Cauta

Turcia schimbă jocurile în Siria. Erdogan îi trage lui Biden preșul de sub picioare / Un acord cu Bashar al-Assad îi va goni pe americani

Turcia schimbă jocurile în Siria. Erdogan îi trage lui Biden preșul de sub picioare / Un acord cu Bashar al-Assad îi va goni pe americani / Foto: Facebook

Poziția Turciei în Siria este foarte clară: nu dorește o armată teroristă, o organizație teroristă, cu alte cuvinte PYD-Partidul Uniunii Democratice, aripa siriană a PKK/YPG-Unităţile de Apărare a Poporului, aripa militară a PYD, la granița sa. Prin urmare, favorizează integritatea teritorială în Siria, nu fragmentarea ei, și își joacă cărțile în mod deschis.

În acest context, Turcia a făcut până acum mișcări extrem de critice pe teren și la masa negocierilor. Începerea unei noi operațiuni militare este posibilă în orice moment. În plus, se vorbește acum despre relații bilaterale directe între Turcia și Siria, care există deja între serviciile de informații, și chiar despre posibilitatea unei întâlniri a președintelui turc Recep Tayyip Erdogan cu omologul său sirian, Bashar al-Assad.

Erdogan: „Cînd va veni timpul, ne vom întâlni cu Assad”

Cel mai critic semnal în acest sens este răspunsul președintelui Erdogan la întrebarea „V-ați întâlni cu Assad?”: „Nu sunt un politician care folosește o expresie de genul «nu este posibil». Când va veni momentul, vom merge să ne întâlnim cu președintele sirian”. Cu alte cuvinte, posibilitatea unei operațiuni militare este valabilă, în timp ce cealaltă opțiune este o negociere, scrie cotidianul turc Milliyet.

În acest sens, eforturile Moscovei de a găsi o cale de mijloc și de a stabili o legătură între cele două țări sunt bine cunoscute. Desigur, se știe și cât de mult deranjează toate acestea SUA. Pentru că, dacă o astfel de întâlnire cu Assad va avea loc, există o mare probabilitate ca Acordul de la Adana să fie activat într-o formă ușor extinsă și să fie lansată o operațiune cu undă verde din partea Rusiei.

Cu alte cuvinte, mai întâi o întâlnire cu Assad și apoi o operațiune. Acesta este motivul furiei, agresivității și a diversiunii legată de un război al Greciei și al încercărilor tot mai mari de infiltrare a teroriștilor PKK/YPG/PYD în zonele sigure aflate sub controlul turc.

„Trucurile murdare ale SUA sunt evidente”

Statele Unite le spun „haideți” și se aruncă în luptă. Între timp, există și operațiuni de percepție, cum ar fi „realizarea întâlnirii cu Assad va pune față în față SUA și Turcia”. Cât timp se vor mai confrunta între ei? Trucurile murdare și comportamentul ostil al SUA de până acum sunt evidente. Turcia se luptă în prezent cu SUA, nu cu Grecia sau cu PKK/YPG/PYD, acesta este situația. Prin urmare, indiferent ce spun SUA, indiferent dacă reacționează sau nu, Turcia a depășit deja această etapă. Ca stat independent și suveran, face ceea ce îi cere prin propria voință. Iar pentru acestea, nu trebuie să ceară sfatul sau acordul nimănui, scrie Milliyet.

„După ce se întâlnesc la mijloc, butonul este apăsat”

Colonelul în retragere Coșkun Bașbuğ, expert în securitate și terorism, susține că a venit și chiar a trecut timpul pentru discuții cu Assad: „În primul rând, va fi o întâlnire cu Assad, i se explică în față intențiile și obiectivele Turciei. Cererile sale sunt, de asemenea, primite, iar după ce se întâlnesc la mijloc, butonul este apăsat. În cele din urmă, această operațiune va avea loc, dar numai după ce vor fi atinse anumite echilibre politice. Actuala conjunctură o impune. În ecuația formată din Turcia, Rusia, Siria și chiar Iran, este posibil să se ajungă la un acord asupra unor chestiuni și apoi să se desfășoare operațiunea”.

„Poate fi și o operațiune simultană. Geografia dominată de Rusia este Tel Rifat și Manbij, dar acolo există o cooperare profundă între Rusia și SUA. Ultima dată când am cerut o operațiune în Manbij, SUA au adunat imediat arme și echipamente acolo. Rusia nu a făcut nici un zgomot, nu a întrebat «ce cauți aici» În calcule, sunt doi mari rivali! Prin urmare, chiar dacă spunem să sărim peste Tel Rifaat și Manbij și să începem operațiunea de la estul Eufratului, este obligatoriu ca în cele din urmă să vină rândul şi acestor regiuni.

Pentru că obiectivul nostru principal este să eliberăm întreaga zonă geografică. Așadar, nu este vorba doar de Raqqa sau Qamishli. Prin urmare, operațiunea poate începe și de la Tel Rifat, Manbij. Poate, de asemenea, să pornească dinspre est și să ajungă aici. Dar doctrina militară cere să se pornească de la Tel Rifat și Manbij. Bineînțeles, Statul Major General și condițiile de pe teren vor decide cel mai bine acest lucru. Ei urmăresc evoluțiile clipă de clipă și decid în consecință”.

Va părăsi SUA această regiune?

„Va rezista cât de mult poate. Acesta este motivul pentru care Statele Unite joacă pentru a câștiga timp. De aceea Grecia devine agresivă, vorbește despre sosirea unui portavion, de atacuri, etc. Turcia va efectua această operațiune, iar SUA știu foarte bine acest lucru, așa că încearcă să joace ultimul atu și să o împiedice. În caz contrar, nu există rezistență. Puterea SUA în această zonă este proporțională cu cea a PKK, cu cât este mai puternică SUA, cu atât este mai puternic PKK. Când va începe operațiunea, capul șarpelui va fi zdrobit în Raqqa, în timp ce coada va juca în Atena. Prin urmare, de îndată ce se va forma blocul format din Turcia, Rusia și Siria, SUA vor trebui să își facă bagajele și să părăsească regiunea, chiar dacă nu vor dori acest lucru”.

Pe scurt, se poate spune că statutul și calendarul discuțiilor cu Assad sunt încă neclare, dar ceea ce este concret este următorul lucru: Turcia a schimbat pas cu pas ecuația multor necunoscute în Siria prin operațiunile pe care le-a desfășurat cu mare determinare în cadrul unui plan cuprinzător și a perturbat jocul americanilor. Acum este momentul ca ecuația să fie rezolvată complet. Într-un fel sau altul. Prin urmare, pentru SUA, este momentul de a decide dacă renunță sau nu la protejarea terorismului, conchide Milliyet.

Ultimele stiri

  • VIDEO| Putin și Xi își anunță frăția și condamnă Statele Unite
  • Guvernul mai împrumută 1,3 miliarde!
  • Poza Zilei
  • Alege ce citești
  • CLANUL magistrați, interlopi, politicieni!
  • Englezii s-au săturat de VAR și votează pentru eliminarea lui din fotbal!
  • Răzvan Lucescu a cucerit Atena!
  • Deputații pun la colț Comisia Europeană. Captarea CO2 pune în pericol așezările umane
  • Economia internetului, amenințată de inteligența artificială
  • Centrele de date: Big Tech pune la bătaie miliarde de dolari
  • Exit mobile version