Cauta

Euro a depasit 4, 5 lei

Moneda europeana a depasit, joi, pragul a 4, 5 lei, informatie pe care romanii care au credite in euro nu o primesc deloc usor.

(foto: b1.ro)

Mai precis, din cate anunta Banca Nationala, cursul oficial al unui euro este, joi, de 4,5021 lei, in crestere fate de ziua precedenta, cand era inca sub nivelul de 4, 5 lei.

De altfel, inca de joia trecuta, mai exact din 28 aprilie, zi in care seful statului a promulgat Legea darii in plata – act normativ care a ajuns, la aceeasi data, in Monitorul Oficial, semn ca prevederile sale pot fi aplicate -, leul s-a depreciat constant in fata monedei europene. Care a crescut progresiv, de la 4,4721 lei, cat era in 28 aprilie, la 4,4774 lei in 29 aprilie, respectiv la 4,4875 marti, 3 mai, a treia zi de Pasti, din cate se poate observa aruncand o privire asupra cursului de schimb afisat pe site-ul oficial al Bancii Nationale a Romaniei (BNR).

Ultimele stiri

  • 20.500 de euro în China și 42.000 de euro în UE. Bruxelles pierde războiul mașinilor electrice cu Beijingul?
  • Momentul adevărului. Prosumatorii creează dezechilibre uriașe în sistem
  • Nicușor Dan, Paulică Lambrino și frizeria
  • Europa nu-și poate permite să se decupleze de China!
  • Cea mai puternică armată din lume nu are încredere în inteligența artificială?
  • Habemus… campioana!
  • Incendiu puternic în nordul Capitalei. Fumul gros, vizibil de la mare distanță/S-a emis RO-ALERT
  • Accident în Capitală. Au fost implicate un autobuz și un autoturism/Mai mulți călători, la spital
  • Protest spontan la Registrul Comerțului București. Activitatea cu publicul, suspendată/Ce solicitări au salariații
  • Firea, candidatul PSD la Primărie, a anunțat proiectele pentru Capitală
  • Exit mobile version