pierde din atribuțiile care i-au fost desemnate pentru gestionarea pandemiei de COVID-19. O parte dintre acestea ar urma să fie preluate chiar de ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.

De altfel, încă de la audierile din Parlament, înainte de învestirea Guvernului Ciucă, Rafila a dat de înțeles că Arafat nu se va mai ocupa de gestionarea măsurilor anti-Covid-19. Acesta a spus că deși DSU „și-a făcut bine treaba”, măsurile sanitare ar trebui luate și asumate de Ministerul Sănătății și nu de altă instituție.

Arafat spune că atribuțiile DSU sunt stabilite prin lege

La rândul său, Raed Arafat spune că instituţia pe care o conduce „nu se bagă peste Ministerul Sănătăţii” și că „DSU nu este un om”. Declarația vine după ce vicepremierul PSD Sorin Grindeanu spus că nu e suficient „un singur om” pentru gestionarea pandemiei și că ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, ar trebui să se implice mai mult.

„Niciodată nu a fost (suficient un singur om, n.r.). Atribuțiile DSU sunt stabilite prin lege. DSU nu se bagă peste Ministerul Sănătății. Stabilirea atribuțiilor de sănătate publică – politica testării, medicamentelor – se fac împreună cu INSP și Ministerul Sănătății, nu de către DSU. DSU este entitatea care preia – așa cum s-a întâmplat și astăzi – întocmește proiectul de hotărâre CNSU, îl consultă cu toți, se discută în ședințele CNSU, unde membru este Ministrul Sănătății. Ministrul poate bloca oricând orice hotărâre dacă nu este de acord cu ea”, a spus Raed Arafat la Digi 24.

Șeful DSU s-a supărat pe oficialii din Guvern

Șeful DSU a clarificat situația, precizând că rolul instituției pe care o conduce este esențial în coordonarea operativă a pandemiei și că sistemul funcţionează foarte bine, cu atât mai mult cu cât și experți internaționali l-au recomandat.

„Dacă problema e cine conduce, sunt alte soluții, nu trebuie să stricăm sistemul să scăpăm de cine e la coordonare. Dacă asta e problema, atunci poate că sunt alte soluții pe care trebuie să le decidă unii și alții, dar în niciun caz nu strici un sistem funcțional”, a declarat Arafat.

Acesta a spus că nu a existat nicio discuție despre atribuții care să fie luate de la DSU.

„Dacă deranjează şeful, o cale e: păstrezi sistemul, scapi de șef. Dar sistemele nu se construiesc pentru un om, ele se construiesc pentru o țară, ele trebuie să continue indiferent cine este la capul lor”, a adăugat Arafat.

Pe de altă parte, a spus că nu are nicio informaţie cum că s-ar dori schimbarea lui din funcție și că are o comunicare bună cu premierul.

Ultimele stiri

  • Turcia suspendă orice fel de relație economică cu Israel
  • Scholz și Macron se întâlnesc înaintea vizitei lui Xi Jinping
  • Incendiu puternic lângă București. Pompierii au intervenit de urgență în Mogoșoaia
  • Țările UE „Big Bang” riscă să-și piardă avantajul competitiv
  • Cap compas Riad. Petrobogăția atrage giganții bancari
  • Vehiculele Green Deal nu sunt pentru muritorii de rând. Prețurile cresc, în loc să scadă
  • Accident rutier cumplit, în Joia Mare. Doi oameni au murit, în Argeș
  • Elefantul lui Buddha ar putea strivi în curând Dragonul lui Confucius
  • Pică transferul lui Coman?! Arabii n-au mai venit la București
  • Dolarul puternic, marea amenințare pentru dușmanii Americii
  • Exit mobile version