Cauta

Geoană – ori la Cotroceni, ori la coadă la Casa de Pensii!

Alegerile sunt cruciale pentru Mircea Geoană. „Vacanța” NATO ia sfârșit

Ultimele vești de pe frontul ucrainean arată ce planuri are NATO cu Kievul și surpriza deloc plăcută care i se pregătește lui Volodimir Zelenski. Prin ricoșeu, însă, jocurile din culise îl ating și pe Mircea Geoană, secretarul general-adjunct al Alianței Nord-Atlantice. Pe fondul dezvăluirilor privind schimbările ce se vor produce, înțelegem și disperarea cu care Geoană trage gloanțe (oarbe) la București – e all-in pe „prezidențiale”. Nu-i iese nici de data asta, este „out for good”, cum spun americanii lui dragi!

Mihai Tudose nu ratează nicio ocazie de a l ataca pe Geoană

Aventura la NATO s-a terminat, asta-i clar, până și Mircea Geoană a înțeles cum stau lucrurile. Bine, el este călit, acum are experiență și nu mai țopăie atât de ușor fredonând încă hit-ul „Mihaela, dragostea mea”.

Să spunem doar că, așa cum se obișnuiește, noul șef al NATO își alege adjunctul. Din toamnă se vor schimba liniile în cadrul celei mai puternice alianțe militare de pe glob, cu o nouă conducere numită prin vot de liderii statelor membre.

Geoană, ori la Cotroceni, ori la pensie!

Mircea Geoană va împlini 66 de ani în vară, iar el știe că 2024 se va încheia într-un singur fel – ori se mută la Cotroceni, ori își depune dosarul de pensionare.

Plecarea de la NATO, acolo unde, ca secretar-adjunct s-a remarcat doar prin multiplele vizite făcute la Chișinău, echivalează cu o lăsare la vatră, ca să folosim un termen apropiat organizației. Ați mai auzit ceva de foștii „secunzi” pe care i-a avut această alianță? Nimeni nu mai știe nimic de ei, cum nici măcar de ex-secretarii generali nu se pomenește pe nicăieri.

Cel căruia Ion Iliescu i-a pus o etichetă care nu s-a dezlipit de numele său nici după 20 de ani înțelege foarte bine cum stau lucrurile, dar încă mai are ambiții politie, vrea să-și ia o revanșă față de cei care au râs de el după umilința din 2009 (seara s-a culcat președintele României, iar dimineața s-a trezit „subordonat” de Traian Băsescu).

De asta vine să candideze în țară, că nu mai are niciun viitor în politica externă, ușile i-au fost trântite în nas, iar negocierile se poartă cu el în afara încăperii. Pentru Geoană, alegerile din 2024 sunt de totul sau nimic – dacă nu reușește să câștige „prezidențialele” (bine, el nici măcar nu este sigur că va putea strânge voturile necesare ca să candideze ca independent, cum tot bate apropouri!), dosarul de pensionare e pregătit, are și vârsta, este eligibil.

Activitatea unui secretar general-adjunct

Te-ai fi așteptat ca numărul 2 în NATO să conteze cu adevărat, să aibă un cuvânt de spus măcar în chestiunile diplomatice, de drumuri și/sau mesaje telefonice. Nici vorbă, se știe că nici măcar părerea secretarului general nu e băgată prea mult în seamă; la o adică, toate deciziile care contează cu adevărat se iau prin vot unanim, iar Unchiul Sam cam are ultimul cuvânt.

Olandezul Mark Rutte e favorit pentru postul de secretar general al NATO

Astfel stând lucrurile, ne gândim dacă nu cooptarea lui Mircea Geoană în rândurile Alianței Nord-Atlantice nu a fost parte a unui alt plan, a cărui vreme spre a fi dezvăluit încă nu a sosit. Rămâne de văzut.

Până atunci, Geoană se plimbă și ne arată că, într-o perioadă de război, când omenirea tremură în fața pericolului unei ciocniri cu adevărat nucleare între Rusia și SUA, el are timp liber berechet. Asta spune multe despre rolul și importanța sa în cadrul Organizației Tratatului Atlanticului de Nord. Omul se ocupă de proiecte personale, participă la tot felul de simpozioane, mai dă o fugă prin Moldova și îi liniștește pe frații de la Chișinău că viitorul va fi roz, nu ratează nicio invitație să ia parte la emisiuni tv, are energie debordantă și își umple timpul cu tot felul de fleacuri.

Liderii PSD îl iau peste picior

De aia a și ajuns să fie luat peste picior de liderii PSD, care spun că nu (mai) poate fi niciodoată propunerea partidului pentru Palatul Cotroceni.

Mihai Tudose, unul dintre greii social-democraților, nu ratează niciun prilej ca să-i reamintească lui Geoană unde îi e locul: „Nu cred că mai e deschisă (n.r. – ușa PSD) după modul cum s-a comportat. Domnul Geoană este singurul care a zis «Domne, eu vreau să candidez». Nu și-a asumat-o, dar umblă cu toporul în mână, însă zice că el vrea să gătească găluște. Eu cred doar în sondajele alea care ies din urnă, din urna de vot”.

Cum se comportă Mircea Geoană în aceste zile? „Autoproclamându-se ca fiind singura soluție, explicându-ne că numai el poate câștiga și așteptând, eventual, să avem și o negociere. Adică, «Da, te rugăm frumos, vino la noi, salvează-ne!» Nu!”.

Rutte la NATO, Stoltenberg la Kiev

Spuneam că zarurile au fost aruncate, iar la NATO urmează să ajungă Mark Rutte. E olandez, din țara care a stat la baza fondării Alianței, știe tot despre istoria organizației și cunoaște implicațiile acestei funcții, fiind foarte bine văzut de occidentali, intransigent și, așa cum îi place Americii, „îmbătat” cu valori progresiste.

La putere în Olanda a venit un politician naționalist și dezinteresat de ce se întâmplă în Ucraina, astfel că „valorosul” Mark Rutte trebuie, cumva, recuperat, e prea valoros pentru SUA. A spus-o chiar generalul Onno Eichelsheim, șeful Marelui Stat major al forțelor militare batave (alea care au mai rămas după „fuziunea” cu Germania) – Mark Rutte e favorit pentru postul de secretar general al NATO, „de fapt, pare foarte pozitiv”.

Ar mai vrea să fie pe listă și Kaja Kallas, premierul Estoniei, dar e greu de crezut că liderii NATO vor face greșeala asta. S-a vorbit și despre Klaus Iohannis, însă vedem că n-a fost altceva decât un zvon răspândit de la Cotroceni și întreținut de presa aservită, prin Occident numele președintelui român nici nu-i pomenit când vine vorba de succesorul lui Jens Stoltenberg.

Și, dacă tot vorbim de Stoltenberg, el ar urma să ajungă la Kiev, ca „trimis special” al G7 pentru Ucraina, potrivit dezvăluirilor lui Serghei Narîșkin, șeful spionajului rus. Nu că am da prea multă crezare vorbelor Moscovei, dar în lumea „intelligence-ului” SVR e în vârf și toți cunosc greutatea spuselor lui Narîșkin.

Așadar, lui Zelenski i se aduce un șef. Despre implicațiile acestei mutări și care e planul Washingtonului cu Ucraina, într-un număr viitor.

Ultimele stiri

  • Amiralul Horatio Nelson are de gând să elibereze Crimeea în doi timpi și trei mișcări
  • Alege ce citești
  • Iohannis cu Geoană, rocada mică, beleaua mare
  • S-a spart buba angajărilor pe pile la ANRE
  • 300.000 de lire sterline pentru „Șervețelul Messi”!
  • Real Madrid, propulsată în finală, cu orice preț
  • Sincronizare suspectă. România intră în febra pregătirilor pentru un atac nuclear
  • Deficitul prăbușește standardele MAI. S-a dat dezlegare la tatuaje pentru polițiști
  • Imagini impresionante. Zăpadă de peste 4 metri pe Transfăgărășan/Drumarii lucrează în zona cea mai dificilă. „Acum începe greul!” – VIDEO
  • O vară crudă pentru investitori
  • Exit mobile version