Cauta

OPEC+ aduce „Apocalipsa energetică”. Reducerea producției de țiței, șah la dolar

Inevitabilul s-a produs și ceea ce anticipau specialiștii că se va întâmpla e acum deja parte a unei realități tot mai cenușii – OPEC+ a decis să reducă producția de țiței, decizie valabilă până la finele acestui an! Precedenta diminuare a volumului a forțat SUA să „inunde” piața cu petrol luat din rezerva proprie. Va face Administrația Biden același lucru și acum sau va lăsa economia globală să traverseze o nouă criză majoră? În același timp, se pare că relațiile întregii lumi arabe cu SUA sunt definitiv compromise, un alt aspect care trebuie menționat.

Duminică, 2 aprilie, Arabia Saudită şi alţi mari producători de petrol din cadrul alianţei OPEC+ au anunţat că îşi vor reduce voluntar producţia până la 31 decembrie a.c.

Rusia sună adunarea, Arabia Saudită răspunde „prezent”

Riadul a decis să scadă producția cu 500.000 de barili pe zi începând de la 1 mai. Ministerul Energiei a transmis într-un comunicat de presă că decizia de reducere voluntară a producţiei este „o măsură preventivă destinată sprijinirii stabilităţii pe piaţa petrolieră”. Arabia Saudită este cel mai mare exportator mondial de petrol şi liderul de facto al Organizaţiei Statelor Exportatoare de Petrol (OPEC). Prea mare coincidența, însă, ca saudiții să anunțe că reduc producția de țiței imediat după ce vicepremierul rus Alexander Novak a spus că Moscova va prelungi reducerea cu 500.000 de barili pe zi a producţiei de petrol până la finele anului.

„Ca măsură preventivă împotriva unei noi volatilităţi pe piaţă, Federaţia Rusă va implementa o reducere voluntară a producţiei de 500.000 de barili pe zi, până la finele lui 2023, comparativ cu producţia medie din luna februarie”, a zis Novak. Federația Rusă este al doilea cel mai mare producător de țiței din lume.

În afară de Arabia Saudită, duminică au mai făcut anunțuri similare autoritățile din Emiratele Arabe Unite, Kuweit, Irak, Oman, Algeria şi Kazahstan. Toate vor reduce producția de țiței de la 1 mai 2023 până la finele anului. Irak a decis să îşi reducă producţia de petrol cu 211.000 de barili pe zi, EAU – 144.000 de barili pe zi, Kuweit – 128.000 de barili pe zi, Kazahstan – 78.000 de barili pe zi, Algeria – 48.000 de barili pe zi, Oman – 40.000 de barili pe zi.

Petrol mai puțin și mai scump

Piața de țiței va suferi un șoc în această vară. Deja traderii caută să facă rezerve, iar efectul anunțului OPEC+ se vor vedea săptămâna asta pe burse.

Ca urmare a deciziei OPEC+, începând din luna mai, cantitatea de petrol care va fi livrată pe piaţa mondială va fi cu peste 1 milion de barili mai mică! Asta înseamnă mai puțin petrol pe piață și mai scump, mult mai scump.

În același timp, vestea a căzut ca un ciocan peste Casa Albă, tensionând și mai abitir relațiile cu dinastia Saud. Americanii văd că Orientul Mijlociu face jocul Rusiei și decide să reducă producția de țiței fix în ajunul alegerilor prezidențiale. La fel au făcut și data trecută, când au redus producția cu două milioane de barili pe zi chiar înainte de alegerile intermediare, pentru Congres, iar creșterea prețurilor s-a dovedit a fi o problemă pentru democrații lui Biden. Președintele a promis, la acea vreme, că vor exista „consecințe”, iar după alegeri, parlamentarii Partidului Democrat chiar au au cerut înghețarea cooperării cu saudiții.

Alianța SUA – Arabia Saudită a fost supusă unei presiuni tot mai mari în ultimii ani, în special după uciderea disidentului Jamal Khashoggi, un jurnalist saudit care se refugiase în SUA. În 2018, în calitate de candidat la președinție, Joe Biden a promis să facă din Arabia Saudită un „stat paria” din cauza uciderii lui Khashoggi.

Ultimele stiri

  • Aeroportul București-Sud va deservi peste 11 milioane de pasageri/ Băluță: Împreună am făcut primul pas – GALERIE FOTO
  • Șeful Casei Naționale de Pensii, anunț de ultimă oră pentru pensionari. Hotărârea, publicată în Monitorul Oficial
  • Nicușor Dan, complice prin pasivitate și dezinteres la dezastrul și jaful de la Arena Națională
  • Speranța gimnasticii românești între cei „100 de tineri pentru dezvoltarea României”
  • Candidatul AUR la Primăria Capitalei: Procurorii ne-au anunţat că au început urmărirea penală în urma plângerii la DNA împotriva lui Nicuşor Dan
  • Un bărbat înarmat care a încercat să incendieze o sinagogă din Franța, ucis de poliţie
  • Comunicat de presă COLEGIUL ECONOMIC ”VIILOR”
  • Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Cum va fi vremea în prima parte a lunii iunie
  • Terifiant! Director de închisoare, asasinat. Primise ameninţări cu moartea de la deţinuţi
  • Planuri de călătorie date peste cap. Zeci de oameni au ratat zborul Cluj Napoca-Paris. Ce s-a întâmplat la aeroport
  • Exit mobile version