Cauta

Ucraina. SUA: Este posibil ca Putin să acționeze fără nici un avertisment

Ucraina. SUA: Este posibil ca Putin să acționeze fără nici un avertisment - Ziarul National

Ucraina. SUA: Este posibil ca Putin să acționeze fără nici un avertisment

SUA încă estimează că președintele rus Vladimir Putin nu a luat „decizia finală” de a invada sau nu Ucraina, a declarat luni Pentagonul, în ajunul unei călătorii a secretarului Apărării, Lloyd Austin, în Europa.

WATCH LIVE: Pentagon press secretary John Kirby holds a briefing

„Încă nu credem că s-a luat o decizie finală”, dar „o acțiune militară ar putea avea loc în orice moment”, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, în timpul unei conferințe de presă în care a anunțat și vizita lui Austin, marţi, la sediul NATO din Bruxelles, apoi în Polonia şi Lituania.

Sprijinul Chinei, „profund alarmant”

„Este cu totul posibil ca Vladimir Putin să acționeze cu puține avertismente sau chiar fără niciun avertisment”, a adăugat el. Potrivit Washingtonului, Moscova și-a întărit în weekend forța militară de la granițele Ucrainei, unde peste 100.000 de soldați sunt prezenți.

Lloyd Austin se va întâlni cu oficiali militari și guvernamentali pentru a „discuta despre desfășurarea militară a Rusiei în și în jurul Ucrainei”.

În Polonia, șeful Pentagonului se va întâlni cu președintele Andrzej Duda și va vizita baza aeriană Powidz unde au fost dislocați soldați americani, scrie AFP. Se va deplasa apoi în Lituania pentru a se întâlni cu oficiali lituanieni, estonieni și letoni.

John Kirby a considerat, de asemenea, că „sprijinul tacit” al Chinei pentru Rusia în problema ucraineană este „profund alarmant”. Acest sprijin „este, sincer, și mai destabilizator pentru situația de securitate din Europa”, a spus el.

Nici un semn de detensionare la granița ruso-ucraineană

Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, Ned Price, a declarat, la rândul său, că Statele Unite nu au văzut „niciun semn concret de dezescaladare” la granița ruso-ucraineană.

Anterior, șeful diplomației ruse, Serghei Lavrov, estimase la Moscova că există „întotdeauna șansa” de a găsi un compromis.

„Este foarte posibil, poate mai mult ca niciodată, ca Rusia să decidă să ia măsuri militare, pe măsură ce noi forțe ruse continuă să sosească la granița cu Ucraina”, a declarat Price.

„Rămânem angajați într-un proces de dezescaladare prin diplomație”, dar Rusia trebuie să se angajeze în „dezescaladare și să se implice într-un veritabil dialog și diplomație”, a adăugat el.

Ultimele stiri

  • Românii au început să-și caute brad de Crăciun. Cât costă, în acest an, un pom de Crăciun: „90% sunt din import”
  • De la taxe majorate dacă faci mai mult de un copil, la TVA pentru prezervative. China vrea acum o populație mai mare, din cauza crizei demografice
  • Cât te costă să faci Revelionul 2026 la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov. Nu mulţi turişti pot face faţă acestor preţuri
  • Criza apei din Prahova: Rafinăria Petrobrazi primește alimentare din surse alternative, pentru a putea funcționa
  • Ce salarii câştigă românii din Diaspora. Leafa poate ajunge şi la câteva mii bune de euro pentru lucrătorii din aceste domenii
  • Luna cadourilor vine cu cheltuieli pe măsură. Ce buget trebuie să pregătești pentru Crăciun
  • Putin „invită” Europa să atace Rusia, dacă are curaj. Ce le-a reproșat susținătorilor europeni ai Ucrainei
  • În țară e haos, dar Bolojan se „plimbă” la Viena! Pe drum se va opri să discute cu Viktor Orban
  • Anunț licitație Comuna Smârdan
  • Arcul de Triumf al… politicii
  • Exit mobile version