Cauta

Acuzații grave în privința deceselor. Vlad Voiculescu: Există diferenţe fundamentale între numerele raportate şi cele reale – VIDEO

Acuzații grave în privința deceselor. Vlad Voiculescu: Există diferenţe fundamentale între numerele raportate şi cele reale - VIDEO (sursa foto: Facebook)

Pe lângă atacul dur lansat la adresa premierului, pe fondul demiterii sale din fruntea Ministerului Sănătății (MS), Vlad Voiculescu a ieșit la rampă – într-o primă conferință după revocarea sa din Guvern – și cu alte declarații care au atras atenția, dată fiind gravitatea lor.

Fostul ministru al Sănătății a făcut referire la decesele din spitalele COVID, cerându-i premierului, actualmente interimar la șefia MS-ului, să aibă în atenție această situație și să revadă metodologia privind raportarea pierderilor de vieți omenești din aceste unități spitalicești.

Avem acum un ministru interimar al Sănătăţii, care nu ştiu cat timp are, dar sunt câteva lucruri la care lucram, respectiv le investigam. O să îl rog pe domnul ministru interimar, care ocupă de asemenea funcţia de prim-ministru, să revadă metodologia făcută sub conducerea partidului dumisale, anul trecut, cu privire la raportarea deceselor, a deceselor din spitale COVID-19. N-aş vrea să arunc cu numere, pentru că nu am reuşit să documentăm acest lucru, dar investigaţia noastră ne arată că există diferenţe fundamentale între numerele raportate şi cele reale”, a susținut Vlad Voiculescu, vineri, în cadrul unei conferințe de presă.

Cu ochii pe situația Unifarm

Mai mult, fostul ministru Voiculescu vrea ca premierul să fie cu ochii pe situația companiei Unifarm.

”De asemenea, dacă tot avem un ministru interimar, care cunoaşte istoria anului trecut, o rugăminte care cred că este în interes public să urmărim este situaţia Unifarm. (…) Este una dintre companiile în pericol de dispariţie ale statului român, este unul dintre (…) marile jafuri ale pandemiei, cel mai mare cu siguranţă. Ar fi bine dacă în acest interimat aceste două lucruri ar fi clarificate, mai ales că sunt legate direct de partidul care l-a susţinut şi îl susţine pe domnul premier (…). Cred că românii trebuie să știe”, i-a mai transmis fostul ministru al Sănătății liberalului aflat în fruntea Executivului.

Nu e prima oară când Voiculescu face declarații sonore cu referire la cifre din perioada pandemiei. Luna trecută, într-un comentariu transmis la o postare a liberalei Violeta Alexandru, fost ministru al Muncii, Voiculescu – la acel moment șef peste MS – scria despre ”Felul “inovativ” în care a fost calculată incidența înainte de alegeri mi-a ridicat câteva semne de întrebare”. DETALII AICI. Declarațiile sale au stârnit un val de reacții publice, inclusiv reacții de la nivelul PNL.

Ultimele stiri

  • Părinţii, revoltaţi în mediul online după ce un restaurant din Bucureşti a impus reguli stricte pentru copiii clienţilor
  • Cât costă un kilogram de cozonac, de Paştele 2024. A ajuns un desert pe care românii nu prea şi-l mai permit
  • Ce reprezintă Paştele 2024? Sfaturi şi îndrumări de la Părintele Pimen Vlad. Recomandări şi pentru slujba de Înviere
  • Litoralul, îndoliat! Protest la Vama Veche faţă de modul în care se desfăşoară procesul lui Vlad Pascu (VIDEO)
  • Cât plăteşti pentru o ciorbă la Mamaia, în minivacanţa de 1 Mai. Preţurile au luat-o „razna”
  • Tradiţii şi obiceiuri pentru Vinerea Mare înainte de Paştele 2024. Lucruri care sunt total interzise
  • Românii uitaţi de Guvern, de Paştele 2024! Categoria socială care nu primeşte pensia înainte de Sărbători
  • De la Olimpiada de Istorie, la spital, cu stare de rău, grețuri și vărsături. Organizatorii au încercat să mușamalizeze cazul?
  • Turcia suspendă orice fel de relație economică cu Israel
  • Scholz și Macron se întâlnesc înaintea vizitei lui Xi Jinping
  • Exit mobile version