Cauta

Scandalul Pegasus: Anchetă în Israel, directorul NSO Group, în fața instanței

Scandalul Pegasus: Anchetă în Israel, directorul NSO Group, în fața instanței - Ziarul National

Scandalul Pegasus: Anchetă în Israel, directorul NSO Group, în fața instanței / Foto: Facebook

Un tribunal din Spania l-a chemat pe directorul general al NSO Group din Israel, Shalev Hulio, să fie audiat în calitate de martor în cazul folosirii spyware-ului Pegasus.

Judecătorul ceruse deja ca NSO Group să ofere informații cu privire la unele aspecte ale programului de spionaj Pegasus, care ar fi fost folosit în alte părți ale lumii de către conducători autoritari pentru a spiona opoziția.

„NSO operează într-un cadrul legal”

Înalta Curte din Spania l-a chemat marți pe Shalev Hulio să depună mărturie într-un caz deschis privind spionarea politicienilor spanioli cu ajutorul  software-ului Pegasus, dezvoltat de această firmă.

Judecătorul Jose Luis Calama se va deplasa în Israel pentru a-l interoga pe directorul general în cadrul unei așa-numite comisii rogatorii pentru a investiga spionajul politicienilor din această țară, a anunțat marți tribunalul într-un comunicat. Nu a fost precizată o dată pentru mărturie, scrie The Jeruaslem Post.

Judecătorul a deschis o anchetă după ce oficiali guvernamentali au recunoscut că software-ul Pegasus a fost folosit pentru a spiona miniștrii guvernului central, declanșând o criză politică în Spania care a dus la demisia șefei spionajului, Paz Esteban, luna trecută.

Guvernul nu a detaliat circumstanțele spionării miniștrilor, inclusiv a premierului Pedro Sanchez, a ministrului Apărării, Margarita Robles, și a ministrului de Interne, Fernando Grande-Marlaska, și nici cine se afla în spatele acestei operațiuni.

Judecătorul ceruse deja NSO Group să ofere informații cu privire la unele aspecte ale programului de spionaj Pegasus, care ar fi fost folosit în altă parte a lumii de către conducători autoritari pentru a spiona politicieni din opoziție și activiști ai societății civile.

„NSO operează într-un cadru legal strict și este încrezătoare că acesta va fi rezultatul la care va ajunge orice anchetă guvernamentală”, a declarat compania într-un într-un e-mail, fără a detalia dacă Shalev Hulio va răspunde la întrebările judecătorului spaniol.

Ultimele stiri

  • Australia a ignorat prea mult timp amenințarea islamistă
  • Chiar ne pregătim de război cu Rusia?
  • Florentino Perez nu-i iartă pe arbitri nici de Crăciun
  • Virușii atacă programat fermele din UE. Război civil pentru apărarea zootehniei
  • L-a jefuit pe Donnaruma, apoi s-a sinucis!
  • România, paradisul infracțiunilor
  • Lupta pentru putere din UE poate destrăma strategiile de apărare
  • „Doamna Pisică” și realitatea spionajului rus în Europa!
  • Ultimul maidan din Balcani?
  • Vacanțele de Sărbători, afectate de întârzieri ale zborurilor? Grevele pe aeroporturi din Europa ar putea da peste cap planurile de călătorie de Crăciun
  • Exit mobile version